Ce trebuie să iei în calcul atunci când vrei să comanzi produse din China de pe AliExpress.com și cum te înregistrezi pe AliExpress, ca să se desfășoare totul în siguranță și fără probleme? Încerc să iau în calcul aici câteva detalii și informații de bază, care să te ajute să comanzi cu încredere din cel mai mare marketplace cu produse made in China din lume. 🙂

Acum câteva luni, am plasat prima mea comandă pe AliExpress – cea mai mare platformă de comercializare de produse made in China, la prețuri adesea simbolice, cu foarte puțin peste cele din țara producătoare.

Am tot întrebat cunoscuții ce și cum să fac, pentru că îmi părea de domeniul fantasticului, cu Poșta Română livrator final, să comand lucruri super drăguțe de la mama lor, din China, la prețuri uneori foarte mici.

Și am aflat, acum sunt client, comand constant și m-am gândit să explic public și altora cum se comandă de pe AliExpress, că mă gândesc că mai sunt mulți cum am fost eu, dar dornici să își ia ceva de pe marea platformă. 😀 Și care, cel mai probabil, la fel ca mine, nu prea au de unde să se informeze.

Ce este AliExpress.com?

AliExpress e o „piață” online, un bazar, marketplace, unde își plasează produsele spre vânzare foarte multe magazine din China, iar seriozitatea lor o poți observa și în funcție de ratinguri și feedback-urile lăsate de cei care au achiziționat, în timp, produse de la ei.

De fapt, feedbackul se oferă pe produsul achiziționat din magazinul respectiv și cuprinde adesea și fotografii. Numai după ce ai confirmat primirea comenzii, ai posibilitatea să lași feedback la produsul respectiv, deci ratingul e unul serios și real.

Dar… până la feedback, să vedem cum plasăm comandă pe AliExpress. 😀

Pe AliExpress poți comanda haine, încălțăminte și accesorii pentru femei, bărbați și copii; telefoane & accesorii de telefoane; IT&C, electronice, ceasuri și bijuterii; produse de casă, decor, grădină și chiar piese de mobilier; genți și pantofi; jucării, accesorii și articole pentru copii; articole de sport & outdoor; produse de beauty, sănătate și îngrijirea părului; articole auto, motociclete & biciclete.

Pe foarte scurt: orice.

Cum faci comandă pe AliExpress?

În primul rând, recomand să îți faci cont. Poți să te înregistrezi foarte simplu, de pe butonul de Join free, pe care îl găsești în colțul din dreapta sus prin accesarea paginii https://www.aliexpress.com Poți să te înregistrezi inclusiv prin contul personal de facebook.

cum te inregistrezi pe aliexpress

Înregistrează-te și tu pe AliExpress!

După ce ai completat toate datele solicitate, mai rămâne să confirmi înregistrarea prin accesarea mesajului trimis de către Ali Express pe adresa de mail pe care ți-ai creat contul.

confirmare cont AliExpress pe mail

Înregistrează-te și tu pe AliExpress!

Buuun, acum că te-ai înregistrat, poți începe căutarea de produse. Și zic să îți faci liste, să te organizezi bine înainte, pentru că te vei pierde în marea de produse. Cum faci acest lucru? Simplu:

  • pe pagina de homepage, în caseta de căutare, introdu în engleză denumirea produsului care te interesează ca achiziție și apasă butonul de Search.
  • După ce îți apar rezultatele căutării, bifează în bara din partea de sus a produselor Free Shipping și Show Retail Only, pentru a-ți apărea în rezultate doar produsele cu livrare gratuită din China și pentru a elimina din afișări  magazinele care vând doar en gross.
    Alte opțiuni de filtrare: Sale Items, pentru a-ți afișa doar  produsele din categoria dorită la reducere. Poți să sortezi și după preț (crescător/descrescător), după ratingul vânzătorilor.
    În coloana din stânga poți să fii mai specific(ă) în căutări privind categoria – de pildă, pentru îmbrăcăminte, poți filtra după mărimi.
  • După ce ai setat aceste filtre de căutare și dai click pe oricare din produse, ar trebui să îți afișeze în dreapta imaginii produsului, pe pagina de produs respectiv, Free Shipping to Romania.
    (Poți să nu bifezi acel câmp în căutări și să îți afișeze și taxa de transport în dreptul imaginii. De obicei, aceasta se modică, mai ales la produse de valoare mai mică).

filtru dupa free shipping pe aliexpress

Caută și tu pe AliExpress produsele care te interesează!

 

  • După ce ai selectat produsul favorit, ai opțiunea de a-l adăuga în coș – Add to Cart sau de a-l achiziționa imediat (Buy Now). E bine să ții cont în alegere, înainte de a cumpăra produsul, de totalul vânzărilor magazinului respectiv și de comentariile/feedback-urile lăsate de cumpărători.Însă nu te poți baza mereu pe acest lucru: eu mi-am luat produse de la magazine cu rating mai mic sau cu mai puține comenzi și am fost încântată de ele și de timpii de livrare. Oricum, înainte de finalizarea unei comenzi, studiază bine tot ce ține de produs pe pagina de jos a imaginii acestuia.
  • După ce te-ai hotărât și după apăsarea butonului de Buy now, vei fi direcționat spre pagina unde trebuie să indici datele tale de contact, adresa de livrare și poți adăuga un comentariu referitor la comanda ta – de exemplu, să se treacă pe plic o valoare diferită a coletului față de valoarea totală (vezi mai jos detalii despre acest punct).
    Tot la acest pas selectezi metoda de plată dorită, prin card de debit visa sau mastercard, completezi datele bancare necesare și realizezi procedura de plată întocmai ca și la alte plăți electronice.
    După efectuarea plății, vei primi confirmarea comenzii pe mail.
  • După ce ai plătit vânzătorului și AliExpress a verificat plata – de obicei, durează 1 zi, magazinul expediază produsul în termenul-limită indicat pe pagina produsului, ca, de pildă: Processing Time: Shiping out within 5 days.
  • După ce comanda a fost expediată, vei primi un ID de expediție (număr de urmărire/tracking a coletului/plicului), în baza căruia poți urmări statusul expediței.PONT: 17track.net e o platformă unde poți urmări, în baza ID-ului tău de comandă stadiul expediției comenzii tale. În mod normal, și în secțiunea My Orders (dacă apeși pe butonul Track Order) din contul tău de pe AliExpress poți urmări statusul comenzii, dar cel mai adesea o comandă se poticnește acolo la stadiul de In transit sau Shipped by air. 
  • Data de primire a coletului diferă de mai mulți factori (poștă, vânzător, modul de expediere, locul de expediție etc.) și variază între 15 și 60 de zile. De obicei, pentru mine, coletele au avut un timp de livrare de 1 lună sau 1 lună jumătate. Dar tocmai azi am primit un colet pe o comandă de acum puțin mai mult de 2 săptămâni.Pachetelele sunt livrate de regula in plicuri cu bule antisoc, iar cele mici sunt depuse de catre postaș direct in cutia postala.
    Pachetele mai mari, care nu incap, sunt depuse sau păstrate din prima la oficiul postal de care apartine adresa ta, de unde vei primi în cutia poștală un aviz poștal, cu care te poți duce la oficiul poștal să ridici pachetul. Pe aviz sunt trecute drept recomandate externe, pentru că vin, practic, în plicuri. (Și, da, vorbesc de Poșta Română!)

Ce se întâmplă cu banii tranzacționați pe AliExpress?

Nu trebuie să îți faci griji în privința banilor cu care plătești online o achiziție pe AliExpress. AliExpress e creat foarte sigur, astfel încât să protejeze cumpărătorul înainte de orice. Pentru că magazine sunt oricum foarte multe, cumpărătorii sunt baza. 😀

Banii trași de pe cardul tău sunt reținuți de către AliExpress până la confirmarea de primire a comenzii din partea ta. Ei nu sunt transferați vânzătorului până nu confirmi în contul tău că ai primit pachetul și dai feedback magazinului, în funcție de cât de satisfăcut ai fost de experiența cu comanda respectivă.

Și să nu crezi că poți să îți faci de cap și să declari că nu ai primit comanda. Vei primi și tu feedback, la rându-ți, din partea magazinului respectiv. În plus, în baza codului de tracking al pachetului, ei știu când a ajuns coletul la tine sau, cel puțin, în țara ta.

Feedbackul il conferi din contul tau, in sectiunea My Orders, în dreptul comenzii respective, la butonul Confirm Goods Received.

De asemenea, dacă apar probleme cu comanda ta, ai dreptul de a deschide o dispută în dreptul comenzii respective, din contul tău. În funcție de ce se analizează, poți beneficia de rambursarea totală sau parțială a contravalorii produsului achiziționat.

ATENȚIE!! Pentru a evita posibilitatea de fraudă, refuză categoric dacă un vânzător îți propune să plătești un produs ocolind sistemul standard de plată AliExpress (prin Western Union sau direct în contul lui personal, de pildă).

Acesta este în mod clar un semn că vrea să te înșele, că îți va lua doar banii și nu îți va mai expedia nicio comandă. Ca să păstrezi totul safe, rămâi cu tot ce înseamnă comenzi din China pe platforma AliExpress. 😉

Foarte important! Dacă ai ceva de comunicat cu reprezentantul magazinului de unde ai plasat comanda, fă-o tot prin mesageria internă de pe platforma AliExpress. Pentru ca, în caz de probleme sau încurcături, să ai acoperire. 😉

Și mai important! Pentru ca pachetul cu comanda ta să ajungă la oficiul poștal de care aparține adresa ta, sau direct în cutia ta poștală (în cel mai fericit caz), ține cont că valoarea maximă a comenzii / colet trebuie să fie de maximum 10-14 dolari – în România.

Altfel, riști ca pachetul să rămână la oficiul vamal, de unde trebuie să mergi special să îl ridici și, uneori, să plătești o taxă suplimentară. În București, e foarte departe acest oficiu și toată treaba te costă inclusiv mult timp.

(LATER EDIT: Ideal ar fi să nu depășească 12$, mai nou, și să nu fie foarte greu produsul, pentru că mie deja mi-a venit un aviz să merg la poșta vamală după un colet. Vă povestesc mai multe după ce voi ridica acel colet.) 

Ce poți face să nu riști ca pachetul să fie păstrat la vama poștei? Să comunici cu magazinul prin mesageria AliExpress, să îl rogi să nu treacă valoarea reală a pachetului, ci una sub 18 dolari sau suma-mită cerută de vamă.

Sigur, riscul rămâne, căci, dacă e vorba de un colet de valoare mare, o mai scalzi, dar la un pachet de volum mai consistent, se poate întâmpla, la fel, să fie păstrat la vamă.

Încearcă însă să găsești un echilibru: ia-ți, până capeți experiență, chestii de valoare mai mică și/sau de volum mai mic.

Eu până acum mi-am comandat doar haine, bijuterii și accesorii nu prea mari, care adesea erau lăsate în cutia poștală. Nu am întâmpinat nicio neplăcere. E mai greu până te obișnuiești și faptul că trebuie să aștepți mult după colet, dar, în mare parte, e o experiență de shopping foarte faină. Mie îmi place, mă relaxează și nu e produs de care să am nevoie și să nu îl găsesc pe AliExpress.

Mai mult, găsesc chestii care mai e mult până să ajungă și pe piața de la noi, la prețuri, oricum, mult-mult mai mici pe Ali. Se creează astfel un echilibru, ba chiar mi se pare că shoppingul pe AliExpress oferă foarte multe avantaje, în detrimentul faptului că aștepți destul de mult până la livrarea bunurilor.

Despre comenzile și experiențele mele de până acum cu AliExpress, voi povesti, promit, într-un material viitor.

Voi ati comandat de pe AliExpress.com? Cum vi s-a părut? Dacă nu, scrie-ne în comentarii în secțiunea de jos a paginii, dacă te mai interesează info și mai ai nelămuriri. Sperăm ca materialul de mai sus să te ajute în acest sens.