Poetul roman Ovidiu a povestit un mit străvechi în care Pigmalion, un sculptor dezamăgit de femeile muritoare, creează o imagine a perfecțiunii feminine. Când devine fermecat de propriul său ideal sculptat, Venus – Afrodita, în civilizația greacă – răspunde rugăciunilor sale și aduce statuia la viață, sub numele de Galatea.

Influențele artei antice în moda actuală

De-a lungul secolelor, arta și moda și-au realizat propriile transformări, în acest proces injectând noi calități care nu sunt prezente în piesele vestimentare originare. Chiar și în cea mai naturalistă reprezentare a portului elen, sunt introduse inevitabil calități stilistice subiective și proscrise.

Reprezentând detaliile modurilor distinctive ale ținutei antice grecești, artiștii și designerii vremurilor care au urmat au schimbat, în măsura în care au și păstrat, calitățile reale ale hainelor antice.

Printre stilizările care i-au influențat cel mai mult pe creatorii de modă se numără piesele tip „draperii umede”, un termen folosit de istoricii de artă pentru a descrie pânza care pare să se lipească de corp în pliuri animate în timp ce dezvăluie contururile formei de dedesubt (de exemplu, ca în statuia Victoria din Samotracia, la Musée du Louvre, Paris) – din materiale antice, specifice, fluide și diafane, străvezii, transparente, urmând liniile corpului.

Această caracteristică sculpturală, evidențiată în statuetele și figurinele din perioadele clasice și elenistice, a apărut în modă ca un semnificant al intenției clasicizante.

Cum au început designerii să reproducă stilul țesăturilor grecești timpurii

Din secolul al XIX-lea până în prezent, designerii au folosit o varietate de tehnici și materiale pentru a reproduce efectele acestor perioade la nivelul țesăturilor de modă.

În anumite redări artistice din Antichitate, textilele apar fragile, chiar efemere – calități care sunt fundamentate în textele literare antice. Astfel de halate, șaluri și voaluri au devenit una dintre cele mai puternice asocieri pentru modă, așa cum este exemplificat prin utilizarea populară a mullului ușor, o țesătură din bumbac pur din perioada Imperiului, precum și a tule-ului și șifonului.

Efectul de „clasicizare” în modă este subliniat și mai mult dacă materialul utilizat este alb, deoarece a existat o presupunere de lungă durată că stilurile grecești antice erau acromatice.

Această concepție greșită, despre care se crede că derivă din suprafețele decolorate și zdrobite ale statuarii și arhitecturii grecești, policromate inițial, continuă până în prezent în modă.

Draperiile din perioadele clasice și elenistice ale artei grecești apar uneori doar ca o folie/ca un văl pentru nuditate, agățându-se și învârtindu-se în spirală în jurul corpului. Adesea, acest efect apare ca răspuns la cerințele compoziționale, mai degrabă decât la orice fenomen natural sau la o practică de îmbrăcare.

O astfel de draperie animată capătă frecvent o formă mai schematică, cu marginile canelate regularizate într-un model ritmic de pliuri tip „coadă de rândunică”, ascuțite în „batistă”, o caracteristică care a inspirat creatorii de modă în secolul al XX-lea.

În arta grecească, țesăturile sunt redate prin textură, atât a pliurilor obișnuite, cât și a pliurilor neregulate. Astfel de reprezentări diferențiate și-au găsit expresie și în designul vestimentar.

Folosind o varietate de tehnici, designeri la fel de disparați precum Mariano Fortuny, Madeleine Vionnet, Madame Grès, Mary McFadden și Norma Kamali au obținut efecte care reamintesc de caracteristicile stilizate ale pânzei diafane văzute în arta Greciei antice.

Sursa info: Harold Koda – Classical Art and Modern Dress Essay