De când cu pandemia, săpunul face legea. Ceea ce e de foarte bine. Păcat că nu era văzut ca un rege și înainte. În orice caz, parcă acum suntem mai atenți la a avea cât mai multe săpunuri în casă, din toate felurile. Și că tot vine vorba, am dat peste niște săpunuri solide tare elegante, în cutii metalice stil vintage, adorabile.

Dacă și tu ești nostalgică după vremurile copilăriei sau ai o predilecție aparte pentru lucrurile vintage sau de inspirație retro, ca pe vremuri, sigur aceste cutii metalice în stil vintage, cu săpunuri solide, vor fi pe placul tău.

Iar minunile acestea pe care le-am găsit de curând, în cutii care amintesc chiar și de epoci de mult apuse, sigur vor fi o plăcere, doar uitându-te numai la ele.

Săpunuri în stil clasic în cutii cu iz vechi și aristocrat

Pentru mame și bunici, ar fi un cadou foarte plăcut. Pentru că, dacă pentru noi sunt așa cu un iz de nostalgie și căutat prin amintiri, imaginează-ți cum ar fi pentru ele.

Sau nah, sunt bune și drept cadouri pentru noi însene chiar, de ce nu.

Apoi, par chiar foarte nobile, au așa un aer aristocrat, de secol bun, interbelic. Le-aș lua doar ca să mă uit la ele.

săpunuri solide în cutii metalice stil vintage

Majoritatea lor sunt în cutii metalice cu ilustrații vintage ca de cărți poștale, cu flori, animăluțe sau sunt super feminine, cu femei aristocrate, în lookuri nobile și cu iz vintage de baluri regale.

Nu știu dacă și săpunurile din interior sunt la fel de tentante și cu parfum cu aer de trecut, dar e de aflat. Oricum, aspectul acestor minuni, mai ales al cutiilor cu look vintage, de La Savonnerie de Nyons, face tot banii. Măcar pentru emoțiile pe care ți le stârnesc.

Majoritatea sunt de culoare albă, altele sunt roz sau lila, în cutii dreptunghiulare, cu ilustrații ca de cărți poștale. Cele în cutii pătrate au câte 4 bucățele de săpun pastelate în interior.

Și am mai descoperit și alte săpunuri solide în stil vechi, care au cutii metalice rotunde, cu flori ilustrate pe capac, ca din niște grădini și parcuri de palat, vechi. Aceste bucăți de săpun sunt regăsibile în mai multe culori pastelate: galben, roz-nude, lila.

Majoritatea au arome încântătoare, florale, și formule pe bază de uleiuri vegetale, care conferă hidratare și multiple beneficii pielii.

De ce să alegi săpunuri solide?

Săpunurile solide sunt mai economice, te țin mai mult timp. Iar de când cu pandemia, e chiar nevoie să investim în săpunuri cât mai eficiente și economice în același timp, care să față față pe termen lung utilizării constante, curente. Mai ales că, oricum, e indicat în mod obișnuit să ne spălăm cât mai des pe mâini.

Săpunul lichid se irosește mai ușor și se consumă mai repede. Mereu mai picură pe lângă, mai scapă din mâini, se pierde mult până la uilizarea sa efectivă.

Susții astfel, cât de cât, un mod de viață mai sustenabil și mai atent cu mediul înconjurător: spre deosebire de flacoanele cu săpun lichid, pentru acestea nu se folosește atât de mult plastic.

Cutiile metalice super elegante și frumoase, în care vin aceste săpunuri solide, pot fi refolosite. Fie ca suporturi pentru alte săunuri, fie pentru a ține alte lucruri mărunte în ele, cum ar fi bijuteriile.

Îmi amintesc de vremurile trecute și nu doar acestea, prin cutiile metalice în stil vechi, vintage. De vremurile când foloseam în mod obișnuit astfel de săpunuri solide, în copilărie.

Și tocmai în amintirea unor astfel de vremuri, îmi place uneori să iau astfel de săpunuri solide, bine parfumate, și să le așez prin sertarul cu lenjeria de pat, pentru a-i menține prospețimea.

Ție care dintre aceste cutii metalice cu săpunuri, în stil vintage, îți face cu ochiul? Pe care ai dărui-o mai departe sau ai păstra-o pentru tine? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii care sunt preferințele tale. Părerea ta contează mult pentru noi.