Am aflat de apa de parfum Ajmal Aristocrat for Her la un fost loc de muncă (în domeniul de beauty, într-adevăr), unde toate persoanele avizate pe parfumuri de acolo își achiziționase deja acest parfum. Știam multe parfumuri Ajmal deja, aveam și eu unul pe atunci, dar cumva la Aristocrat nu ajunsesem să-l încerc și să văd care e treaba cu el. Cu toate acestea, e foarte lăudat și apreciat, ba mulți îl consideră aproape un parfum de nișă. În fine, într-un final am ajuns să mi-l iau și eu, să văd care e treaba cu el și vă spun aici părerea mea personală din experiența cu Aristocrat for Her EDP de la Ajmal.

Foarte multe persoane în jurul meu, la un moment dat, asociau Ajmal Aristocrat for Her cu Baccarat Rouge 540 de la Maison Francis Kurkdjian, unul dintre cele mai scumpe parfumuri de nișă, la care Aristocrat for Her ar constitui o bună alternativă, muuult mai ieftină. E și motivul pentru care alegeau să îl cumpere.

Ei, această curiozitate, de a vedea dacă cele două parfumuri chiar seamănă și dacă, într-adevăr, Aristocrat for Her e un parfum care chiar să merite atât atenția, fiind chiar unul dintre bestsellerurile Ajmal, plus faptul că mai toată lumea în jurul meu îl avea sau îl punea pe lista de dorințe la un moment dat, m-au făcut, într-o zi cu multe oferte online, să îl pun în coș și să-l comand. Adică nah, se prefigura deja drept unul din parfumurile pe care trebuie să le ai în colecție, dacă ești o pasionată ca mine.

parfum Ajmal Aristocrat for Her_cum se prezintă

Cum se prezintă apa de parfum Ajmal Aristocrat for Her EDP

Well, spuneam că mulți consideră parfumul Ajmal Aristocrat ca fiind de nișă (unele magazine de profil chiar îl au pe raftul de parfumuri de nișă sau îl comercializează în această categorie).

Într-adevăr, ambalajul/cutia în care vine (pe un suport de catifea) și prezentarea sa, designul sticlei – aparte și rafinat, cromatica preponderent cu violet, cu detalii atent lucrate (texturi fine, dar bine lucrate), capacul și modul de deschidere/închidere pe sticlă (magnetic), îl plasează acolo din prima. E acolo un touch de mai mult decât ceva de masă, premium – e apropiat modului în care se prezintă și un parfum de nișă, până să-l duci la nas să-i simți aromele și să te lămurești.

apa de parfum Aristocrat for Her de la Ajmal_cum este

Ajmal Aristocrat for Her a fost lansat în 2017 și face parte din colecția-semnătură Ajmal Prestige Collection, semn că mai ales brandul însuși pune foarte mare preț pe acest parfum. Este un parfum care face parte din familia de parfumuri Floral-Lemnoase-Moscate, având următoarele arome:

  • Note de top: pepene, portocală și bergamotă;
  • Note de mijloc: șofran, zahăr și iasomie;
  • Note de bază : mosc, lemn de agar (Oud), ambră, paciuli și cedar.

Aristocrat for Her e disponibil doar în varianta de 75 ml. Prețul său este unul foarte bun, raportat și la calitate și mod de prezentare, încadrat fiind și ca parfum de nișă; totuși, mai scump decât parfumurile de masă Ajmal, poate chiar mai bune.

apă de parfum Ajmal Aristocrat for Her EDP_review și păreri

În timp, Aristocrat de la Ajmal a cunoscut mai multe versiuni, cu arome distinctive aparte, dar aparținând familiei de bază a pillarului Aristocrat:

  • Aristocrat for Him – deși, din ce am citit, ar fi apărut întâi acesta și abia apoi Aristocrat pentru femei
  • Aristocrat Pink for Her (cu prună, iasomie, lemn de santal)
  • Aristocrat Platinum Unisex (cu piper, trandafir, lemn de agar/oud)

Dacă îți plac parfumurile dulci, dar mai „blânde”, poți să îl combini cu Aquolina Pink Sugar (în tehnica de layering) și să-l mai îndulcești, să-l faci mai tineresc poate.

În ofertă, găsești apa de parfum Ajmal Aristocrat for Her în următoarele magazine online:

apă de parfum Ajmal Aristocrat for Her_review și păreri

Apa de parfum Aristocrat for Her de la Ajmal: primele impresii

După ce te lași impresionat de aceste lucruri ce țin de detaliile exterioare și desfaci capacul, te întâlnești cu creația olfactivă. Personal, mie nu-mi place cromatica aleasă (cu designul nu am nimic :D, deși cu capacul pus, vezi doar o treime din parfum prin sticlă – nu mă deranjează), dar e o chestiune personală: dintre toate culorile, nu-mi place deloc această nuanță de mov. 🙂

Bineînțeles, ține de preferințe, dar vei realiza rapid că Ajmal Aristocrat for Her e mai mult decât un simplu parfum de masă, depășind cu mult și sfera parfumurilor obișnuite Ajmal, care sunt destul de convenabile ca preț (și chiar bune, calitative). Deși sunt considerate parfumuri arăbești, parfumurile Ajmal depășesc cu mult sfera aceasta, fiind clar ceva mai „de lux” – și da, casa Ajmal are și parfumuri de nișă, bine definite și încadrate astfel, recunoscute ca atare.

cum este parfumul Ajmal Aristocrat for Her_review

Trebuie să recunosc că, în mod obișnuit, personal, nu aș alege acest parfum, dacă ar fi să-l testez înainte într-un magazin: din prima, e mult prea dulce și amețitor pentru gusturile mele (probabil de la notele de șofran și zahăr), însă, în timp, după câteva ore de la pulverizare (și dacă nu mai reaplici), se echilibrează aromele și începe să devină mai plăcut chiar și pentru mine și încep să-l agreez mai mult. Adică e mult mai ușor de tolerat față de multe alte parfumuri dulci care chiar mă deranjează și pe care nu le-aș suporta mult în preajma mea. Dar, again, asta ține de gusturi. Însă, da, nu e un „safe blind buy” pentru toată lumea, deci, mai ales dacă preferi parfumurile mai fresh, cu citrice, ca mine, sau pe cele florale.

Ca și Baccarat Rouge 540 cu care este comparat și la care chiar e considerat un dupe foarte bun, se prefigurează din prima drept un parfum greoi, opulent, foarte elegant, de doamne sofisticate și rafinate de peste 40 de ani aș zice, cu multă personalitate. Acaparează instant și, din acest punct de vedere, poate fi luat drept parfum de nișă.

Totuși, aș zice că e un parfum destul de adaptabil atât pe timp de zi, cât și pe timp de seară. L-am purtat și la birou, la ținute mai puțin elegante, dar și seara, în oraș. Totuși, la ținute elegante și sofisticate, de doamne și la stilul unor femei de peste 40 de ani chiar, cred că merge cel mai bine.

cum e parfumul Ajmal Aristocrat for Her_păreri

Am citit că multe persoane îl consideră un parfum unisex și că îl mai utilizează și bărbații, dar mie nu mi se pare prea potrivit, e prea dulce și ladylike, dar depinde și de personalitatea fiecăruia; până la urmă, nu știu nici dacă ar fi prea potrivit adesea, mai ales la parfumurile considerate de nișă, să le separăm atât de comercial, în parfumuri de femei versus parfumuri de bărbați și cele unisex.

Cred că mai degrabă merge iarna, dar având în vedere longevitatea sa, dacă nu-l reaplici pe timpul zilei, în funcție și de ocazie, poți să-l folosești și în anotimpul cald.

Experiența mea cu apa de parfum Ajmal Aristocrat for Her și părerile personale

Nu am o experiență foarte vastă cu acest parfum. L-am purtat de câteva ori, atât seara, cât și pe timp de zi, cât să mă lămurească, însă nici nu e un parfum preferat de mine. Mai trebuie să-i dau timp. Are, aș zice, destul de multă personalitate și greutate, dar, chiar și așa, nu se adaptează prea bine pe personalitatea mea. 🙂 Tot îl consider mai degrabă pentru doamne mai sofisticate, de peste 40 de ani, mereu în ținute rafinate – parcă de aici și numele parfumului.

Ajmal Aristocrat for Her este un parfum destul de rezistent ca durată, cam ca orice parfum dulce, însă mă așteptam să fie chiar și mai longeviv, fără revenire cu pulverizare, dat fiind că e un parfum dulce și destul de greu din prima, chiar acaparator. Plus că multă lume îl lăuda în jurul meu. La mine ține cam 5 ore după primele pulverizări. Apoi, ar trebui să mai revin ca să-l mai simt.

parfum Ajmal Aristocrat for Her_cum esteparfum Ajmal Aristocrat for Her_cum este

Ce-i drept, da, obosește nasul după o vreme, dar având în vedere cât de greoi e ca parfum din prima, te-ai aștepta, repet, să te țină mult mai mult. Plus că e considerat chiar parfum de nișă. Hmm, din acest punct de vedere, eu aș zice că e aproape de nișă, dar nu 100% nișă. E cam supraevaluat dacă mă iau după acest aspect. Plus că alte parfumuri Ajmal, care nu sunt de nișă, rezistă muuuult mai mult și chiar sunt extraordinar de bune din toate punctele de vedere. Ca să nu mai spun de parfumurile de designer/de masă, de la brandurile consacrate.

Siajul e unul bun, atât cât parfumul rezistă pe piele. Parfumul Aristocrat for Her nu are cum să nu fie remarcat de către persoanele din jur, în primele ore de după pulverizare mai ales, fiind și un parfum dulce, iar cine îl știe îl recunoaște din prima.

Concluzii pentru apa de parfum Aristocrat for Her de la Ajmal

Sincer, nu pot să mă decid dacă îmi place sau îmi displace; de regulă, nu-mi plac parfumurile dulci, dar depinde și cum sunt construite și ce alte note se mai simt. Iar Aristocrat for Her de la Ajmal ba e dulce și greoi inițial, ba se temperează bine apoi.

Ce-i drept, l-aș purta, îl păstrez în continuare, dar clar nu e parfumul acela pe care să-mi doresc să-l pulverizez zilnic și e departe de alte preferate de la Ajmal (cum ar fi Shine, mult mai solar și citric). Însă dacă un parfum dulce ca acesta încă mă pune pe gânduri dacă îmi place sau vreau să renunț la el, well, atunci e bun și are ceva ce-mi provoacă simțurile și merită păstrat în colecție. Merită însă să reziste mai mult, având în vedere cât de greoi, dulce și opulent se anunță la primele pulverizări.

parfum Ajmal Aristocrat for Her_review

În plus, prețul său e unul foarte bun pentru ce oferă (mai ales dacă-l prinzi și la reducere ca mine), ca să-ți satisfaci curiozitatea și dacă vrei un parfum care să semene cu Baccarat Rouge 540, mult prea scump. Totuși, zic să-l încerci pe pielea ta înainte, să nu faci „blind buy” ca mine, deși, în mare, îl știam de la alte persoane din jur, însă fiecare are pH-ul propriu și parfumul se adaptează la pielea fiecăruia în mod diferit. 😉