Cu foarfeca și pieptenele lui, Alexandre de Paris a coafat capete celebre: Grace Kelly, Maria Callas, Liz Taylor, Luchino Visconti… Nu e de mirare că a fost supranumit regele coafurilor și maestrul „Haute Coiffure”, iar acum un mare brand în domeniu încă îi glorifică numele.
Îmbrăcat tot timpul cu mult gust, cu mustața șarmantă a la Clark Gabale, maestrul Alexandre de Paris își înconjura întotdeauna clienții cu un farmec deosebit, făcându-și din ei adevărați prieteni. Părinții săi și-au dorit ca fiul său să devină cântăreț sau creator de modă, el însă a ales meseria de… coafor.
Micul Raymon – acesta fiind numele său adevărat (cu numele complet Louis Alexandre Raimon) – a început să lucreze într-un salon de coafură din Saint Tropez, unde curăța de păr cefele clientelor. Pe vremea aceea avea doar 12 ani.
În absența unei colege, Raymon a avut curajul să se apuce să tundă și să coafeze clientele. Mulțumite de serviciile tânărului, femeile au revenit, solicitându-l de fiecare dată.
În scurt timp a fost descoperit de faimosul Antoine, care l-a angajat plătindu-i o sumă la care nici nu visa, la „Salon de Haute Coiffure” (Salon de coafură de lux, tradus din franceză) din Cannes, și l-a poreclit „Loulou”.
Devenit celebru în lumea starurilor de pe Coasta de Azur, el s-a hotărât să plece la Paris, capitala modei, schimbându-și numele în Alexandre de Paris.
Pentru cei 52 de ani petrecuți în saloanele de lux, a fost supranumit Marco Polo al frezelor, datorită imaginației de nestăvilit de care dădea dovadă la fiecare nouă creație.
Talentul său era evident deja din anii când era sărac și necunoscut și-și practica arta în părul anonimelor din jurul său. Femeile sărace pe care le pieptăna deveneau Cleopatra sau Madame de Pompadour, căci el era îndrăgostit încă de pe atunci de arta metamorfozei.
Alexandre de Paris a fost primul care a prins în coc părul lui Jacqueline Kennedy (Jackie Kennedy), schimbându-i complet profilul. El a pieptănat-o pe ducesa de Windsor la nunta ei, pe Grace Kelly înainte de recepții, pe Romy Schneider…
A rămas celebru mai ales pentru coafura sa semnătură, părul prins în coc tip chignon. A fost supranumit „Prince de la coiffure” / „Prințul coafurilor”, „d’Artagnan de la coiffure” / „d’Artagnan al coafurilor”, „Sphinx de la coiffure” / „Sfinxul coafurilor” și „Figaro”.
Mult timp a fost solicitat de Elisabeth Taylor, Sophia Loren și Joan Collins ori de câte ori participau la evenimente deosebite sau doreau să-și schimbe coafura.
A lucrat cu manechine de lux din lumea întreagă. Timp de 10 ani, a pregătit pentru anul 2000 o colecție de „haute coiffure”, fiind mai plin de imaginație ca niciodată.
Nu și-a făcut probleme cu succesorii săi, chiar dacă fiul, Michel, se ocupă cu reclama și designul, iar fiica, Danny, s-a dedicat cercetării medicale. Îi va continua cineva arta? Bineînțeles, deja se întâmplă. Alexandre de Paris e casă cu renume, unde sunt create accesorii de păr de lux.
De altfel, el este cel care a conceput prima piesă dintr-o colecție lungă de accesorii de ultimă generație/high-end, iconicul piaptăn Vendôme Comb. Inspirat de celebrul centru al bijuteriilor din Paris, el a realizat această piesă în atelierul lui Félix Huchard.
Maestrul considera oricum că „de când i-am instruit pe elevii mei, mă simt ca un grădinar care plantează trandafiri și aștept cu nerăbdare să înflorească. Mulți sunt talentați, vedetele și personalitățile de astăzi îi solicită. Oare acesta nu este un succes?”.
Alexandre a murit în 2008, la vârsta de 85 de ani, cu soția și cei doi copii alături.
Aceasta este, pe scurt, povestea brandului Alexandre de Paris, creat de către legenda coafurilor de lux, strămoșul hair-stiliștilor de top de azi.
Sursa foto: alexandredeparis-store.com