Cu ce pantofi îți vei stiliza ținutele de vară? O întrebare ce pare simplă, dar de multe ori are un răspuns complicat. De aceea, am făcut o incursiune printre tendințele momentului pentru a-ți prezenta o listă cu cele mai dorite modele.
Probabil cele mai iubite perechi de sneakerși ai anului 2023, adidas Samba si adidas Gazelle, au devenit unele dintre cele mai răspândite modele în stilul casual și streetwear. Fie că vorbim de celebrități, influenceri sau oameni simpli.
Stiliștii adoră aceste modele și le găsesc mereu noi interpretări pentru street looks. Sunt ideale alături de outfituri lejere, dar
si de blazere sau deux-pieces. Nouă ne plac în combinație cu rochii midi și pantaloni scurți.
Sandalele flat din piele sunt confortabile și practice, particularitatea lor fiind că pot fi purtate în nenumărate variante: de la rochii mini și jeans până la pantaloni de inspirație
masculină și blazere.
Alege un model din piele, în culoarea maro, pentru o notă în plus de eleganță. Nouă ne plac propunerile Patrizia Pepe, Birkenstock și UGG.
Mai departe, balerinii au invadat feedurile de Instagram. Aceștia reprezintă soluții rapide de styling, fiind cel mai bun moment să achiziționezi o pereche pe care să o porți inclusiv la toamnă.
Ai parte de o selecție vastă în propunerile Tommy Hilfiger și Michael Kors.
Un alt tip de încălțăminte în tendințe de vară, care ne-a atras imediat atenția, e reprezentat de pantofii cu toc și platformă.
Aceștia par că trăiesc o nouă epocă de aur, unde vara anului 2023 va fi cu siguranță momentul lor de glorie alături de rochii vaporoase, sexy, mini sau maxi.
Aceștia aduc un plus de comoditate, pe lângă câțiva centimetri în plus. Nu există loc de minimalism cu acest model – culorile tari și texturile metalice de la Kat Maconie sunt exact nota stilistică ce
lipsea.
Nu în ultimul rând, loaferșii cu talpă joasă, stylish și soft, au devenit extrem de populari. În timp ce modelele chunky sunt pentru sezonul rece, optează acum pentru variante ușoare, din catifea sau piele întoarsă, cu talpa subțire. Găsești modele clasice în propunerile Gant si Gino Rossi.
Tu ce părere ai de tendințele încălțămintei din această vară? Care e e tipul tău preferat? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii!