De când au apărut, mi s-au părut foarte simpatice formele sub care se prezintă balsamurile de buze EOS: o sferă ca un ou, simpatică, ce se deschide pe jumătate pentru a dezvălui o altă sferă – balsamul de buze. Dar abia acum ceva vreme mi-am luat primul astfel de balsam, din New York, unde e pe toate gardurile, în supermarketuri, la case, precum guma de mestecat, la vreo doar 2 dolari! Wow!
Când le-am văzut prima oară online în România, mi s-au părut chiar scumpicele, din ce-mi amintesc. Și m-a surprins să le găsesc pe rafturi, în SUA, nu doar în drogherii, ci și la case, când plătești, la supermarketuri ca Target, exact ca guma de mestecat. Iar la preț cam la fel, sau pe acolo.
În orice caz, bineînțeles că mi-am luat, ca să le încerc și eu pentru prima dată. Țin minte că n-a fost mai mult de 2 $ – un chilipir, deci de ce nu mi-aș fi luat, mai ales că eram curioasă de el de foarte mult timp. 😀
❤️ Citește despre:
Cum este un balsam de buze EOS? Primele impresii
Sfera aceasta de balsam de buze e super simpatică și amuzantă ca utilizare. Imaginează-ți un ou rotund, pe care îl desfaci pe jumătate, ca să îți dezvăluie o altă sferă – ca un deodorant: balsamul de buze, solid și untos în combinație cu căldura buzelor.
Glisezi cu jumătatea aceea de sferă cu moț (i.e. balsam de buze), ca să te dai pe buze cu balsam. Arată haios totul și chiar și la birou, când mergeam și îl foloseam, ca să le dau buzelor doza de hidratare, colegii se uitau dubios la mine și făceau mișto. 🙂
E, ce-i drept, simpatic și drăgălaș prin utilizare. Prezentare super cool din toate punctele de vedere, distinctivă, iconică, îl face să se remarce printre alte balsamuri de buze, la raft. Îl recunoști dintr-o mulțime. Și, inițial, era ceva wow să ai un EOS, era cool.
Ca balsam de buze, ce să vă spun, nu excelează. Cred că, inițial, când la noi era destul de scump, plăteai de fapt pe el ambalajul deosebit, prezentarea efectivă a produsului, reclamele brandului. Pentru că el, ca produs, nu e cu nimic mai cu moț decât alte balsamuri de buze sub formă de baton / stick.
Dar, da, plăteai mult la început reclamele, până să devină cunoscut și să se remarce ca brand prin produsele simpatice acest EOS. Pentru că avea reclame plătite cu vedete precum Kim Kardashian pe social media sau Miley Cyrus, care se dă cu acest balsam chiar într-unul din videoclipurile sale muzicale. E chiar un pionier în influencer marketing.
Deci a făcut furori… la începuturi. Căci în prezent am auzit că ar cam fi fost reclamați pentru că ar produce afte și erupții cutanate produsul lor, care pare atât de inocent și jucăuș. Nu știu dacă e cazul și pentru versiunile organice ale produsului, căci au și o astfel de variantă.
Ce să mai zic, eu nu am prea avut probleme pe partea asta, nu m-a iritat în vreun fel. Dar nici să mă dea pe spate, de bun ce e, nu s-a întâmplat.
E doar simpatic prin prezentare și distractiv în utilizare. Iar dacă vrei și asta, pe lângă un balsam de buze obișnuit, pentru îngrijirea și hidratarea periodică a buzelor, mai ales iarna și mai ales acum, pe sub măști, cu pandemia, e OK, merită experiența pe care o oferă. Mai ales că nu mai e nici atât de costisitor, ca la începuturi (verifică aici prețul actual pentru un balsam de buze EOS).
E simplu, de culoare alb-gălbui / culoarea untului în recipient, sub formă solidă cremoasă. Apoi, pe buze e transparent, ca un unguent fin, emolient, ca formulă / textură. Se simte cum lasă o peliculă grasă pe buze.
Poți aplica lejer, după aplicarea lui, un ruj obișnuit. Practic, ai pregătit buzele de lip gloss / ruj, cu el, ca o bază. Sunt astfel bine hrănite și moi, în avans.
E foarte mișto acest balsam de buze și să-l ții în mână sau lângă tine, pe birou. E ca o minge antistres, o sferă simpatică și drăgălașă care atrage interes întotdeauna. :)) Zici că-i o jucărie cu surprize.
Am văzut de curând că EOS are și balsam de buze „clasic”, în forma obișnuită de baton, în recipient ca de ruj, dar și creme de mâini, la fel, în forme mai aparte, ca niște pietre semiprețioase colorate, aplatizate, și probabil la fel de parfumate și delicioase ca aromă precum balsamurile pentru îngrijirea buzelor.
Prin multitudinea de arome & combinații colorate, face imposibil să ai doar un astfel de balsam de buze în colecție. De altfel, ele arată superb mai multe la un loc, într-o colecție, să ai și cât mai multe arome la un loc.
Apoi, cam asta e și deviza brandului, inițială: câte un EOS oriunde, în orice moment ai nevoie de el, în orice buzunar, poșetă, pe orice masă de toaletă, pe birou. 🙂 Să nu existe nicio scuză pentru buze uscate, crăpate și deshidratate.
Totodată, am aflat că EOS se ocupă acum și de creme / spume de ras. Btw, EOS e un acronim pentru Evolution of Smooth.
Balsamul de buze EOS: alte detalii
Eu am nimerit, în Target USA, când eram la casă, un EOS roz fuchsia, cu căpșuni și/sau zmeură, cred, ca aromă. Oricum, ceva fructat…
Dar EOS se remarcă nu doar prin recipientul emblematic, care îl face recognoscibil deja printre toate balsamurile de buze, ci și prin balsamuri de buze cu mai multe arome, și fructate, dar și mentolate sau cu vanilie ori cu miere.
În orice caz, toate sună delicios și arată cel mai simpatic. Îți vine să iei toate culorile acelea care îți indică numai arome savuroase: un curcubeu de arome!
Un astfel de balsam de buze are 7 grame / „biluță”, în general. Al meu atât are. Este un gramaj economic, te ține mult timp acest balsam de buze, mai ales datorită texturii produsului, destul de solid și OK, care se transformă, în contact cu căldura, într-o textură onctuoasă, ca untul.
Îl am de ani și nu mi s-a terminat. Da, nici nu l-am mai folosit de 1 an și ceva. Dar tot e spornic, te ține bine. E o investiție bună, din acest punct de vedere. Mai ales că-l foloseam, o vreme bună, luni la rând, în fiecare zi, la birou, cam din oră în oră.
Din acest punct de vedere, al eficienței și economiei, e OK. Merită.
Ingrediente balsam de buze EOS
Produsele EOS ar fi naturale, fără adaosuri și aditivi dăunători. Mule dintre versiuni sunt chiar organice.
De altfel, EOS se laudă că folosește doar ingrediente hipoalergenice, testate dermatologic, fără gluten. Printre ingrediente se numără unt de shea, ulei de jojoba și substanțe bogate în atioxidanți.
Unele balsamuri de buze sferă sau tip baton conțin și ceară de albine, motiv pentru care linia de produse pentru buze nu poate fi considerată vegană. Cu toate acestea, este cruelty-free. Nu se fac niciun fel de teste pe animale pentru produsele EOS sau spre folosul companiei.
Ba mai mult, compania EOS chiar face un efort continuu să evite folosirea de substanțe potențial dăunătoare, precum parabenii și aromele artificiale. Deci direcția EOS e spre formule cât mai naturale în balsamurile sale de buze.
Concluzii după utilizarea balsamului de buze EOS
Dacă vrei ceva simpatic și, acum, mai nou, destul de economic, pentru îngrijirea obișnuită a buzelor și hidratarea lor periodică, EOS e un balsam de buze obișnuit, care merită, mai ales dacă te și pasionează lucrurile simpatice, cu o astfel de prezentare mai ieșită din comn. Te face remarcată.
E, oricum, un balsam de buze de colecție, dacă, repet, te pasionează lucrurile drăguțe de îngrijire a pielii și makeup, cele aparte.
Ca hidratare a buzelor, nu te dă pe spate. Face, pur și simplu, ce poate un balsam normal, obișnuit, pentru buze. Pentru utilizare periodică, zi de zi, e bine să-l ai în poșetă mereu – te va ajuta zilnic. În special acum, cu purtarea măștilor pe gură, ceea ce poate conduce la uscarea buzelor mai rapidă.
Mie nu mi-a provocat iritații sau probleme de genul aftelor. Dar, dacă observi ceva în neregulă, nu-l mai folosi. Sau, poate, e bine să alegi din prima varianta organică – mă gândesc că e și non-alergenică și blândă cu pielea sensibilă, cum e, oricum, cea a buzelor.
Tu ai folosit EOS – balsam de buze în formă de sferă simpatică? Scrie-ne în secțiunea de comentarii din josul paginii despre experiența ta! Contează mult părerea ta aici. 😉