Cum sa iti faci singura un coc chignon simplu dintr-o coada de cal, coafura simpla din coada de cal, coafura chignon simplu si usor de realizat.

Dacă ești adepta coafurii simple, tip coadă de cal, nu e nimic mai ușor decât să încerci dintr-o asemenea coafură, să construieși ceea ce se numește „coc” chignon sau, mă rog, o coafură simplă, tip chignon, în stil roman, cum purtau pe vremuri femeile aristocrate ale Imperiului Roman – ai văzut mai mult ca sigur și în filmele în temă. Apoi, o astfel de coafură, dincolo de faptul că e foarte simplu de realizat, se poartă și foarte mult zilele acestea, căci merge la multe outfituri, de seară sau de zi. 🙂

Așadar, cum îți faci un coc tip chignon dintr-o simplă coadă de cal? Urmează pașii și imaginile de mai jos.

Trebuie să pornești de la o coafură simplă tip coadă de cal răsucită. Deci, întâi și întâi, prinde-ți părul într-o coadă de cal, în jos, nu o ridica în sus; încearcă înainte să răsucești ușor lateralele „coamei” tale capilare, ca în imaginea de mai jos.

Apoi, introdu coada rezultată prin interiorul lateralelor răsucite, astfel încât să nu se mai vadă elasticul cu care ai prins codița. Introduci apoi, ușor, în același mod, puțin câte puțin, din șuvițele de coadă rămasă. Le fixezi spre interior cu niște agrafe simple, preferabil de culoarea părului tău. Și… ta-daaa, nimic mai simplu: ai acum un coc chignon simpatic, simplu și de bun gust, pe care îl poți afișa indiferent de outfit și împrejurare. Așa că încearcă să-ți transformi banala coadă de cal în ceva chic și stilat! 🙂

cum sa iti faci o coafura simpla chignon dintr-o coada simpla de cal

Poți urmări un tutorial video și aici, unde ai mai multe explicații și te învață cum să îți faci coc chignon folosindu-te și de o bentiță! Și mai frumooos, mai ales la ocazii speciale! 😉