Ne-am învârtit să găsim cele mai stilate tipuri de jachete și trenciuri de ploaie, de care vei avea nevoie cu siguranță pe vreme rece și umedă.

Când vine vorba de vremea rece, un lucru e sigur: există mereu șanse să și plouă sau să ningă și să se transforme în lapoviță. Așa că hai să fim pregătite!

Chiar nu există haine de ploaie și pe placul împătimitelor de modă?

Știm, gecile de ploaie, și hainele cu funcții de protecție și tehnicalități adaptate vremii, nu sunt chiar pe placul fashionistelor. Mai degrabă astea sunt haine pentru împătimiții de activități outdoor. Așa-i că mai nimic din ce e conceput din rațiuni ale practicului nu prea câștigă o inimă împătimită de tot ce-i fashion?

Greșit, să știi. În fapt, hainele de exterior pentru activități outdoor au acum cel mai bun moment al lor, mai ales branduri ca Hunter, mărci daneze ca Rains și dintre marii „războinici” cu vremea, pe care chiar te poți baza cu ochii închiși, precum Patagonia și North Face.

Și chiar pot fi la îndemână, dacă luăm în considerare ploile scurte care se ivesc inevitabil când ți-e lumea mai dragă. Mai ales că mare parte din aceste branduri de „raincoats” provin din țări cu vreme instabilă precum zona scandinavă și Marea Britanie.

Ca să întindem o mână de ajutor, am cercetat pe net cele mai bune opțiuni de haine de ploaie, care să te ajute în vremea urâtă. N-am uitat nici componenta cool și trendy.

Geacă de ploaie Hunter waterproof din vinyl roz lila pastelat

Permițând ajustarea pe talie, la mâneci și la tiv, în partea de jos, ca să pice cât mai potrivit la mijloc și peste fund, după forma corpului tău, această jachetă de ploaie Hunter roz-pudră e de departe foarte trendy și simpatică.

Permite totodată corpului să respire în ea, mai ales la subraț, prin niște inele special concepute. Buzunarele cu închidere bună pe care le prezintă și materialul de vinyl impermeabil permit ca totul să se păstreze uscat.

Geacă de ploaie Hunter waterproof din vinyl roz lila

Materialul cauciucat chiar oprește apa inclusiv pe vreme de ploaie torențială. Construcția gecii rămâne însă una foarte fină și deloc grosolană, cum s-ar aștepta oricine de la geci impermeabile obișnuite, în general.

Culoarea sa rozalie-lila, pastelată, este foarte feminină. Prezintă și o glugă cochetă protectoare.

Această geacă waterproof Hunter e disponibilă online cu comandă la ASOS, livrată din UK. Dar livrările se efectuează destul de rapid și în România, prin DHL probabil.

Jachetă de ploaie Desigual stil capă A-line roșie, impermeabilă

Cea mai plăcută jachetă de ploaie din punct de vedere confort e cea care îți permite să te miști în voie, iar un model de jachetă impermeabilă stil capă e exact ce ai nevoie la acest capitol.

Modelul acesta de jachetă Desigual are un fel de print în relief, jucăuș, specific brandului, iar croiala stil capă / poncho lejer e foarte confortabilă.

Are și glugă, buzunare mari și posibilitatea de guler ridicat. Croiala este cu umeri căzuți.

jachetă stil capă impermeabilă Desigual

Geacă de ploaie cu glugă și buzunare mari cu clapetă tip trenci clasic

De Facto propune o geacă de ploaie tip trenci clasic, impermeabil, cu buzunare mari cu clapetă.

E din poliester cu poliuretan, pentru impermeabilitate; are și o glugă mare. Croiala e ok, lărguță, dreaptă, ca de trenci obișnuit. Merge pe orice siluetă.

Culoarea sa bleu face din acest trenci clasic unul nu doar practic, ci și drăgălaș. Nu e el cel mai fashion, dar cu siguranță e printre cele must have pentru că are tot ce-ți trebuie pe timp de ploaie. Iar prețul e chiar bun.

trenci de ploaie impermeabil cu glugă și buzunare De Facto

Trenci cloș feminin de ploaie Max Mara

Superb și delicat ca o rochie, acest trenci cloș Max Mara, intitulat raincoat, e o splendoare: feminin și elegant, în nuanța roz pastel foarte plăcută.

Cureaua din talie și lungimea midi fac acest trenci o jachetă specifică anilor 50-60, cu o alură retro. Croiala cloș îl face adorabil și trendy, indiferent de moment. Nu mai contează că plouă cu găleata afară, tu rămâi elegantă și aparte, fără niciun compromis privind stilul.

Max Mara nu se dezice și merită luat în calcul și această minune de trenci impermeabil, iată. E preferatul meu. 🙂

trenci cloș de ploaie impermeabil Max Mara

Pardesiu de ploaie Ted Baker cu imprimeu floral și fermoar

Pardesiul impermeabil Ted Baker, cu imprimeul floral specific brandului, pe negru, nu are cum să nu fie pe locul doi.

Această haină de ploaie are buzunare laterale practice și se ajustează cu șnur în talie.

Ted Baker l-a numit ORRIANA mac ca tip de haină de ploaie și e cu imprimeul floral specific Ted Baker Elderflower. Vine într-o gentuță în care să o porți, numai bună de călătorii sau drumeții în care nicio scuturare de nori să nu te prindă nepregătită. Și cu stil!

Acest pardesiu floral impermeabil Ted Baker poate fi comandat online direct de la Ted Baker, din UK, fiind și cu livrare în românia.

pardesiu de ploaie impermeabil cu imprimeu floral Ted Baker

Jachetă impermeabilă transparentă Answear

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar o vreme a fost la mare purtare trendul hainelor și al încălțămintei transparente. În cazul hainelor impermeabile însă e clar că nu e neapărat nevoie să dispară. Din contră, par cu atât mai interesante.

Marele avantaj al acestor jachete impermeabile transparente este faptul că, fiind transparente, ai la vedere încă întreaga ținută de sub jacheta de ploaie. Și arată și foarte interesant. 😉

Croiala acestor jachete este ca de palton, stil A-line, au glugă și buzunare cu capse. Le găsești în varianta cu cusături albe, dar și negre.

jachetă de ploaie transparentă impermeabilă Answear

Raincoat Isabel Marant one size, două culori: roșu și negru

Cea mai ușoară alegere vine de la Isabel Marant ale căror haine de ploaie sunt one size, mărime universală. Așa că nu-ți mai bați capul să alegi mărimea potrivită.

Apoi, aceste haine de ploaie stil pardesiuri sunt destul de lungi (până la genunchi) și largi, ca să îți permită să te miști în voie oricând, mai ales pe vreme ploioasă.

Arată foarte futuristic, ca din vinyl lucios, ca lacul. Le găsești în două variante de culoare: negru și roșu.

jachete impermeabile din vinyl mărime universală isabel marant

Jachetă impermeabilă de ploaie stil parka Laundry by Shelli Segal

Jachetele parka sunt și călduroase și confortabile, iar dacă mai sunt realizate și din materiale cu straturi exterioare impermeabile, sunt chiar jachetele perfecte de ploaie.

Am găsit acest model de jachetă de ploaie în stil parka de la Laundry by Shelli Segal, în mai multe variante de culori: grena sangria, gri petrol, negru.

Au un guler care se ridică, glugă cu șnur ajustabil, buzunare practice și o lungime peste fund, numai potrivită. Se închid cu fermoar.

jachetă parka impermeabilă de ploaie

Palton de ploaie impermeabil GUESS Jeans

Minunat acest palton de ploaie impermeabil! Cu un pattern clasic de palton, gri, croială obișnuită de palton, cu revere și alte elemente specifice, dar cu o curea modernă tip cordon, inscripționată „Girl Power”, minunăția aceasta de palton de la GUESS Jeans te mai protejează și de ploaie și umezeală.

Are fason drept, buzunare cu clapetă și este creat din poliuretan – arată ca vinylul / lacul, ceea ce îl face impermeabil.

palton de ploaie impermeabil Guess Jeans

Jachetă tip pelerină de ploaie semitransparentă portocalie Diesel

O pelerină amplă, mare, până la genunchi, din material tip poliuretan mat, impermeabil, semitransparent, portocaliu, ne propune și brandul Diesel.

Prezintă și aceasta buzunare, capse, glugă și protejează cu totul de umezeală întreaga-ți ținută.

Dacă-i adaugi și niște cizme înalte de cauciuc, chic, e numai bună de luat acasă și de scos din casă și pe cele mai teribile ploi cu găleata. 😉

pelerină de ploaie impermeabilă Diesel

Happy shopping!

Acum, mai rămâne să îți pui în picioare și cizmele de cauciuc potrivite sau încălțămintea de ploaie pe stilul tău și…. ești gata de orice zi se anunță, fie ea și ploioasă!

Pe tine ce modele de jachete impermeabile pentru ploaie te atrag? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii părerea ta! Contează mult aici.