Tot auzim de tendințe și în materie de machiaj și coafuri, dar și acestea se schimbă repede și unele rămânem agățate în ele. Așa că e cazul să mai urmărim și să fim atente, pentru că, uneori, e o limită foarte fragilă între trend și exagerarea cu el.

Oare e bine să mă mai machiez așa? Oare se mai poartă buclele astfel definite? Cum să mă vopsesc: natural sau blond?

Sunt întrebări pe care, chiar dacă știm ultimele tendințe și ne plac, cu toate ni le adresăm constant când vrem să schimbăm ceva în lookul nostru sau vrem o nouă abordare în makeup.

Iată mai jos o parte dintre tendințe sau lucruri care nu mai sunt în trenduri! Sper să te ajute în deciziile tale de înfrumusețare.

Tușul de ochi: atenție la dozaj!

Într-adevăr, tușul de pleoape e un clasic, încă actual, dar nu trebuie să exagerezi în aplicare, ca să demonstrezi că ești în tendințe sau stilată, classy. Din contră. Efectul glamour se obține doar dacă machiajul este dozat cu măsură.

Bine dozat, tușul de pleoape îți dă un aer feminin, delicat și sexy. Andreea Balaban o demonstrează.

Ca să nu greșești la aplicare, trasează întâi o linie cu creionul kohl și apoi deasupra vino cu pensula de eyeliner. Succes!

Conturul buzelor într-o nuanță mai închisă decât rujul

Trebuie să știi că un contur al buzelor încă nu se face cu un creion de altă nuanță decât culoarea rujului.

S-ar putea să te gândești că, totuși, buzele pot părea mai senzuale conturate cu roșu dacă te dai cu ruj roz. Hmmm, nu face asta, e mai puțin stilat și nu ai fi deloc inspirată… Încă nu e în trend. 😉

Dacă vrei neapărat buze mai pline și bine definite, senzuale, uită-te și la aceste trucuri.

Machiaj natural sau machiaj puternic pentru ochi?

Cel mai bine e să te bazezi pe un machiaj nude, „transparent”, care-i vine foarte bine oricui. Încearcă-l și tu și vei arăta super. Un blush, un gloss, o mascara și gata!

Însă nu toate vedetele sunt un etalon în materie de makeup, oricât de bine ar arăta la prima vedere și ți-ar veni și ție să-l replici. La cât de puternic le e machiajul ochilor, ar putea alege un ruj mult mai discret măcar. Nu le urma exemplul chiar mereu.

Coafură cu bucle naturale tip beach waves sau retro?

Cu cât e mai natural lookul tău, cu atât ești mai cool. Indiferent că e vorba despre machiaj sau coafură, naturalețea este un mare atu. Hairstyle-ul cu bucle lejere, naturale, tip beach waves, de câțiva ani buni încoace în tendințe, este o foarte bună confirmare.

La polul opus se află o coafură cu niște bucle foarte artificiale chiar dacă în stil retro Marilyn Monroe. Dacă nu știi să le execuți bine și te mai machiezi și strident, riști să te facă să arăți ca o femeie ușoară, de Moulin Rouge.

Șaten natural versus blond isteric

Alege pentru păr o nunță naturală. Șatenul te va prinde foarte bine și se încadrează perfect în tendințe.

Am văzut însă și femei care exagerează, cu blondul spălăcit al pletelor lor. Le face însă să arate… într-un fel.

Operațiile estetice

Operațiile estetice sunt mega-in, iar augmentarea (mărirea) buzelor cu colagen – în mod special. Sunt multe vedete care și-au „dat mai tare volumul” buzelor, dar cu măsură, și acum sunt foarte sexy!

Sunt însă și antiexemple la acest nivel: Pamela Anderson n-a ezitat niciodată să se supună operațiilor estetice. Și-a pus megasilicoane la sâni, apoi și le-a scos, pentru a-și pune, în scurt timp, altele la loc.

Și buzele și le-a mărit, dar a exagerat (ca și la sâni) și are aerul de femeie ușoară.

Bronz sau albă ca brânza?

Nu trebuie să exagerezi cu nimic: nici bronzul, nici cu albul imaculat al pielii. Că nu ești păpușă de porțelan.

Puțin bronz, o piele rumenită exact cât trebuie, arată încântător. Iar pielea aurie îți pune în valoare cam orice culoare a părului și a ochilor. Mai ales dacă îi ai de culoare deschisă: verzi sau albaștri.

machiajul potrivit pentru tenul bronzat

La polul opus, să fii prea palidă ca să-ți scoți nasul în lume, not ok. Nu zice nimeni să fii negru ca un african, dar încearcă să te lași puțin în seama soarelui, bineînțeles urmând câteva reguli de bază pentru un bronz natural și cu protecție solară.

Sau, și mai bine, poate alegi un bun autobronzant și vezi cum obții un bronz ca la plajă cu autobronzant, fără să fie nevoie să te expui neapărat pentru timp lung, mai ales dacă pielea ta albă nu prea-ți permite.

Tu de care tendință ești sau nu încântată? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii!