Nici nu mai știu cum am descoperit minunile acestea de chiloți period proof de la Thinx, special concepuți pentru perioada menstruației. Cred că m-au targetat ei la un moment dat cu o reclamă. În orice caz, mi s-au părut super interesanți și m-am documentat în privința lor.

Astfel, am aflat că acești chiloți Thinx au fost concepuți în ideea de a fi purtați în perioada menstruației, fără să mai fie nevoie de absorbante peste sau de tampoane interne. Asta pentru că sunt creați astfel încât să absoarbă bine lichidele, să le rețină și să poată fi spălați și reutilizați.

Mai mult chiar, am văzut că acești chiloți period proof pentru perioada menstruației de la Thinx sunt disponibili în mai multe forme și culori. Oricum, în mod clar, pentru perioada aceea a lunii, ai sigur nevoie de un set de astfel de chiloți, pentru că nu vei putea purta, în fiecare zi, aceeași pereche. 😀

Și nici chiar o singură zi, la menstruație, nu poți să porți doar o pereche!

Cum au apărut chiloții Thinx pentru purtare în perioada menstruației – fără absorbante sau tampoane?

Thinx e un brand care activează de ceva vreme în zona aceasta de îngrijire pentru femei, în perioada lor delicată a lunii.

Mai exact, au cam spart tabuurile despre menstruație și îngrijirea în această perioadă a lunii încă din 2013, de când s-au lansat. Însă povestea lor începe, cică, muuult, mult mai devreme.

Pentru că persoanele din spate și cele care au venit cu ideea acestui concept de chiloți pentru menstruație pare că s-au implicat activ în tot felul de acțiuni, pornind de la ajutorarea cazurilor sociale care nu își permiteau îngrijirea de bază în astfel de zile până la lupta cu prejudecăți și tradiții vechi legate de această perioadă lunară, absolut firească în viața unei femei – despre care am mai scris aici.

Așadar, brandul acesta Thinx a pornit de la 3 prietene + câteva accidente mai nasoale și dificultăți în perioada menstruației + aprox. 100 de milioane de fete care lipsesc de la școală în perioada aceea a lunii doar din cauza lipsei de produse potrivite pentru a rezolva problemele (inclusiv cu igiena) din timpul menstruației + vreo 3.5 ani de cercetare și dezvoltare + vreo 80 de membri pasionați ai echipei.

În plus, în continuare brandul Thinx e implicat în programe sociale, iar programul lor se numește „GiveRise!”, fiind de tip giveback și propunându-și să distrugă rușinea fetelor și prejudecățile despre trupul și sistemul reproducător feminin. Sprijină astfel o mentalitate sănătoasă, dar și sănătatea femeilor din lumea întreagă.

Prin tot felul de campanii din cadrul acestui program, Thinx donează timp și lenjerie intimă specială pentru menstruație. Astfel, când cumperi chiloței de la ei, îi ajuți să ajute; cumperi deci și cu un scop umanitar, nu doar că îți faci ție bine, ci și altor femei, susținând programul și inițiativele lor! So… wow!

Deci, cum era firesc, ca orice concept și produs nou, mai ales unul legat și de sănătate, chiloțeii pentru perioada menstruației Thinx au apărut ca să rezolve probleme și dificultăți din perioada delicată a lunii, cu care, inclusiv fondatoarele s-au confruntat.

În plus, spun și ele, produsul acesta inovator vine și să răspundă împotriva tuturor tabuurilor legate de menstruație și îngrijirea în timpul menstruației.

Multe femei au încă probleme în acele zile, multe fete nu merg la școală pentru că nu reușesc să gestioneze cu succes igiena în perioada menstruației, astfel încât izolarea este pentru ele soluția. Dar nu e ok, căci asta nu face ca problema lor să dispară.

Gata cu… „m-am pătat”, cu teama și rușinea de a ne „păta”!

Mi-aduc aminte și acum de perioada liceului, când era o corvoadă să merg la școală în astfel de zile. Pentru că, adesea, chiar și cu absorbante de noapte, concepute pentru flux puternic, erau zile când mă chinuiam efectiv să nu mă pătez. Ca să nu mai vorbesc de dureri, care făceau oricum să nu-ți mai ardă de alte griji.

Și… totuși… se întâmplau accidente, cu scurgeri, pete, probleme foarte stresante și greu de gestionat. Și cred că fiecare dintre noi am trecut prin asta și ne-am „pătat” cel puțin o dată. Și treaba acesta cu petele a fost mereu extrem de urâtă și de rușinoasă: pentru mine, erau unele dintre cele mai penibile momente.

Mi-aș fi dorit ORICE să nu fi avut și să nu mai am parte de astfel de corvoade! Mai ales că, atunci, nici nu găseam produse special concepute pentru menstruație și cu adevărat bune, în afară de de-astea de se aflau pe toate gardurile și care își făceau publicitate și marketing, dar prea eficiente nu erau.

La un moment dat, spre finalul liceului, am auzit la o colegă că îi făcuse careva rost de prin afară de niște chiloți absorbanți pentru menstruație, pe care îi spăla doar în fiecare zi și gata, n-avea treabă cu… „pătatul”.

Chiloțeii aceia cică aveau o bază ca un burețel absorbant și colectau fără probleme și incidente nedorite… partea neplăcută și toate scurgerile din timpul perioadei delicate.

Ei, acum, când am descoperit chiloții special concepuți pentru menstruație de la Thinx, mi-am amintit exact de fata aceea și de povestea ei. Ea nu avea nicio problemă atunci cu „pătatul”. Și da, se plângea și ea de zile cu flux foarte abundent. Dar le-a rezolvat astfel.

Ea se număra printre cele mai norocoase, în acele vremuri. Pentru că a avut șansa să facă rost, prin mari eforturi, de ceva cu adevărat conceput pentru problema ei (și a nenumărate alte femei) și nu s-a mai chinuit cu produse de igienă pentru menstruație, care rezolvă doar foarte puțin problema și sunt, mai degrabă, simple rezultate ale unor strategii bune de marketing și publicitate.

Dar uite că, peste ani, putem să ne considerăm toate acum norocoase. Suntem doar la câteva clickuri distanță de niște astfel de chiloței period proof, creați de Thinx.

chiloți pentru menstruație Thinx period proof cu capacitate bună de absorție

Ca să nu ai probleme în zilele delicate, ei îți recomandă să începi cu un set de minimum 3 perechi de chiloți Thinx pentru perioada menstruației – Cycle Set. Așa, ai o pereche ca să o porți, una de rezervă cu care să o schimbi pe prima, în timp ce a treia se usucă după spălare.

Partea mișto cu astfel de kituri de minimum 3 chiloți pentru menstruație e că sunt mult mai convenabile ca preț. Și îți rezolvi și tu problema și temerea că te vei păta.

Plus că, ele în sine, ca produs-concept, sunt menite să economisești, să nu mai arunci banii pe absorbante / tampoane, care adesea nu-ți rezolvă nici toate problemele și ajung să fie și costisitoare. În loc de absorbante, poartă câte un schimb de asemenea chiloței în geanta ta. Și nu vei mai sta stresată o clipă din toată perioada!

Dacă ai o menstruație abundentă, acești chiloți oricum vin să sprijine și alte produse obișnuite pentru perioadele delicate.

Ce tipuri de chiloți pentru menstruație de la Thinx ai ca opțiuni?

Thinx se laudă cu 3 stiluri de chiloți penru menstruație: Thong, Cheeky, Sport. Ei spun că sunt lejere în purtare și, hmmm, din ce văd, par să se adapteze și la diverse ținute ale noastre.

Deci, hei, parte super mișto: modelul – variat – al acestor chiloți pentru menstruație nu te condiționează la a purta doar anumite haine, după cum, oricum, perioada aceea a lunii ne-a obișnuit în timp, de altfel, să ne alegem cu grijă hainele. 😉

Versiunile Sport și Cheeky au un grad de absorbire light/medium (1 ½ din capacitatea de absorție a unui tampon, respectiv a unui tampon), pe când versiunea Thong e pentru perioade mai lejere sau spre final  (au capacitate de absorție ca ½ tampon), dar e foarte util și în zile în care știi că… trebuie „să-ți vină”.

Chiloții pentru menstruație Thinx sunt creați cu un absorbant foarte eficient din bumbac, care menține totul uscat și curat acolo jos, chiar și când ești la sală și faci sport, deci transpiri pe toate părțile. 🙂

Și că tot vine vorba, nu-ți face griji: sunt atât de bine concepuți acești chiloți că îți oferă siguranță și protecție, fără scurgeri, indiferent de mișcări și poziție.

Alte modele mai sunt și:

  • Hiphugger – un bestseller: unul dintre cele mai absorbante stiluri (echivalează până la 2 tampoane), chiar dacă arată și se simt exact ca niște chiloți obișnuiți, de uz zilnic.
  • Organic Cotton Bikini – pentru zile cu volum mediu: au valoarea a 1½ tampoane, iar structura lor din bumbac organic vor menține lucrurile sub control și în regulă ca mediu, acolo jos.
  • Hi-Waist — la fel, tot printre cele mai absorbante stiluri de chiloți pentru menstruație (țin ca pentru până la 2 tampoane), fiind și cei mai drăguți, confortabili (și chiar sexy!) chiloți pe care i-ai putea purta în perioada menstruației.

De asemenea, dacă experimentezi crampe abdominale de regulă, la menstruație, Hi-Waist e chiar cea mai bună opțiune de chiloți pentru perioada delicată. Talia lor, cu care sunt concepuți, apasă pe abdomenul tău, dar într-un mod delicat, în care ajută la eliberarea durerii.

E mai mult ca o îmbrățișare, dar una destul de fermă, care să și ia din durere. Nu, stai fără griji, nu vorbim de acea strângere abdominală de tipul celei generate de chiloții modelatori tradiționali, meniți să aplatizeze abdomenul. Aia ți-ar mai trebui ție când simți deja dureri menstruale… Nu e cazul aici.

Alt sfat super util: sub banda de la partea taliei chilotului Hi-Waist, poți insera un pad cu încălzire (un încălzitor special tip petec de la farmacie), special conceput pentru calmarea durerilor de la menstruație, în zille când ai crampe prea puternice.

chiloți pentru menstruație Thinx period proof

Eu am descoperit la ASOS chiloții Thinx și… de atunci îi am pe listă pentru o comandă, cât mai curând. 😉

Dacă și tu întâmpini probleme și dificultăți la menstruație, nu te mai chinui cu metode tradiționale și stresante; ia în vedere chiloții period proof pentru menstruație de la Thinx. Sunt cea mai bună investiție în feminitatea ta!

P.S.: Am găsit chiloți pentru menstruație și aici, în România.

Ce părere ai? Ai auzit de astfel de chiloți pentru menstruație, reutilizabili? Dacă da, scrie-ne mai multe în secțiunea de comentarii din josul paginii! Dacă nu, spune-mi cum ți se par astfel de soluții pentru noi, femeile. Părerea ta contează cel mai mult aici, să știi. 😉