Cele mai bune produse cosmetice și de make up de iluminare a tenului, conform review-urilor și părerilor celor care au folosit produsele, produse pentru ten cu efect de iluminare și depigmentare, fonduri de ten cu efect radiant, cateva produse de iluminare a fetei foarte proaste si de evitat.
Așa cum vă prezentam aici cele mai bune aparate de hairstyling și îngrijire a părului, după review-urile clienților și celor care au folosit produsele respective, păreri de la noi din țară sau din străinătate (în mare parte), continui și acum cu o astfel de listă, de data aceasta în ceea ce privește produsele de îngrijire a feței, pentru iluminarea tenului. Așa că, luând la rând site-urile avizate de beauty, pe care le citesc periodic, precum și cele mai multe review-uri și păreri pentru produse de iluminare a feței, produse pe care, dacă sunt alese cum trebuie, n-ai cum să nu le iubești, pentru că îți fac tenul să arate luminos, frumos și să devieze astfel privirile de la impurități și alte defecte ale feței. 😉
Eu am avut mereu un ten de invidiat când am folosit produse de iluminare a feței. Și când aud de încă vreun produs de acest fel, caut să mă interesez cât mai mult despre el, căci îmi face cu ochiul și vreau să văd ce are în plus, cum poate îmbunătăți tenul, cum îl poate face să arate și mai bine față de produsul deja folosit. 🙂
Pentru că știu că o piele luminoasă, care radiază și strălucește, este rezultatul unei rutine bune de îngrijire a tenului, iar unul dintre primii pași pe care ar trebui să-i faci în această rutină este să îți stabilești și să îți evidențiezi care este tonul tău de culoare a pielii. Produsele de iluminare și care conferă luminozitate feței sunt concepute tocmai pentru a scoate în evidență acest lucru: culoarea tenului tău, oferindu-ți o piele mai fină, mai strălucitoare și minimalizând și reducând petele de culoare, mai închise și inestetice, cauzate de razele de soare și de unele cicatrici.
Așa că, înainte de a-ți alege fondul de ten porivit sau vreun alt produs de mascare a petelor urâcioase de culoare, de diverse origini, iată cele mai bune creme/loțiuni și alte produse de iluminare a feței, conform review-urilor și părerilor clienților care le utilizează sau le-au utilizat – din România sau din afară:
❤️ Citește despre:
pürminerals Illuminate & Glow Correcting Primer
Nu numai că face ca machiajul să reziste timp îndelungat aproape întreaga zi, fără să necesite retușare, dar primerul (baza de machiaj) de la Pürminerals Illuminate & Glow Correcting va deveni unul dintre produsele tale preferate pentru față, conferind cu adevărat o strălucire aparte tenului tău, fără să arate uleios sau lucios, și, mai ales, corectând cu succes orice imperfecțiune. Toți cei care l-au folosit susțin că este foarte ușor de aplicat și că face ca fondul de ten să fie și mai fin, pe lângă faptul că tenul tău va căpăta luminozitatea dorită, deviind privirile de la defectele tale. 😉 Dacă vrei să-l încerci, îl găsești aici.
Iluminator Butter London CHEEKY Tinted Highlighter
Venind în 3 nuanțe fine (Dishy, Pence, Twit), cu o consistență cremoasă, foarte plăcută, iluminatorul Butter London CHEEKY TINTED HIGHLIGHTER, deși arată ca un blush cremos – și chiar poate fi folosit doar așa, e un alt produs foarte eficient pentru iluminare, cu ceva ton nuanțator de culoare. E perfect pentru vară, dar va deveni și un răsfăț pe timp de iarnă, datorită texturii fine, cremoase și aspectului luminos pe care îl va conferi tenului tău. Toți cei care au folosit produsul spun că are o textură ușoară și că intră în piele și se usucă foarte rapid. Arată bine și aplicat peste blush-ul tău preferat sau acolo unde vrei un plus de luminozitate și sclipire peste fața ta. Dacă vrei un ten luminos în întregime și periodic, o sugestie bună, pe care am citit-o printre review-uri, ar fi să amesteci puțin din acest iluminator de la Butter London cu crema ta hidratantă preferată.
GARNIER CREMA ILUMINATOARE MOISTURE MATCH PENTRU TEN EXPUS LA SOARE
Dacă vrei o cremă de zi hidratantă, cu SPF sporit, pentru protecția în fața expunerilor la soare, cu efect de luminozitate pentru ten, Garnier Moisture Match – cremă iluminatoare pare o alegere perfectă, din ce relatează cei care au folosit-o. Are o textură fluidă, ușoară, cu SPF 20, fiind potrivită și tenurilor deja expuse la soare, prevenind efectele negative ale razelor solare asupra pielii. Se absoarbe ușor mulțumită aspectului non-gras, fluid și ușor satinat, hidratează timp de 24 de ore și conferă tenului luminozitatea dorită, datorită extractului de gălbenele și lămâie, cu rol și în netezirea pielii (așadar, efect antiîmbătrânire). Pare un produs foarte bine agreat de toată lumea și cele care l-au folosit sunt extrem de mulțumite de efectele benefice asupra tenului.
Ser de iluminare L′Oreal Youth Code
L′Oreal Youth Code, indiferent de forma sub care se prezintă (cremă sau ser) are toate ingredientele necesare pentru a conferi tenului luminozitatea de care are nevoie ca să arate sănătos și fără impurități sau riduri, ca un ten tânăr, neîncărcat cu probleme de piele. Hidratează, oferă o senzație de confort și prospețime, contribuind, în același timp, la reglarea pigmentării pielii și netezirea tenului, pentru a fi luminos și radiant timp îndelungat. Serul e mai concentrat, dar folosit concomitent cu crema de zi L′Oreal Youth Code, dimineața și seara, oferă rezultate neașteptat de bune. Singurul aspect negativ, semnalat și în review-uri, ar fi că produsul conține o oarecare cantitate de alcool, ingredient de evitat pentru un produs care se dorește a fi, și chiar se numește (!), un cosmetic de întinerire, însă această cantitate este destul de redusă, așa că nu e cazul să ne împacientăm. Mai ales că efectele asupra tenului sunt exact cele așteptate. Cel mai bine se potrivește tenului normal spre gras/uleios.
Mască de față cu efect de iluminare Freeman Facial Brightening Mask Golden Grain
Sub forma unei măști de folosit săptămânal, ca un gel transparent, Freeman Facial Brightening Mask Golden Grain e descris de către cei care l-au folosit prin destul de multe cuvinte bune. Spre deosebire de măștile tip clei/pastă vâscoasă, acesta nu lasă pielea uscată și e ușor de curățat și îndepărtat de pe față, printr-o spălare serioasă cu apă simplă. În ceea ce privește iluminarea tenului, vine cu sclipiri speciale datorită unor particule fine de aur pe care le conține; toată lumea e destul de mulțumită de produs (pentru o mască) și o recomandă. Însă majoritatea recomandărilor vin datorită efectului său de a hidratata și a face să arate bine pielea uscată.
Cremă antipete de zi cu efect de iluminare și de albire Gamarde White Effect
Fie că ai o predispoziție din naștere spre formarea de pete de tipul pistruilor pe față, fie că ai stat prea mul la soare fără protecția potrivită și ți-au apărut astfel numeroase pete pigmentare, cu crema de zi antipete, cu efect de albire și de redare a luminozității tenului, de la Gamarde, este o soluție foarte bună în acest sens, pentru că depigmentează și are grijă, totodată, ca tenul tău să radieze ca înainte. Totuși, folosirea acestui produs impune răbdare, pentru că necesită folosire pe timp îndelungat, ca să ajungi la efectul dorit, dacă e să ținem cont de părerile celor care l-au utilizat. Cei care au utilizat această cremă se declară încântați, mai ales datorită faptului că nu conține substanțe toxice, folosite de regulă la cremele depigmentare (precum hidrochinona sau mercurul). Așadar, are o formulă fină, care are grijă de pielea ta, niște ingrediente atent selecționate și eficiente, fiind foarte puțin iritantă. Crema depigmentantă Gamarde White Effect reprezintă un tratament cotidian, din ingrediente naturale, hipoalergenice, care reduc și inhibă producerea de melanină (substanța din piele responsabilă pentru apariția petelor de culoare). Prin folosirea ei, tenul se va curăța treptat de orice pată maronie/brună, se va netezi și va arăta uniform și radiant. Ah, neapărat când utilizezi o cremă depigmentantă de zi, protejează-te de razele solare mai mult ca oricând, folosind o cremă cu factor ridicat de protecție solară (SPF 30), ca să obții efectul dorit cât mai rapid, dar, mai ales, ca să nu tratezi într-o parte și să ai probleme într-alta și să îți apară pete și mai urâte apoi. 😉
Din aceeași gamă, poți folosi, atât ziua, cât și noaptea, și serul cu efect de albire și iluminare, împotriva petelor, de la Gamarde.
Fond de ten cu efect iluminator Deborah Radiance Creator
Nu puteam vorbi de produse cu efect iluminator pentru față și să nu includem în această listă și un fond de ten, cu efect de luminozitate pentru chipul tău. Despre fondul de ten Deborah Radiance Creator, lumea care l-a folosit spune că nu e chiar un fond de ten minune, însă că asigură o acoperire medie, uniformă, că rezistă destul de mult timp în piele (până la 10 ore), că are o textură fluidă ușoară, simplu de aplicat, hidratând bine pielea și asigurând astfel, efectul radiant și luminos mult dorit, fără ca în zona T, cu probleme să lucească – deci matifiază tenul pe unde e nevoie. Are SPF 15, deci cam mic, așa că vara se recomandă utilizarea concomitentă cu o bază/cremă cu SPF mai mare. Având efect iluminator, datorită unor pigmenți de iluminare, pentru un fond de ten, acest produs chiar se adaptează cu ușurință la nuanța naturală a tenului tău.
Sunt însă și unele creme și loțiuni de iluminare a feței care pur și simplu nu-și merită numele din niciun punct de vedere și care stau cel mai bine la coșul de gunoi…
FOND DE TEN ILUMINATOR LICHID STILA ILLUMINATING LIQUID FOUNDATION
Fondul de ten iluminator Stila, fiind lichid și cremos, e perfect pentru un ten fad, uscat și cu probleme de hidratare, asa că va face echipă foarte bună cu crema ta hidratantă. Nu acoperă însă perfect, din câte am citit, însă se poate rezolva acest aspect dacă îl completezi cu un concealer. Totodată, fiind înainte de toate un produs iluminator, care conferă strălucire și finețe tenului tău, te-ai aștepta ca tenul să fie radiant, așa cum ți-l dorești, însă toată chetia asta de iluminare e, de fapt, ca un sclipici foarte foarte fin adăugat la un fond de ten fluid, foarte hidratant și… cam atât. Particulele acelea de sclipici sunt vizibile în lumină și nici nu fac tenul să radieze, așa cum te-ai aștepta de la un produs iluminator. Așadar, după majoritatea review-urilor, fondul de ten iluminator Stila nu e OK nici de fond de ten, căci nu acoperă cum trebuie tenul, nici ca produs iluminator, căci pare ieftin construit și nu iluminează cum te-ai aștepta – ca în cazul celorlalte produse deschise mai sus. E doar un foarte bun hidratant și… cam atât, dar acum, sincer, la prețul sub care e pe piață (verifică aici preț actualizat la noi), îți poți lua n creme hidratante, dacă chiar vrei hidratare și, dintre astfel de creme, una tot îți va conferi luminozitatea mult căutată. 😉
Creion contur de ochi cu efect de iluminare Elizabeth Arden Visible Difference Brightening Eye Gel
Creionul contur de ochi cu efect de iluminare de la Elizabeth Arden Visible Difference Brightening Eye Gel e un alt produs care se laudă că e ultraeficient, însă cei care l-au folosit atrag atenția asupra numărului mare de ingrediente ofensive și care pot fi iritante (alcool și unele extracte din anumite plante), unde mai pui că e chiar un produs pentru zona sensibilă a ochilor, ceea ce ar putea face ravagii… Așadar, folosind un produs de iluminare ca acesta, special conceput pentru zona din jurul ochilor, s-ar putea să ajungi exact la rezultatele opuse, să tratezi apoi alte probleme cauzate chiar de produsul iluminator. Fără acele ingrediente, de neîncercat, acesta chiar ar fi un produs foarte eficient, așa că – mare păcat!!!
Un alt lucru ce surprinde la acest produs, contur pentru ochi (!), e că nu conține niciun ingredient care să asigure protecție solară, mai ales că e special conceput pentru pielea sensibilă din zona ochilor, extrem de vulnerabilă la razele soarelui!! În loc să o protejeze de soare, acest gel contur de ochi nu va face decât ca pielea ochilor să fie și mai expusă, să îi provoace astfel și mai multe riduri și aspect închis la culoare, ca de cearcăne.