Se poate aplica o lotiune de corp sau o crema anticelulitica pe zona fetei sau in alta zona decat cele pentru care este conceputa crema anticelulitica?

Am o prietenă care se plânge că obrajii ei sunt prea plini – inițial, m-a șocat și pe mine, căci eu m-aș bucura să îi am astfel: ceva mai plini, mai rotunzi și astfel, să am un zâmbet mai rotunjit… Și apoi, m-a șocat și mai tare când am auzit-o că pentru a-și remedia „problema”, ar vrea să știe dacă poate folosi o cremă anticelulitică peste… obraji și chiar și peste gușă, în zona de sub bărbie adică, ca să se mai lase, să nu mai fie la fel de plini și rotunzi. Adică, înțelegeți, îmi cerea sfatul în acest sens. Nu că aș fi eu vreo expertă ca să dau sfaturi de beauty chiar așa, ci, cel mult, îmi pot da cu părerea. Recunosc însă că a fost prima oară când mi-a trecut prin minte întrebarea: oare crema anticelulită poate fi utilizată și pe altă zonă a corpului, în afară de picioare și abdomen, mai precis pe față? Adică pe unde e exclus să ai vreodată celulită? Mie nici că mi-ar fi trecut prin cap așa ceva vreodată, să mă întreb așa ceva.

În ceea ce privește părerea mea privind această chestiune a prietenei mele, nici nu cred că mai merită să o descriu – se știe deja și care e. Dar i-am spus și ei ce știam deja și ce cred. Iată! 🙂

Celulita, știm bine, se localizează pe abdomen, coapse, fese, uneori și înspre zona mai inferioară a picioarelor – pulpe și chiar și pe brațe. Dacă ești ceva mai plinuță, când, într-adevăr, inclusiv obrajii sunt foarte plini și rotunzi, cred că mai degrabă obrazul se subțiază după o cură de slăbire, însă deștept ținută și echilibrată. La fel, și gușa… Dar nu prea cred că se vor lăsa foarte mult nici de la o cură și… pot reveni rapid la aceeași formă plină. Deci nu crema anticelulitică trebuie utilizată dacă simți că ai gușă sau obraji prea plini!

Și ce să zic, ea chiar nu e nici plinuță într-atât încât să se gândească la o cură de slăbire. Ar fi păcat să piardă vremea cu așa ceva și să se mai trezească și cu probleme de pe urma acestei idei, puse poate prost în aplicare, cum se întâmplă adesea. Apoi, unii dintre noi avem fețele mai cărnoase și mai rotunde, pe când alții suntem mai prelungi la față și mai „supți” la obraji. Și asta face parte din farmecul nostru, omenesc. 🙂 Deh, mama natură e de vină, ea hotărăște pentru noi, nu mereu ne dă după cum dorim… 😛

Singurul sfat pe care l-am văzut util în cazul prietenei mele, a fost să îi spun să încerce cu machiajul corector, cu care te poți juca cel mai bine în funcție de orice defect al chipului tău. Un obraz, de exemplu, se poate subția și îngusta folosind cu atenție și pricepere blush-ul/fardul de obraz și două nuanțe diferite de fond de ten – cea mai închisă pe lateralele obrajilor. Urmărește cu atenție în acest sens lecțiile de machiaj pe care le-am mai scris până acum – despre blush și aplicarea lui corectoare poți citi aici, de exemplu, dar vor mai urma lecții cu privire la această chestiune. 😉 La fel, și zona bărbiei și „gușa” pot fi corectate prin make up și nu altfel, cu cine știe ce loțiuni de corp corectoare.

trasarea liniilor pometilor si a marginii fetei aplicarea blushului si a fondului de ten in corectarea defectelor fetei

Așa că i-am spus prietenei mele să nu care cumva să folosească vreodată pe față o altă cremă în afara celei potrivite pentru tipul ei de ten. Nu de alta, dar se poate trezi cu iritații nasoale și mai știu eu ce probleme cu tenul. În plus, o cremă de față e clar formulată special pentru o astfel de piele, mai fină. Orice altă loțiune de corp, mai ales una corectoare, cum e cea anticelulitică, îți poate face rău. Și nu merită să te lupți apoi cu niște probleme multiplicate! 😉

Dacă am prezentat acest subiect aici, a fost mai ales pentru că m-am gândit că, cine știe, poate, în afară de prietena mea, se mai gândește careva să folosească crema anticelulitică în alte zone decât în cele pentru care este concepută o astfel de cremă… și am vrut să atrag atenția asupra acestui lucru – NU folosiți crema anticelulită decât pentru zonele cu probleme de pe corp!