De când am descoperit-o, m-a convins și am ales-o, datorită texturii sale de gel: crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly rămâne totuși simplă și utilă pe timp de vară. Dar hai să povestim pe îndelete mai multe despre ea!

Să fie gel? Să fie cremă? Știu doar că în momentul în care am cumpărat-o, aveam nevoie musai de o cremă hidratantă non-grasă pentru tenul meu mixt cu tendință acneică, una lejeră, pentru vară.

Iar aceasta, fiind sub formă de gel, m-a atras instant. Oricum, o văzusem și în reclamele de la TV, așa că am zis „hai să îi dau o șansă”.

Amintește, prin consistența ei și fiind incoloră, de gelul acela incolor pentru păr, clasic, de pe vremuri, la borcănel de plastic – din trendurile anilor 90, copilăria noastră. 😀

Crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly: primele impresii

Crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly rămâne totuși o variantă de hidratare tare simplă și lejeră, deși pare aparte la prima vedere. Iar eu sunt tentată, de obicei, să încerc tot ce e aparte și atipic. 😛

Așa că… a mea a fost! Că tot îmi trebuia o cremă. Eu, având și tenul mixt, cu tendință acneică, aveam nevoie musai de o cremă cu textură fină, lejeră, apoasă, care să nu încarce, iar asta, fiind gel, e cea mai potrivită.

crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly_review și păreri

La fel, tenul meu mixt are tendință de descuamare în zona T, așa că formula asta, pe gel, hidratantă, ajută rapid la restabilizarea pielii. Însă adesea am impresia că trebuie să insist în această zonă, pentru ca tenul să se hidrateze bine-bine și să țină hidratarea, iar zona T să nu se descuameze iar.

Textura de gel pare destul de apoasă și e firească astfel, însă nu observ nimic de cremă în acest produs, deși se anunță astfel. La fel, gelul o face mai degrabă un fel de „moisturizer” – după cum o numesc englezii, ceva ca apa, în ideea aceea a hidratării. Nu hidratare în sensul a ce numim noi „cremă hidratantă”. Adică nu intră în piele puternic, ca o piele grasă, să se mențină astfel tenul.

Dar tocmai de aceea o face numai potrivită mai ales pe timpul verii și pe caniculă. Se simte foarte răcoritoare pe ten. Iar aroma sa, de aloe, e foarte fresh.

Un gel fin, plăcut și la atingere, și pe ten. Nu încarcă, nu mă irită. De fapt, extractul de aloe chiar are rolul acesta, de diminuare a iritațiilor tenului. În plus, se laudă că 96% din componența sa este de origine naturală. Mnah, se vede, se simte.

crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly_review

Este o cremă hidratantă perfectă pentru tenul gras, nu lasă o peliculă grasă pe piele, ca o cremă de fașă obișnuită, cu textură de cremă. Însă, dacă ai tenul mai uscat sau cu zone unde se usucă rapid, nu te aștepta la minuni. Necesită reaplicare.

Efectul hidratant se datorează acidului hialuronic din compoziție, însă cred că acesta este diminuat în rol și de textura de gel a produsului.

De altfel, o simt ușor lipicioasă pe ten, până intră în piele. Și aici contribuie aloe, ca efect. În zona T însă, pare să intre mai repede în piele.

Am mai citit însă un truc în direcția asta, iar aici e din cauza modului în care pare să funcționeze acidul hialuronic, în hidratarea pielii. Vine de la review-ul unei utilizatoare, pe unul din site-urile de cosmetice:

„Acidul hialuronic face din crema asta una eficienta…DACA stii cum sa o folosesti. Daca nu, strange tenul si il lasa mai uscat. Am invatat asta pe pielea mea cu diverse serumuri cu acid HA asa ca las aici ca poate ajuta pe cineva:

Acidul HA absoarbe umiditatea din mediu si o transfera in ten, dar daca nu gaseste umezeala o sa inceapa sa absoarba ce e mai aproape – adica o sa inceapa sa usuce tenul. Ca sa functioneze crema eu aplic un strat subtire NEAPARAT pe pielea umeda, si daca incepe sa ramana lipicioasa, dau cu un spray cu apa deasupra sa o reumezesc.
Asa ofera o hidratare intensa tenului, dar altfel nu merge. Trebuiau sa puna instructiuni de utilizare sau sa explice un pic oamenilor care e faza cu acidul HA in combinatie cu restul ingredientelor. Nu ar trb sa stau sa fac alchimie si experimente ca sa functioneze. Imi place f mult dar ma enerveaza aspectul asta.”

Voi încerca și eu să o folosesc cu acest truc. 😉

Ingrediente gel hidratant Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly

Spuneam că gelul hidratant Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly:

  • conține 96% ingrediente naturale
  • are acid hialuronic – hidratează intens tenul
  • extract de aloe vera – calmează pielea iritată și stimulează celulele regeneratoare

Deși e o piele de zi, pentru vară, să știi că nu are SPF, așa că, aplic-o ori de câte ori simți nevoia hidratării tenului cu ceva lejer, răcoritor, pe timp de vară, dar folosește neapărat și un produs cu factor de protecție potrivit, concomitent.

Totul e minunat până aici și chiar îmi place că se apropie de ideea de produse naturale, chiar vegane, pentru față. În același timp, rămâne la un preț foarte bun, la care, dacă ai alege o loțiune hidratantă dermatocosmetică , în schimb, sau ceva organic, apropiat, pentru același efect, nu ai găsi ceva potrivit.

crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly_păreri

Alte detalii pentru crema-gel hidratantă Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly

Pe ambalaj scrie că „se aplică pe pielea curată, cu mișcări circulare și se masează ușor. A se utiliza regulat, în fiecare dimineață sau seară.” Well, inițial, i se spune cremă-gel de zi… Dar eu am utilizat-o și seara.

Mai are și acid hialuronic, care e recunoscut pentru hidratare și menținerea pielii netede, pentru fermitate. De aloe nu mai zic, sunt fan al acestei plante, cu efecte minunate pentru ten, mai ales vara, inclusiv pentru tenul cu probleme sau ușor iritabil.

Se mai laudă că ar conferi pielii un aspect luminos. Da, tenul capătă o un aspect mai radiant, mai plăcut, dar nu aș trece asta ca beneficiu oferit exclusiv de această cremă. Până la urmă, rămâne doar un simplu gel hidratant, lejer, perfect vara.

De asemenea, se menționează că ar oferi o hidratare de până la 48 de ore și că reîmprospătează pielea deshidratată. Ei, asta mi se pare o exagerare. Poate pentru tenul gras.

Pentru cel mixt sau uscat, e clar că e nevoie să-l reaplici. Până la urmă, nu vorbim de o cremă hidratantă obișnuită, cu o formulă cât de cât densă și consistentă. Chiar dacă, pe ambalaj, scrie că e pentru ten normal spre combinat. 😉

Se absoarbe și foarte repede, aproape ca apa. Și se menționează pe ambalaj că „blochează umiditatea în celulele pielii”.

Îmi place foarte mult cum arată: transparentă ca apa, gelatinoasă, inspiră curățenie și acel efect de „moisturizing” din engleză, cu sens de hidratare apoasă. Anyway, și ambalajul e curat, minimal, trimite spre ideea de îngrijire, igienă.

crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly_păreri după utilizare

Vine într-un borcănel de sticlă, sticlă, transparent. Foarte profi, de apreciat că e de sticlă, aproape ca niște creme de lux care, uneori, sunt din plastic la nivel de ambalaje. Putea fi și acesta de plastic incolor, dar nu, au ales sticla. Ceea ce e lăudabil.

Borcănelul e de 50 ml capacitate.

Concluzii pentru crema de zi hidratantă tip gel Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly

Pentru prețul său, pentru ce oferă la acest preț și eficiența destul de bună, gelul hidratant Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly chiar merită. Apoi, pentru timp de vară, la formula asta lejeră, chiar e o alegere excelentă.

Nu îmi pare rău că l-am luat, deși nu aș zice că e neapărat pentru tenul mixt, cum pare să se laude, la prima vedere, pe ambalaj.

E un produs pe care merită să-l utilizezi vara, pentru efectul răcoritor și consistența sa aparte, de gel. Se simte bine și revigorează tenul. Iar aloe e fresh și reîmprospătează foarte bine.

Eu o recomand nu doar ca o cremă de zi, ci și seara, dacă vrei ceva mai lejer pe față. Mai ales celor cu ten gras, cu acnee. Pentru că hidratează ușor, fără să încarce.