Sacou galben simplu, în croială cambrată, cu mâneci trei sferturi.

Îmi place să port cam orice culoare… Toate culorile îmi plac, când vine vorba de purtat. Iar dintre cele mai vesele, una îmi place foarte-foarte mult! E vorba despre galben și, dacă se mai potrivește și unora dintre piesele de îmbrăcăminte care se regăsesc de regulă în garderoba mea, cu atât mai bine. De ceva vreme, așadar, caut un sacou de culoare galben, o nuanță mai potolită, dar veselă și vioaie. Mi se pare incredibil de originală combinația dintre o piesă de îmbrăcăminte mai sobră, serioasă, cum e sacoul și o culoare care e plină de viață și de dinamism, precum galbenul. Apoi, combinat cum trebuie, un sacou galben poate fi o piesă foarte potrivită pentru o ținută office originală, sau pentru una elegantă, mai de ocazie, însă este atât de potrivit ținutelor de zi, casual, la ieșiri în oraș cu prietenii și nu numai.

Am pornit, astfel, în continuarea unui sacou galben, frumos, cu o croială pe corp, cambrat, care să se potrivească mai multor tipuri de ținute și combinații de haine, dar și mai multor stiluri, mai ales. Am găsit aici unul care se potrivește cerințelor mele: are o formă modernă, mai scurtă, fără guler, fără revere. Se închide printr-un nasture mai mare, de culoare închisă, pământie. re mâneci 3 sferturi, cu niște încrețituri, cambrate pe mâneci, la nivelul coatelor. De asemenea, prezintă în față două buzunare decorative, cu clape. Forma sa, croită pe corp, îmbracă silueta, având o cusătură tighelită la spate. Are o lungime de aproximativ 50 cm. Este confecționat din material de calitate, dintr-o compoziție de 97% bumbac și 3% elastan, ceea ce îl face lavabil.

sacou galben cambrat pe corp

[button url=http://bit.ly/1l63y2v icon=arrow-right-4]Acest sacou galben, cambrat poate fi găsit AICI![/button]

Un alt sacou galben, simplu, dar cu mâneci drepte, însă într-o croială la fel de simplă, cambrată, care se închide printr-un nasture mare, tot galben, este și acest sacou simplu, galben. Prezintă revere, în linii drepte, tivite pe margini. Are tot o culoare lămâie, ca de lime – lămâie verde. Acesta nu are buzunare cu clapă, însă este realizat tot din material similar, bumbac puțin elastic, cu o compoziție de 95% bumbac și 5% elastan, așadar este de o calitate foarte bună și rezistentă. Este fabricat în România. De exemplu, lungimea sa, la spate, are 55 cm, iar mânecile au 59 cm lungime, pentru mărimea 38.

sacou-cambrat-din-bumbac-elastic

[button url=http://bit.ly/20qVaee icon=layout-grid-list]Acest sacou galben simplu e AICI![/button]