O fi sezonul restricțiilor și al iernii friguroase, dar putem supraviețui cu ajutorul modei: noua „dictatură” stilistică aduce în prim plan multiple modele de pantoane lungi. Noi le-am ales pe câteva dintre ele care nu au cum să nu-ți facă cu ochiul.
Paltoanele lungi care se conturează în tendințele iernii acestui an nu doar că te țin departe de clișeele din modă în sezonul următor, dar te vor menține în siguranță și față de frig.
Știm că știi că tot ce este supradimensionat arată spectaculos :), însă este și o pasiune trecătoare.
În ceea ce privește paltonul lung, tu ai nevoie de un model care să facă față cu brio plimbărilor în parc sau pe pe trotuarul rece, alunecos, și să îți permită să îmbraci cu eleganță, la căldură, chiar și un trening din tricot sau cea mai sexi rochie mini, așa că te sfătuiesc să mizezi pe o croială dreaptă și pe o lungime ce depășește linia genunchilor. O găsești în colecțiile Twinset, Pinko și Guess.
❤️ Citește despre:
Palton lung bleumarin tip smoking Marciano Guess
Puțin masculin sau stil androgin / unisex, nu strică. 🙂
Iar acest model de palton lung de la Marciano Guess, în croi și design tip smoking, de culoare bleumarin, nu are cum să nu ți-l asigure.
Reverele și clapele de la buzunare sunt marcate de un satin lucios, fin, tot bleumarin, dar care, prin irizații, pare mult mai deschis la culoare. Are două rânduri de nasturi, exact ca un blazer de smoking.
Lungimea sa e sub genunchi, amintind de un palton în stil militar, și e un palton lung gros, bazat pe o compoziție cu 51% lână.
Dacă ești nevoită să îmbraci adesea ținute office, atunci acest palton lung tip smoking de la Marciano Guess nu are cum să nu-ți desăvârșească outfitul în iernile geroase.
Palton lung gros cu imprimeu în carouri gri Rage Age, cu cordon în talie
În croială stil halat, parte pe parte, foarte gros, dens și consistent în țesătură, cu 26% lână virgină, acest palton lung cu imprimeu în carouri gri, de la Rage Age, te va surprinde prin versatilitatea de care dă dovadă: poate fi purtat în ținute de nenumărate stiluri, așa că n-ai cum să te plictisești de el prea curând.
Paltonul prezintă un cordon dublu în talie cu catarame metalice chic, exact ca un halat. Are și buzunare mari, ample.
La mâneci, prezintă, la fel, două benzi tip „cordon”, tot dublu, cu găici specifice.
Palton lung tip trenci cloș Sportmax Code, verde militar, din 100% lână virgină
Cu acest palton lung Sportmax Code, gros și călduros, conceput 100% din lână virgină, nu doar că bifezi o simplă haină potrivită pentru iernile grele, ci și alte preferințe, mai ales dacă ești adepta stilului vintage:
- croi evazat ușor cloș
- stil trenci retro, cu „capă” de scurgere la spate
- cordon în talie cu cataramă metalică rotundă
- culoare verde pădurar sau verde military, tot mai vintage așa
- eleganță și stil cât cuprinde, chiar dacă paltonul vine de la Sportmax Code
- linii clasice ce nu se vor demoda curând
- material calitativ și gros, călduros, din 100% lână virgină
Eu, una, m-am îndrăgostit de el!
Palton lung cloș / A-line cu imprimeu tip herringbone gri Red Valentino
Nu am cuvinte să laud suficient această frumusețe vestimentară. Bifezi cu ea atâta eleganță și nu numai!
Ai nu doar un alton lung, ci o piesă formidabilă 2 in 1, de designer, de la Red Valentino: acest palton cu imprimeu tip herringbone pattern gri, în croi inițial A-line retro, se transformă ușor într-un palton cloș super drăguț și feminin stil vintage, dacă-i adaugi o curea în talie. Nu doar că-ți vei accentua astfel mijlocul feminin, dar vei obține o ținută impecabil de elegantă și grațioasă.
Eu îl ador. Să mai spun că e realizat dintr-un material super călduros, cu 29% lână și 4% lână de alpaca? Spun! Dar sunt convinsă că acesta e doar un motiv secundar pentru care ți l-ai dori. 😉
Palton lung verde cu cordon TwinSet
Poate vrei ceva mai îndrăzneț, iar paltonul tău lung ți-ar putea asigura acest lucru prin culoarea verde, foarte plăcută, dar originală.
Paltonul acesta de la TwinSet e chiar lung până la glezne, moale și pufos, cu cordon în talie. Are și revere tip sacou.
Și nu doar că se impune bine în tendințe pentru anii următori, dar o face cu forță și în fața iernii friguroase, având în compoziție 21% lână de oaie, 9% mohair și 9% lână de alpaca. Așadar, nu doar pufos, gros, ci și foarte călduros.
Palton lung alb-gălbui simplu Patrizia Pepe
Uneori, tot ce ai nevoie e un palton cât mai simplu, dar fii sigură că e și lung și călduros.
Noi l-am găsit! Acest palton lung alb-gălbui minimalist, semnat Patrizia Pepe, nu e doar simplu, ci și foarte versatil. De asemenea, țesătura tip boucle are în compoziție 20% lână și este foarte calitativă.
Palton lung Laurèl – roz și pufos
Uite că nici pufoșeniile pastelate nu sunt uitate de modă: am găsit un palton lung Laurèl, pufos și călduros, în nuanța pastelată, inocentă, de roz-deschis, pal, ca o înghețată. Doar că e reversul înghețatei: e un palton moale, gros și călduros.
Lung până după genunghi, cu închidere cu capse metalice, acest palton roz-deschis simplu are o compoziție cu 48% lână virgină și 16% mohair – pe care te poți baza fără probleme iarna aceasta.
Fiind în roz pastel, e foarte simplu să-l asortezi la ținute diverse. Va fi un aliat de nădejde în multe circumstanțe. Tu doar cufundă-te în el. 😉
Palton lung peste genunchi tip color block Tory Burch
E greu să te hotărăști asupra unei singure culori? De ce să nu le ai atunci pe toate sau mai mult de două? Cu un palton lung puțin peste genunchi, ca acesta de la Tory Burch, în model tip color block, vei avea și galben-muștar, și bleumarin, și verde-militar.
Iar nasturii acestui palton gros și călduros sunt foarte moderni și aparte, tip capse. Compoziția sa calitativă are 75% lână de oaie.
Datorită combinației de culori, poți opta pentru mai multe alte culori și combinații de piese asortate în ținutele tale.
Cum să alegi paltonul lung, de trecere între sezoane
Perfecțiunea stă în detalii, iar o piesă care acoperă atât de mult din ținuta ta nu poate fi altfel decât impecabilă. Orientează-te spre materiale prețioase și calitative, rezistente și călduroase, precum mixul de lână, cașmirul și orice stofă nu doar călduroasă, ci și plăcută la atingere.
Investește în haine de sezon de la branduri cu renume pentru jachete și paltoane croite din materiale superioare, precum Marella, Patrizia Peppe și Max Mara Weekend – trei branduri ce bifează cu succes aceste considerente.
După cum vezi, am urmărit deja prin paltoanele lungi sugerate mai sus exact astfel de detalii și… nu numai. Iată mai jos și alte criterii de selecție importante pentru alegerea unui palton lung!
Culoarea paltonului lung
Oricât de tentată ai fi, la prima reducere, să alegi negrul sau diverse nuanțe de maro, caramel, stiliștii ne sfătuiesc să ne orientăm spre nuanțele ce vor apărea în curând în următoarele sezoane: griul și galbenul Pantone – culorile anului 2021, albul imaculat chiar și culorile aprinse sunt pariurile câștigătoare.
Ești încă îndecisă? Modelele în carouri ce combină două sau chiar trei culori „pământene” sunt și ele o adevărată declație de stil și eleganță. Vei vedea că se potrivesc perfect atât cu restul garderobei tale monocrome cât și cu noile lansări din colecțiile de primăvară-vară.
Detaliile unui palton lung
O investiție pe termen lung, cum ar fi un palton într-o lungime mai mare decât cele obișnuite, trebuie să evite elementele mult prea recognoscibile, în așa fel încât oufitul tău să fie o nouă apariție de fiecare dată când îi schimbi doar accesoriile.
Alege un palton lung cu nasturi cât mai puțin vizibili (sau chiar inexistenți) și un cordon care să marcheze linia taliei, din același material cu paltonul. La acest capitol, trebuie să-ți spun că te vei îndrăgosti de modelele Liu Jo, Red Valentino și Rage Age.
Acum este și momentul să-ți alegi un palton lung de calitate. Pentru că începutul anului vine cu reduceri la colecția de sezon rece și acest lucru reprezintă o ocazie de a te răsfăța cu o piesă importantă din garderobă ce va rămâne în tendințe și în următoarii ani.
Tu ce părere ai? Care e preferatul tău? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii. Părerea ta contează mult aici. 😉