Vin în întâmpinarea ta cu un scurt ghid de îngrijire a hainelor, tocmai pentru că acestea, de nenumărate ori, se uzează mult prea ușor. Care sunt aceste sfaturi care bifează partea de rezistență în timp a hainelor?

Cu siguranță, măcar o dată în viață, ți-ai dorit ca acea bluză, cămașă sau pereche de blugi să nu se fi deteriorat atât de repede. Poate că era obiectul tău vestimentar preferat, pe care l-ai fi putut asorta cu orice.

Însă, din necunoștință de cauză, pentru că nu ai ținut cont de anumite detalii, materialul nu a rezistat, iar obiectul vestimentar preferat nu mai poate fi purtat.

Tocmai pentru că ne dorim ca hainele tale să dureze mai mult, astăzi îți vom prezenta cinci cele mai relevante trucuri pe care poți să le iei în considerare de acum încolo ca ai grijă de haine.

Vei vedea, totul este atât de simplu. Micile detalii fac, întotdeauna, diferența.

Folosește un aparat de curățat scame

Chiar dacă de foarte multe ori nu acordăm atenție scamelor nesemnificative de pe haine, ele, într-o proporție mai mare sau mai mică, pot afecta atât calitatea hainelor, în timp, cât și partea de estetic a pieselor, care este în defavoarea noastră.

Mai nou, există acele role clasice de scame, care pot fi folosite pentru îndepărtarea acestora, însă, din proprie experiență, mărturisesc faptul că rola de scame nu este soluția cea mai favorabilă.

Duritatea pe care o prezintă în momentul colectării scamelor nu va contribui nicidecum la o rezistență în timp a hainelor, ci, dimpotrivă, prin intermediul folosirii ei, culoarea hainelor se va șterge treptat, iar materialul se va uza, fără ca măcar tu să observi asta la timp.

Ce faci, așadar, ca hainele tale să dureze mai mult? O soluție ar fi să folosești un aparat de curățat scame. Nu-i așa că până și numele acesta de  „aparat” sună mai sofisticat?

aparat electric de curățat scame

Ei bine, să știi că în acest context, chiar așa este. Aparatul de curățat scame, comparativ cu o rolă clasică, va fi sofisticat cu hainele tale, nu le va deteriora, ci, prin folosire, va contribui la rezistența în timp a materialului.

Pe piață apare fie sub denumirea de aparat de curățat scame, fie sub denumirea de perie de scame. Oricum l-ai găsi, trebuie să știi că acesta este o soluție.

Folosește un steamer portabil

Ce este, de fapt, acest steamer portabil și de ce este el folositor atunci când vine vorba despre păstrarea hainelor o perioadă cât mai lungă?

Ei bine, steamerul portabil este și el o variantă pentru că îți oferă posibilitatea de a curăța cu succes, într-un interval foarte scurt de timp, hainele.

Acum s-ar putea să spui „Ei bine, aceeași funcție o are și un fier de călcat!”. Total adevărat. Fierul de călcat are această funcție.

Un steamer portabil însă, comparativ cu un fier de călcat clasic, nu îți oferă doar posibilitatea de a călca hainele, ci și de a le curăța și a le peria cu ajutorul accesoriului inclus.

steamer portabil cu aburi pentru îngrijirea hainelor

Trei funcții, un singur produs. Cât de bine sună asta pentru tine?

Pentru mine, steamerul este varianta cea mai potrivită. Dacă și tu îți dorești ca hainele tale să dureze în timp, sigur îl vei lua în considerare.

Citește de fiecare dată eticheta!

Să citești eticheta fiecărui obiect vestimentar pe care-l achiziționezi nu pare a fi ceva plăcut. Cert este, însă, că va fi de folos.

În momentul în care vei citi eticheta, vei observa că pe aceasta sunt anumite specificații care bifează atât partea de temperatură, cât și diferite indicații referitoare la materialul din care este confecționată haina.

Tu citești, de obicei, eticheta hainelor pe care le achiziționezi? Ții cont de aceasta?

După cum spuneam și anterior, chiar dacă poate fi puțin neplăcut, prin intermediul citirii etichetei vei afla la ce temperatură poți spăla hainele, dacă haina respectivă poate fi spălată împreună cu alte haine din aceeași gamă de culori sau, dimpotrivă, dacă trebuie spălată singură.

Tot aici, poți găsi informații sugestive despre călcare și, în acest mod, prin atenția la detalii, prin citirea cu grijă a etichetei, hainele tale se pot păstra în timp.

Nu spăla hainele în exces

În anumite cazuri, nu este neapărată nevoie să speli hainele după o singură folosire!

Hainele din bumbac, tricourile, bluzele, cămășile și multe altele pot fi spălate după fiecare folosire, însă recomandăm să acorzi o atenție sporită hainelor din denim sau lână.

Încearcă să speli  hainele din denim, precum blugii sau jachetele, doar când este nevoie. La fel procedează și în cazul hainelor din lână.

Fiind materiale sofisticate și greu de îngrijit, atât lâna, cât și denimul, se pot degrada foarte repede. Tocmai din acest motiv, trebuie să ai grijă cu ele.

Cum procedezi de obicei? Cum ți se pare această idee de a spăla hainele din denim, respectiv lână, doar atunci când este nevoie?

Nu am încercat încă, însă, în cazul blugilor, se poate opta pentru o metodă care presupune uciderea bacteriilor de pe material, prin înghețare. Pentru acest proces există pungi special concepute, în care blugii pot fi puși peste noapte să înghețe, înainte de a fi spălați.

Acordă atenție hainelor în momentul în care le achiziționezi

De foarte multe ori, achiziționăm haine doar pentru că acestea sunt la reducere. Dar te-ai întrebat vreodată, concret, dacă ai neapărată nevoie de acele haine?

Ei bine, în astfel de condiții, eticheta sigur nu ajunge să fie citită! Poate nici materialul nu joacă un rol important într-o astfel de situație.

Cert este că atât materialul, cât și calitatea lui ar trebui să fie mereu prioritare. De ce? Pentru că în acest mod, hainele vor rezista în timp, nu-și vor pierde culoarea, vor fi aproape ca noi, iar tu te vei putea bucura de ele o bună perioadă de timp.

Sună bine, nu-i așa? Da, fără doar și poate, asta îmi doresc atât eu, cât și tu. Cine nu și-ar dori să economisească bani pentru alte lucruri, să poată purta hainele mai mult timp, doar prin simplul fapt că nu omite detaliile mai sus menționate?

Cu timpul, vei realiza că acest articol a fost ghidul de care ai avut nevoie.

Mi-a făcut plăcere să împărtășesc aceste detalii cu tine și, mai mult decât atât, vreau să te întreb: Până în momentul de față, ai ținut cont de aceste sfaturi sau sunt noi pentru tine? Tu ce trucuri folosești, de obicei, pentru rezistența în timp a hainelor?

Aștept cu mare drag răspnsul tău și nu uita să împărtășești și cu alții ceea ce ai aflat astăzi!

Sursă foto front page: Pexels/Gratisography