Nu-s adepta stilului office clasic, obișnuit. Mi se pare prea anost și non-personal. Dar cred că orice ținută poate fi adaptată la stilul personal, chiar și una business. Și o poți face cu stil, poți îndepărta banalul foarte simplu, dacă elegi ceva potrivit.
De data aceasta, m-am gândit să-ți propun să duci la alt nivel ținuta business cu ajutorul unor bluze strălucitoare, de ce nu.

Birou sau nu, că te întorci la muncă tot ca înainte sau că vei lucra în continuare de acasă, ținuta tot are nevoie de atenție, măcar și ca să-ți intri în ritm și mood.

Apoi, vă propusesem noi o garderobă-capsulă pentru toamna aceasta la birou, indiferent de locul biroului, pentru că încă e o perioadă aparte, în care nu toți ne-am întors la muncă în condițiile obișnuite, de dinainte de pandemie.

Dar asta înseamnă că putem fi mai puțin duri și stricți cu noi înșine. Acum putem să ne jucăm și cu stilul office, să-l adaptăm în stil personal.

Momentan, m-am gândit să aduc nota aceea personală ținutei office / business prin bluze strălucitoare, luminoase, care să îți confere încredere și siguranță de sine.

Bluze aurii strălucitoare sau cu irizații lucioase – în ținute office pline de stil

Auriul cu negru pică de minune – black and gooold, vorba cântecului! – aduce un suflu nou, energie, eleganță și stil.

Apoi, un pic de glam și strălucire la un costum office, că e negru sau alb, nude, bej, te va anima și îți va sta bine, indiferent de culoarea părului sau a ochilor. Dacă mai ai și un bronz de vară, aceste bluze aurii de purtat în ținute office sau business sunt o încântare.

Tu pe care o alegi? Topul pe gât de la Trendyol (1), pe cea cu mâneci scurte bufante și volane de la Vero Moda (2), topul tricotat fără mâneci cu inserții strălucitoare Ted Baker (3) sau bluza cu volane fără mâneci, auriu metalizat, de la Guess Jeans (4)?

bluze aurii pentru ținute office business

Apoi, să recunoaștem, aceste variante aurii de bluze sunt mai soft, nu vorbim de piese atât de strălucitoare că te duci în club cu ele. 😉

Bluză albă cu reflexe argintii PINKO

Argintiul e o opțiune liniștită pentru o ținută office, iar o bluză albă cu reflexe argintii lucioase este o soluție numai bună pentru a aduce o notă personală unui outfit sobru și mai simplu cum e cel pentru birou.

Așa că îți propun această bluză în stil romantic PINKO, argintiu-deschis, parte pe parte, ușor crop, cu mâneci cu volane în capăt și ample. Este simplă și delicată, iar acum o găsești la reducere.

bluză delicată argintie elegantă PINKO

Bluză amplă elegantă din tulle cu paiete argintii strălucitoare

Nu mai mergem în cluburi, dar ne putem mulțumi cu o bluză strălucitoare, aparte, tocmai la… birou. Să poți purta elemente strălucitoare la birou mi se pare nu doar curaj și personalitate puternică, ci și o bucurie pentru ceilalți.

Am găsit această bluză cu volane, amplă, elegantă, din tulle transparent, cu paiete strălucitoare, curajoasă, de la Self-Portrait. Zic că este curajoasă întrucât transparența alături de strălucirile paietelor argintii nu poate duce decât la o ținută versată, plină de forță și originalitate.

Poart-o la birou cu un maieu / body dedesubt, ca să nu șochezi de tot și să te menții în limitele bunului simț și al fineței. Nu arăta mai mult decât e nevoie, menține-te o femeie plină de stil și menține misterul. 😉

E și această bluză strălucitoare la reducere.

bluză transparentă din tulle cu volane și paiete argintii self-portrait

Eu în timpul sezonului rece gravitez, pentru ținute office, în jurul pantalonilor de culori închise, al colanților negri și al rochilor în naunțe pământii.

Însă acum, toamna fiind aici, într-un an mai atipic, mă simt inspirată să schimb lucrurile puțin cu niște nuanțe mai deschise și pastelate. Dar și în culori curajoase, metalice, pe care le vei asorta cu minune la zăpada care va veni la iarnă strălucitoare și sclipicioasă ca și elemente-cheie din ținutele tale.

Adaugă puțină lumină și strălucire ținutei tale office, întrucât e un mijloc excelent de a ilumina și ridica moralul unei zile mai lipsite de energie, de revenire la birou, la finalul unui an cel puțin ciudat.

Ai putea foarte ușor să porți astfel de bluze strălucitoare cu o pereche de jeans, dar eu m-am gândit să le stilizez cu pantaloni albi, crop în primă fază, sau cu pantaloni office de culoare închisă (mai ales variantele aurii).

Voi ce bluze strălucitoare ați alege pentru ținute office originale, ca să înlocuiți clasica cămașă albă, simplă și banală adesea? Sau cum ai aduce o notă originală unei ținute business, mai anoste?  Scrieți-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii părerea ta!