Parfumul Chanel Gabrielle: un altfel de clasic al marii case de modă franțuzești

Am descoperit de curând cu adevărat parfumul Chanel Gabrielle, un parfum care îmbină de minune tăria unui clasic al aromelor Chanel cu notele fresh moderne ale unui parfum feminin, actual. Este o apă de parfum tare, pregnantă și rezistentă, durabilă în timp și alături de care vei reuși să ai multe amintiri unice din viața ta, pe o perioadă îndelungă de timp, căci nu e necesar să se consume decât destul de puțin deodată.

9 mituri despre frumusețe care ne fac să arătăm mai rău de fapt

Există multe mituri de frumusețe în lumea aceasta, dar câteva dintre ele pot fi chiar dăunătoare și, contrar a ceea ce credem, reușesc să ne facă să arătăm mai rău, de fapt. Încercăm să desființăm mai jos astfel de crezuri despre ce ajută în privința îngrijirii personale, în special a pielii, cu argumente dovedite.

Top 11 cele mai creative tendințe ale anului 2019 conform Shutterstock

Am făcut un top al celor mai creative trenduri ale anului 2019 conform Shutterstock. Dincolo de culoarea anului – Living Coral, se impun tot mai multe patternuri, motive și teme în noul an, în modă și nu numai. Iată-le aici și… să le experimentăm!

Cum să-ți vopsești părul burgundy: ghid complet cu sfaturi + idei

Cum te vopsești burgundy: iată un ghid complet de la cum alegi nuanța de vopsea de păr roșcat potrivită pentru tine, cum îngrijești părul roșcat, cum te machiezi și cum te îmbraci când ai părul în nuanțe de burgundy până la cum scapi de vopseaua burgundy din păr dacă nu îți place cum a ieșit sau cum îți stă.