Poate că par destul de restrânse opțiunile când vine vorba de stilizarea și potrivirea ceasului preferat cu ținuta – vrei să se potrivească la outfitul tău comod și cool, casual, dar poate va fi la un moment dat nevoie să îl asortezi la ținute mai elegante, mai atent compuse și așezate.

Iar integrarea unui ceas într-o ținută, deși pare un simplu accesoriu funcțional, implică să iei în considerare toate detaliile, din cap până în picioare, de la colier și bluză, accesorii de păr și pentru cap până la… încălțăminte.

Cum îți alegi ceasul de damă în funcție de tipul de ținută?

Cel mai adesea, ceasul îți poate completa perfect ținuta. Pe lângă rolul funcțional, ceasul ales să îl porți la încheietura mâinii are întotdeauna un impact asupra aspectului tău general și poate contribui la prima impresie pe care oamenii și-o creează despre tine.

Ceasul tău le spune oamenilor despre gustul și stilul tău, deci în general ți-l alegi în funcție de hainele pe care alegi să le porți cel mai adesea. Unii oameni preferă anumite tipuri de ceasuri, casual sau elegante. Alții preferă doar ceasurile de lux. 🙂

Însă pentru ca un ceas să completeze cu adevărat ținuta ta, trebuie să iei în considerare tipurile de materiale pentru ceasuri, curelele pentru ceasuri, tipurile de ceasuri, culorile și multe altele. Ține cont că e o limită foarte subțire între a obține cu un ceas o ținută super faină și a o… strica.

Cureaua ceasului tău trebuie să se potrivească la dress code-ul ținutei, adaptată pentru o anume ocazie.

Ceasurile cu curea de piele merg cel mai bine în cele mai multe ocazii care necesită un cod vestimentar formal.

În ceea ce privește culorile curelei, preferința este negru, dar și culorile neutre (nude, bej, roz-pudră), deoarece se potrivesc bine cu majoritatea ținutelor. Următoarea opțiune de culoare, la fel de bună, poate fi de obicei un ceas cu o curea din piele maro. Dar, în general, negrul se va potrivi cel mai bine cu un cod vestimentar formal.

ceasuri de damă pentru orice ținută

Dacă nu ai un ceas cu o curea de piele, următoarea cea mai bună alternativă este să porți un ceas cu o curea metalică. Acesta se adaptează la orice outfit cu cămașă, dar și la multe ținute casual, cu denim.

La fel, trebuie să stabilești foarte bine, la o ținută, și din ce tip de ceasuri face parte ceasul tău. Dacă e elegant, de costum sau dacă e un ceas care rezistă sufundărilor, e cronografic sau e de pilot.

Un ceas elegant se potrivește, de exemplu, la o ținută business, formală și nu la o ținută casual. Totodată, se va potrivi întotdeauna la un eveniment care necesită îmbrăcăminte de seară.

Ceasurile de scufundător / „diver watches”, în schimb, nu merg la un costum elegant, dar se potrivesc la o ținută casual, chiar și la una de afaceri, mai lejeră.

Ceasurile cronografice nu merg la un costum elegant sau la o ținută de seară, nici la îmbrăcăminte de afaceri / formală, dar la o ținută casual – da. Ceasurile cronografice au de obicei un aspect sportiv și putem fi convinse că se vor potrivi bine cu îmbrăcăminte sport și casual.

Ceasurile cronografice nu sunt concepute pentru evenimente de formale sau de seară, dar pot fi purtate și la evenimente de afaceri casual.

Ceasurile de pilot, de regulă cu un cadran cu diametru destul de mare, nu merg la o vestimentație elegantă, de seară sau de business, ci la una casual.

La ce varietate mare de ceasuri sunt disponibile deja pe piață, indiferent de ce alegi să porți și cum, înainte de orice, cel mai bine e să te orientezi spre un magazin online unde le poți urmări în multiple modele și poți compara prețuri la diferite versiuni. Așa am găsit oferta de ceasuri pentru femei pe Epantofi.

Cum asociezi un ceas la un anumit tip de încălțăminte? Dar geantă?

Acest lucru funcționează mai bine decât de obicei când vine vorba de asortarea ceasului la ținuta ta: același tip de material ar trebui să meargă împreună.

De pildă, când folosești o curea de piele neagră și porți o pereche de pantofi din piele neagră, cel mai bine este să porți și un ceas de mână cu o curea din piele neagră.

Iar dacă ești adepta sneakerșilor, un ceas casual-sport, cu o curea cauciucată, e soluția. Doar asigură-te că aceste piese nu sunt prea diferite unele de altele nici în ceea ce privește nuanța sau textura.

tipuri de ceasuri de damă pentru orice ținută

Însă un ceas cu o curea metalică sau din piele, eventual cu unele detalii mai accentuate, e perfect purtat într-o ținută casual, grunge, cu niște bocanci. Bocancii colorați sau cizmele scurte se potrivesc și cu ceasuri mai sport/casual, eventual având curele din cauciuc. Găsești la acest link varietate interesantă: https://epantofi.ro/c/femei/cizme-si-altele/bocanci

Ideal e ca astfel să funcționeze și cu asortarea genții la ceas, sau invers: dacă e vorba de o curea de piele, geanta din piele ajută să aibă o culoare asemănătoare. Iar dacă ceasul e cu o curea metalică, feroneria și detaliile metalice ale genții ar fi ideal să fie în aceeași direcție: aurii, argintii sau roz-auriu.

Cum să potrivești un ceas cu alte bijuterii?

Poți asorta orice tip de bijuterie cu ceasul de damă. Dar înainte de a începe să cauți brățări sau coliere pentru femei, fără un anume criteriu, trebuie să iei în considerare câteva aspecte.

Atunci când cumperi un ceas de damă, trebuie să ții cont de tipul de ceas pe care îl dorești. Există trei tipuri principale de ceasuri: sport, de seară și în tendințe, modern. Fiecare tip de ceas are propriul stil și caracteristici unice.

Trebuie și să alegi o dimensiune care să îți fie confortabilă în purtare. Un ceas mai mic ar fi mai potrivit dacă ai o încheietură de mână mică.

Dacă porți un ceas elegant, de seară, ar putea fi o idee bună să iei în considerare un colier cu perle sau o brățară din aur ori argint cu pietre prețioase. Dacă porți un ceas sport, poate te orientezi după o brățară din piele sau un colier din oțel inoxidabil, casual.

O provocare poate fi și să alegi cerceii potriviți. Cerceii mici, cu șurub, ar fi perfecți dacă porți o ținută elegantă cu ceas potrivit. Dacă alegi haine casual, atunci cerceii mari cu inel sau cerceii lungi ar fi mai potriviți.

Ultimul lucru de luat în considerare sunt inelele. Un simplu inel de aur sau argint ar fi mai potrivit dacă porți un ceas la haine casual. Dacă, în schimb, ai o ținută elegantă, poate vrei să iei în considerare un inel cu diamante sau o altă piatră prețioasă.

Ideea e să menții un echilibru: nu alege să porți toate tipurile de bijuterii (și coliere, și inele, și brățări) când porți un ceas. Vei pierde esența.

Ceasurile sunt un accesoriu grozav de accesorizat o ținută. Doar asigură-te că știi ce culori funcționează împreună și ce stiluri vor arăta bine.

Și, cel mai important, simte-te bine purtând ceasuri! Nu există o modalitate greșită de a purta ceasuri, atât timp cât te simți încrezătoare în ceea ce porți și adori aceste accesorii.