Sandale boho chic galbene cu franjuri și șnururi: află de unde le-am luat comandat online și cum a fost experiența.

Știu că e cam târziu să scriu acum despre cum mi-am luat eu sandale de pe net în ultima parte a verii – mai degrabă la final -, dar am vrut să vă povestesc nu atât despre sandale în sine, cât despre comandă și despre cum s-a desfășurat totul atunci când am ales să-mi iau sandalele din acest magazin online. Pentru că, dincolo de orice ai comanda online, experiența în sine cu magazinul respectiv este cea care contează cel mai mult.

Și oricum, vara se anunță a fi suficient de lungă, inclusiv o bună parte din toamnă, așadar nu-mi fac griji că nu aș mai reuși încă să le port suficient de mult anul acesta. 😉

Sandale cu șnururi și franjuri: motive să le alegi

Ei bine, cred că a fost prima și singura dată când am cumpărat din acel magazin online și pot spune că m-a impresionat. În mod plăcut. Sandalele mi-au făcut cu ochiul din prima, mi s-a pus rău pata pe ele pentru că:

  • sunt galben muștar: o nuanță pe care pur și simplu o ador;
  • imită pielea întoarsă – material care îmi place foarte mult și în combinație cu acel galben muștar, arată excelent. De fapt, acest material arată foarte bine, este extrem de moale și fin că nici nu ai zice că nu e piele naturală.
  • Au un aer boho chic, cu șnururi, franjuri și ciucurei – unul dintre stilurile mele preferate. Nu știu de ce, dar pe mine franjurile nu prea m-au încântat, așa că le-am tăiat. Acum parcă regret. Dar, anyway, arată foarte bine frumusețile – și cu franjuri, și fără. 😀
  • au costat, fiind final de vară, undeva puțin peste 60 lei (vezi pretul actual la sandale similare) – un preț foarte convenabil raportând la calitate;
  • sunt de calitate, se vede că arată bine, le-am și purtat de câteva ori și par destul de solide, inclusiv la nivelul tălpii, care e foarte tare, rezistent. Cred că vor rezista câțiva ani buni, purtate alternativ cu alte sandale din colecție. 😉
  • Sunt confortabile, cu talpă joasă.

sandale galben mustar cu snururi si franjuri comanda online

[button url=http://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=8aad3ce9e&unique=15b6bd058&redirect_to=https%3A//www.depurtat.ro/&st=art%20sandale%20cu%20franjuri target=blank icon=arrow-right-3]Vezi modele actuale de sandale online.[/button]

 

Cum s-a desfășurat comanda la depurtat

Cu toate detaliile de mai sus, nu am putut rezista să nu dau comanda online, mai ales că sunt o împătimită a cumpărăturilor online și voiam de mult să văd cum e magazinul online depurtat. Așa că de data aceasta l-am testat și pe el. Comanda a a venit repede: am plasat comanda sâmbătă sau duminică, dacă îmi amintesc bine, iar marți era la mine. Un mare punct pentru acest aspect – deci da, se mișcăî foarte repede.

Un alt lucru pe care îl apreciez e că mi-au trimis sandalele în cutie, lucru care de obicei se întâmplă numai din partea acelor magazine online care comercializează haine și încălțăminte de firmă – trimit în cutia originală. Ei bine, cum depurtat nu e un magazin cu astfel de pretenții, fiind, cel mai probabil, marfă fără brand adusă din China, comercializată în general la prețuri mici (mai ales la ce preț au fost aceste sandale :D), nu aveam așteptări prea mari în această privință.

sandale boho chic cu franjuri si snururi

[button url=https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=8aad3ce9e&unique=15b6bd058&redirect_to=https%3A//www.depurtat.ro/&st=art%20sandale%20cu%20franjuri target=blank icon=arrow-right-3]Vezi și alte modele în magazin.[/button]

M-au surprins însă în mod plăcut: sandalele au fost în cutia lor, una zdravănă, în care chiar le păstrez, destul de măricică. Au livrat prin Urgent Cargus, deci cutia a fost încă o dată ambalată în punga specifică a curierului, care s-a mișcat rapid. Ce-i drept, din București în București.

Dar, chiar și așa, mi se întâmplă des ca să comand din București și, deși e vorba de același oraș, să ajungă foarte greu, că, vezi Doamne, ar avea comenzi multe, depozite mai multe sau mari, bla bla. Că, de stai bine să te gândești, și metroul circulă acum pe mai multe linii, dintr-o parte în alta a orașului, deci nu prea se înțelege de ce se întârzie în aceeași localitate coletele. În fine, asta e altă discuție. 😀

Deci da, merită achiziția, nu a durat mult, coletul a fost bine ambalat și sunt foarte mulțumită de cum s-a comportat acest magazin online la prima mea comandă. Mai comand, sper să fie o experiență cel puțin la fel de bună. 🙂

Pentru experiența fericită cu sandalele comandate din acest magazin online și pentru prețurile bune la produse care, deși nu sunt de firmă sau din piele naturală, sunt rezistente și durabile, într-o varietate foarte mare, mă declar pe deplin fericită și recomand depurtat.

Oferiți-i o încercare și vă veți convinge. Apoi, chiar au încălțăminte modernă, în tendințe: modele drăguțe și foarte simpatice, inclusiv în colecția de balerini și pantofi de toamnă.