Ai fost vreodată în pană de idei în ceea ce privește următoarea ținută pe care ar trebui să o porți? Ei bine, la un moment dat, majoritatea femeilor trec prin acest impediment. Dacă nu chiar zilnic. Tocmai din acest motiv, pentru că și eu și tu ne confruntăm des cu astfel de probleme legate de vestimentație, astăzi ți-am pregătit un articol în care îți comunic cum poți purta ghetele și cizmele îmblănite în ținute călduroase cool.

Sună destul de util, nu-i așa? Eu tind să cred că așa este.

Trebuie să recunoaștem, de altfel, faptul că, odată cu scăderea temperaturii, ne gândim la iarnă și la modul în care frigul va influența ținutele pe care le vom purta. Ne gândim la cizme și la ghete și la cum le putem asorta. Uneori, este extrem de dificil să facem asocierea cea mai potrivită, poate și din cauză că avem mult prea multe elemente în garderobă.

Astăzi le lăsăm pe majoritatea la o parte și ne axăm, în principiu, pe cizme și ghete, respectiv pe cum putem să le purtăm într-un mod cât mai estetic posibil, dar și confortabil.

Cum și cu ce se pot purta, așadar, cizmele și ghetele?

Chiar dacă ești adepta tocurilor, nu îți face nicio problemă, deoarece există și variante de cizme cu toc, variante care să te pună iarna aceasta în centrul atenției.

Iată câteva idei care să înglobeze modul în care poți purta ghetele, respectiv cizmele, fie ele și cu toc:

  • Poți avea un look de invidiat asortând cizmele sau ghetele cu un palton lung și cu diferite accesorii
  • Pentru zilele în care nu este atât de răcoare poți opta pentru ghetele până la gleznă
  • Pentru zilele extrem de friguroase poți opta pentru cizmele până la genunchi, care sunt extrem de călduroase
  • Dacă te caracterizează stilul și ținutele formale, cea mai bună opțiune este să porți cizmele sau ghetele cu pantaloni strânși pe picior
  • În zilele în care vrei o ținută casual poți opta pentru cizme și colanți sau ghete și colanți
  • De asemenea, după ce trece sezonul de toamnă și de iarnă, nu uita să pui cizmele și ghetele la loc sigur până sezonul următor
  • Și nu în ultimul rând, ceea ce pot să îți mai recomand este să porți cizmele sau ghetele cu șosete pentru a te asigura că nu îți este frig

Look-ul perfect cu ghete și cizme îmblănite

Când aducem în discuție ghetele și cizmele îmblănite în ținute călduroase cool, ne gândim la iarnă și la cum ar trebui să arate look-ul perfect.

Pentru o imagine de invidiat, dar și pentru o ținută călduroasă îți recomand să ai grijă cu ce te îmbraci. Îți recomand să alegi hainele pentru fiecare zi de iarnă  cu grijă și, cel mai important, nu omite cizmele.

Tocmai pentru aceste zile au fost create cizmele casual, moderne și călduroase, cu șireturi.

cizme tip ghete înalte îmblănite cu șireturi

Astfel, poți ieși în evidență nu doar prin piesele vestimentare, ci și prin cizmele pe care ai ales să le porți.

Cu ajutorul acestor cizme vei face față chiar și celor mai mari ninsori!

Poartă cizmele îmblănite cu colanți

Colanții sunt perfecți mai ales pe timp de toamnă. Astfel, dacă ești adepta ținutelor casual, cu lejeritate poți opta pentru varianta cizme-colanți.

Cu o bluză nu foarte strâmtă, de preferat mai largă, cu părul prins în coc, cizmele de tip UGG îmblănite și colanții nu doar te vor ajuta să te simți confortabil, ci îți vor oferi posibilitatea de a arăta extrem de bine, fără prea mult efort.

cizme UGG îmblănite

Cu această variantă în mod cert nu vei da greș!

De altfel, poți opta pentru această ținută chiar și atunci când ești pe grabă. Poate că ești mămică, iar timpul nu-ți permite să te pregătești foarte mult, mai ales că ai în grija ta și copilul. Alege să arați bine împreună cu el!

UGG-urile pot fi asortate cu lejeritate cu o cămașă, o geacă din piele, colanți sau pantaloni pe picior, un fular sau o eșarfă și ești gata!

Alege să te simți cât mai confortabil cu ghetele pentru zăpadă îmblănite

Ce-ai spune dacă nu ți-ai face niciodată griji cu privire la confortul pe care ți-l poate oferi o ținută?

Ai și această posibilitate, în cazul în care alegi ținuta care trebuie! Așadar, dacă vrei să te simți cât mai confortabil în hainele și încălțămintea pe care o porți, poți opta pentru ghetele pentru zăpadă, din imitație de piele întoarsă, cu căptușeală de pluș, foarte călduroase.

Mai mult decât atât, poți opta pentru un look care să aibă la bază blana, din cap până în picioare.

Ia-ți, în acest caz, perechea preferată de blugi, asorteaz-o cu un tricou sau o bluză, pune o jachetă blănoasă și călduroasă și, nu în ultimul rând, ghetele din imitație de piele întoarsă. Și ești gata!

ghete cu șireturi îmblănite

Cât de ușor poate fi uneori, nu-i așa?

Chiar și cizmele cu toc  îmblănite pot fi o variantă

În cazul în care tocurile sunt preferatele tale, să știi că poți opta, chiar și iarna, pentru cizmele cu toc înalt, dar îmblănite.

Cu atât mai mult, dacă ești o persoană ocupată, timpul nu este neapărat prietenul tău, iar stilul tău de viață este unul haotic, vreau să-ți spun că am și pentru tine o soluție. Care este aceasta?

Ei bine, mie-mi place să numesc acest stil, stilul profesoarei. De ce? Pentru că în momentul în care te gândești la o profesoară, instant îți formezi o viziune despre aceasta, o viziune care înglobează partea de îmbrăcăminte atât casual spre modern, cât și office.

cizme cu toc îmblănite

Într-o astfel de situație, fie că este primăvară, toamnă sau iarnă, tu știi că poți alege cizmele cu toc. Împreună cu o pereche de pantaloni negri, cu o bluză în stil casual și câteva accesorii, cizmele cu toc vor ieși în evidență exact atât cât trebuie. Cel mai important este, însă, faptul că tu te vei simți confortabil, dar vei arăta și bine, cu un minim de efort.

Bocancii îmblăniți te pot salva oricând

Nu știu dacă și tu, dar cel puțin eu, iubesc bocancii. Indiferent de culoarea pe care o au, pentru mine cel mai important este să fie îmblăniți.

Îmi plac și cred că la fel și ție, pentru simplul fapt că îi pot asorta ușor cu o cămașă și o pereche de blugi.

Bocancii moderni călduroși, pentru iarnă și zăpadă, cu șireturi nu ar trebui să lipsească din garderoba ta. Sunt comozi și călduroși, dar oferă și un stil aparte, demn de invidiat, celor care aleg să îi poarte.

bocanci îmblăniți cu talpă non-aderentă

Tu câte perechi de bocanci îmblăniți ai acasă? Cu ce alegi să-i asortezi?

Nu uita, de altfel, că poți face foarte multe combinații. Ghetele și cizmele merg atât cu pantaloni, respectiv blugi, cât și cu rochii și fuste. Indiferent de stilul vestimentar pe care îl ai, soluții există! Totul depinde de gust și de dispoziție!

Alege să te îmbraci așa cum îți place ție, dar cel mai important, introdu în orice ținută ghetele și cizmele, pentru acea notă de confort și căldură de care ai nevoie!

Sursă main page photo: Pixabay