2019 e anul în care produsele de înfrumusețare – cosmetice și machiaj – devin mai rapide, mai puternice, mai inteligente ca niciodată! Cum ar fi și firesc, nu? Iată un top al celor care merită toată atenția noastră și pe care ar trebui să le încerci și tu!
Anul acesta așteptăm să testăm concealerul care se așază singur pe piele, balsamul de piele foarte lejer, uleiul de păr customizabil și eventual vreo cremă de față care să poată fi aplicată și pe păr.
De ce nu, din ce vedem, tendința e ca din ce în ce mai multe produse cosmetice și de make up să devină cât mai creative, să se întreacă în inovație, dar și în beneficii pentru fani.
Iar lista de produse cosmetice și de beauty în general care se lansează în 2019 este deja de-a dreptul impresionantă.
Așa că am selectat din ea cele mai deștepte cosmetice de îngrijire a pielii de până acum, fonduri de ten fenomenale, primul ulei de păr complet personalizat și încă pe atât de multe minuni de la brandurile preferate.
❤️ Citește despre:
Măști de față I Dew Care Ice Cream
De la brandul foarte prieten cu Instagramul I Dew Care, ne lăsăm răsfățate cu o porție de înghețată după care cu toții tânjim mereu. Desigur, de data aceasta „înghețata” vine sub forma unor măști delicioase de față cu o formulă ultrahidratantă.
Servirea „înghețatei” presupune acid hialuronic și scualen, sub forma unui „sorbet” care calmează prin conținutul de ceai verde și aloe pentru a potoli iritațiile pielii și a unei „gelato” care folosește extract de zmeură și acid glicolic pentru a îndepărta aspectul tern al tenului.
Vorbim de răsfăț cu dulciuri pentru fața ta, așadar. 🙂 Ce poate fi mai tentant? 😛
Fond de ten balsam Giorgio Armani Beauty Power Fabric Foundation Balm
În sfârșit un fond de ten care reproduce consistența inițială de fond de ten, ca de balsam!
Fondul de ten balsam Giorgio Armani Beauty Power Fabric e un amestec de mai multe tipuri de ceară și uleiuri, iar când e aplicat ușor pe piele, se transformă într-o cremă, iar mai târziu într-o pudră.
Creat cu 15 % pigmenți, acest fond de ten împachetează cantitatea unui pumn plin de acoperire completă și are un finisaj perfect mat în ciuda consistenței sale cremoase de balsam.
Sursă foto: giorgioarmanibeauty-usa.com
Ulei de păr personalizat Prose
Doamneee, de când așteptam o astfel de mișcare de la brandurile de beauty! Nu toate tipurile de păr sunt la fel, oricât le-am cataloga și încadra în subcategorii, nu sunt egale și nu pot fi tratate astfel. De aceea nu înțelegeam de ce nu au existat mai multe soluții customizabile sub formă de produse de păr până acum.
Din martie a.c., situația aceasta se va schimba radical, pentru că brandul de cosmetice și produse de îngrijire a părului personalizate Prose va adăuga și un astfel de ulei în oferta sa.
Sursă foto: prose.com
Completezi un formular de sondaj digital, dacă nu ai deja cont pe site și un ulei de păr Prose bespoke, creat pur și simplu pentru textura și nevoile specifice ale părului TĂU, va pleca spre adresa ta.
Acest ulei personalizabil pentru păr de la Prose va conține un amestec de 30 de uleiuri diferite.
Parfumurile Gucci The Alchemist’s Garden
O colecție de arome de lux Gucci The Alchemist’s Garden urmează să acapareze anul 2019: 7 ape de parfum, fiecare înfățișând și fiind denumit după un ingredient-erou:
- Oud
- Amber
- Violet
- Iris
- Mimosa
- Rose
- Woods
Fiecare aromă e mult mai sofisticată și mai acaparantă decât cealaltă. Sunt încapsulate în sticluțe vintage, inspirate de recipiente farmaceutice de pe vremuri, precum niște poțiuni.
Dar colecția de noi parfumuri Gucci 2019 mai cuprinde 4 uleiuri aromate și 3 ape florale, care pot fi amestecate sau potrivite cu parfumurile sus-menționate pentru un număr infinit de de posibilități de arome. ?
Mascara Maybelline New York Snapscara care se curăță doar cu apă caldă
Maybelline știe bine treaba cu mascara, iar cea mai nouă formulă a lor Snapscara e una dintre cele mai bune de până acum.
Pigmentul său subțire, flexibil îmbracă genele și le lasă cu un aspect super glossy, dar de asemenea le adaugă puțină densitate și multă lungime — un fel de versiune super concentrată a Glossier Lash Slick — în timp ce bagheta cu perie arcuită conferă genelor un efect de cat-eye pe măsură ce le piepteni.
Sursă foto: maybelline.com
Dar poate că cel mai încântător lucru din toate la această mascara Maybelline New York Snapscara este că are o formulă fără ceară, astfel că se curăță și se îndepărtează ușor și curat doar cu apă caldă.
Stick balsam esențial de strălucire multifuncțional Chanel
Prima dată anunțat la defilarea Chanel Spring 2019, acest balsam esențial sub formă de stick multifuncțional cu rol de iluminare ne face să numărăm zilele până la lansare.
Creat de makeup artistul Lucia Pica, nuanța transparentă oferă o strălucire perlată perfectă pentru a testa și tu trendul glass-skin „al pielii de sticlă”, în timp ce nuanța sculptantă așază pe piele o strălucire perlată, de rouă.
Fiecare versiune a acestui balsam esențial multifuncțional Chanel este ideală pentru a fi trasată pe buze, obraji și ochi.
Sursă foto: chanel.com
Concealer Make Up For Ever Ultra HD Self-Setting „care se așază singur”
Cică să-ți aplici și reaplici / reverifici / retușezi corectorul este atât de 2018.
Ultima adăugare în linia Ultra HD, cel mai bine vândută a brandului Make Up For Ever, acest concealer Self-Setting nu are nevoie de fixare cu pudră datorită pigmenților acoperiți cu aminoacizi care se adaptează imediat pielii tale, rămânând fix până la 12 ore fără să facă liniuțe sau să dea semne că se adună uleios.
O veste bonus și mai îmbucurătoare: gama are 22 de nuanțe, pentru a se adapta perfect fiecărui ton de piele.
Sursă foto: sephora.com
Ser de iluminare Tatcha Violet-C
Vitamina C nu e ea nu știu ce inovație în rândul ingredientelor de îngrijire a pielii, dar rămâne printre cele mai populare an de an.
Construit pe succesul măștii de iluminare a feței Violet-C Radiance, noul ser de iluminare Tatcha Violet-C, fără aromă și fără uleiuri, vine cu 20% concentrare de vitamina C – și aceasta fiind în două tipuri, pentru a oferi rezultate instante și pe termen lung.
O concentrație de 10% de AHA se adaugă conținutului serului, de asemenea, totul funcționând împreună pentru a-ți lăsa pielea mai fermă, mai fină și vizibil mai strălucitoare.
Sursă foto: sephora.com
Cremă de față reparatoare First Aid Beauty Ultra Repair Barriair „primul ajutor” − o barieră puternică pentru piele cu o formulă lejeră ca aerul
Ca regulă generală, cremele care promit să restaureze și să calmeze pielea sunt, de obicei, foarte dense și grele. Însă nu și această nou-sosită pe ringul frumuseții: crema de față reparatoare First Aid Beauty Utra Repair Barriair este concepută cu ingrediente care funcționează bine și foarte activ în favoarea pielii, însă are o textură foarte aerisită, ca de frișcă lejeră, fină.
Această cremă de față se simte mai degrabă ca un gel hidratant decât ca un produs gras, plin de nutrienți.
Regăsești în acest produs acid hialuronic care reglează nivelul de hidratare al pielii feței, extract coloidal din fulgi de ovăz pentru a o calma, ceramide și acid linoleic pentru a ajuta la întărirea barierei pielii.
Sursă foto: sephora.com
Cremă de față cu retinol Drunk Elephant A-Passioni
1 % retinol de origine vegană + peptide compun echipa de vis de ultimă generație în lupta cu ridurile, dar și cu cearcănele și textura neplăcută a pielii, pentru această cremă de față cu retinol Drunk Elephant A-Passioni.
Adaosul de vitamina F pe lângă uleiurile de caisă și jojoba vin cu un plus de hidratare și contracarează orice efect de uscare a pielii, în timp ce listă lungă de nutrienți pe care această cremă îi conține conferă protecție super împotriva antioxidanților.
Sursă foto: sephora.com
Clinique iD − sistem de hidratare a pielii personalizat
Produsele de înfrumusețare personalizabile reprezintă o tendință care nu va pleca în 2019, ba dimpotrivă. În cazul de față, Clinique iD constituie un sistem de hidratare customizat care se învârte în jurul loțiunilor de hidratare sub semnătura Dramatically Different, care e încă stabilită ca fiind cea mai mare lansare a brandului din 2010, de la linia Even Better Clinical.
Sursă foto: ulta.com
Pasul 1 de utilizare: Alege din trei baze de hidratare, în funcție de câtă hidratare necesită pielea ta.
Pasul 2: Adaugă una din cele 5 recipiente de concentrate active, fiecare dintre ele vizând o anumită cerință complexă.
Pasul 3: Pregătește-te de o piele luminoasă serios pe toată durata anului.
Ser de față Alpyn Beauty PlantGenius Survival Serum 2 in 1
Un ser de față complet natural care funcționează ca un multitasker, cu multiple beneficii, serul de față Alpyn Beauty Plant Genius Survival e totodată și un produs hibrid – cosmetic de îngrijire a pielii + produs de makeup totodată.
Formula sa combină vitamina C iluminatoare și extractul de lemn dulce cu un trio de acizi (glicolic, lactic și azaleic) pentru a lupta cu punctele negre și aspectul tern al pielii, în timp ce scualenul și acidul hialuronic adaugă din plin hidratare.
Sursă foto: alpynbeauty.com
Deci da, poți utiliza acest ser Alpyn Beauty ca un ser de zi în rutina ta de îngrijire a pielii cotidiană, dar totodată îndeplinește o dublă funcție ca primer și / sau iluminator, oferind cantitatea perfectă de luminozitate pentru ca tenul tău să arate totuși natural.
Este un produs de înfrumusețare și de machiaj totodată, complex, un 2 in 1 favorit și de către numeroși makeup artiști. Iar noi da, adorăm astfel de licori pentru frumusețe, de tip x in 1.
Mască de față detoxifiantă Kopari Coconut Detox
Vă spuneam în trecut că detoxifierea nu vizează doar corpul și nu se realizează doar pe interior. Așa că imaginează-ți că masca aceasta e ca un suc de curățare pentru pielea ta.
Argila kaolin și bentonita din acest produs-minune de detoxifiere a tenului − Kopari Coconut Detox − îndepărtează impuritățile din porii tăi, în timp ce uleiul de cocos hidratează, iar probioticele ajută ca stratul superior al pielii să se mențină și să se simtă echilibrat, să arate proaspăt.
Sursă foto: koparibeauty.com
Colagen Algenist Genius Sleeping
După cum îi spune și numele, Algenist Genius Sleeping Collagen conține colagen de noapte. Dar nu orice fel.
În acest produs genial de înfrumusețare, o formă vegană de colagen (pe care nu îl găsiți de regulă în majoritatea dintre produsele obișnuite pentru piele cu colagen) se aliază cu acidul alguronic – patentat de brandul Algenist (un ingredient umectant care ajută pielea să rețină substanța hidratantă).
Sursă foto: sephora.com
Rezultă un tratament de noapte care promite să prevină deshidratarea pielii pe timp de noapte și să-i crească nivelul de umiditate. În așa fel încât deja 94% dintre cei care au utilizat produsul au spus că pielea lor se simte și arată mult mia hidratată, chiar și după o singură utilizare.
Somn de frumusețe, fără îndoială, cu acest nou produs de beauty Algenist cu colagen!
Spray Beautyblender Re-Dew Set & Refresh
Da, de la brandul care ne-a adus unul dintre aplicatoarele favorite de machiaj dintotdeauna, încă de la lansare − a câștigat Best of Beauty Award mai mulți ani la rând., vine și acest face mist, care promite să facă orice retușări de machiaj tradiționale să pară învechite și depășite.
Spray-ul Beautyblender Re-Dew Set & Refresh este o soluție bifazică între acid hialuronic și apă îmbogățită cu antioxidanți cu un ulei lăptos care, când se amestecă și se spray-ază pe chip, oferă exact cantitatea potrivită de hidratare și iluminare pentru a readuce la viață orice machiaj existent pe chip, oricât ar fi de discret.
Sursă foto: Ulta.com
Cam acestea sunt produsele de înfrumusețare impresionante de care am aflat până acum că sunt preconizate să facă furori în 2019.
Chiar și cele din rutina zilnică de îngrijire personală primesc un upgrade și o turnură nouă: gândește-te, de pildă, la o cremă de noapte care conferă un nou sens sintagmei „somn de noapte”.
Așadar, începe economiile, marchează datele lansărilor în calendar pentru a fi pregătită când aceste produse de beauty vor umple rafturile magazinelor de profil. Ne poți mulțumi apoi. 😉