Cum te îmbraci în stilul Lolita modernă: look de inspirație victoriană, rococo și asiatic în mai multe substiluri japoneze: classic Lolita, Gothic Lolita, Wa Lolita, Qi Lolita, Ōji Lolita, Sweet Lolita, Sailor Lolita, Hime Lolita etc.

Stilul Lolita a început să aibă din ce în ce mai multe adepte în întreaga lume. Acesta a fost divizat în mai multe substiluri.

Stilul Lolita este deosebit, este potrivit doamnelor şi domnişoarelor romantice, dar în acelasi timp extravagante, deoarece pentru a adopta un astfel de stil este nevoie de puţin curaj.

Cum a apărut stilul Lolita?

Acest stil a apărut ca o subcultură în Japonia în jurul anului 1970, fiind de inspiraţie victoriană, în sensul că cele mai multe dintre stilurile vestimentare adoptate sunt inspirate de hainele tipic victoriene. Însă în cadrul acestei subculturi se mai întâlnesc şi influenţe ale modei din perioada rococo, dar şi elemente gotice.

Scopul este acela de a imita lumea păpuşilor. Pentru europeni, moda Lolita este destul de greu de înţeles şi aplicat, deoarece se distanţează de realitate şi duce către un spaţiu pe care noi îl găsim penibil. Oare am depune atât de mult efort pentru asemenea apariţii? Tocmai din acest motiv le putem admira de pe un alt continent. Referinţele occidentalilor sunt cu totul diferite de ale noastre, aşadar nu vom face greşeala de a compara sau a ne pune în acea situaţie, pentru că oricât de mult am încerca, fundamentul nostru este diferit.

Pornind de la personajul romanului Lolita al lui Vladimir Nabokov, gândul ne este dus la faptul că Lolita desemnează o tânără care îşi manifestă arta seducţiei la o vârsta precoce, îmbinând inocenţa cu seducţia. Tocmai din acest motiv, la început, stiul Lolita s-a caracterizat printr-un oarecare aer de sensibilitate, încercând să aducă în centrul atenţiei aspectul pueril şi inocenţa.

cum a apărut stilul Lolita și cum îl adopți

Simplitatea este cea care caracterizează cel mai bine stilul iniţial, atât materialele, cât şi croiala hainelor nefiind ieşite din comun. La început se purtau rochii de tip cloş sau fuste lungi până la genunchi combinate de cele mai multe ori cu o cămaşă. Cu timpul, influenţele gotice asupra acestui stil şi-au spus cuvântul, astfel fiind introduse şi rochiile lungi şi corsetele.

Stilul Lolita a fost adoptat de foarte multe persoane, în special de membrii unor formaţii care au popularizat acest curent, făcându-l cunoscut în întreaga lume. Unul dintre subgenurile muzicii rock din Japonia este visual key, reprezentând în acelaşi timp şi un curent care pune foarte mult accent pe imagine, iar membrii fomaţiilor de acest gen au răspândit întreaga cultură Lolita, în special subcategoria Gothic Lolita.

Cum să fii o Gothic Lolita

Gothic Lolita este un stil cu influenţe majore din stilul gotic victorian. Se caracterizează prin haine negre, violet cu combinaţii de alb, iar accesoriile reprezintă lilieci, păianjeni şi cruci. Imprimeurile de pe material au adesea porţi mari de fier şi design-uri arhitecturale.

Rochiile şi fustele până la genunchi au jupe ample pentru a da volum, ciorapii sunt până la genunchi şi sunt purtaţi cu ghete, bluzele şi cămăşile sunt dantelate, iar ca accesorii poţi alege bonete, umbrele de soare, broşe, genţi, portmonee care au forme de crucifixuri sau sicrie.

Machiajul este întunecat: ochi conturaţi puternic cu negru şi ruj roşu. Chiar dacă machiajul gotic presupune multă pudră albă, acest lucru este considerat ca fiind de prost gust pentru Lolitele gotice.

Substilul Punk Lolita

Punk Lolita este un stil experimental, o combinaţie de elemente punk cu stilul Lolita. Motivele care se regăsesc în vestimentaţia punk sunt hainele rupte, acele de siguranţă, lanţurile, frizurile androgine, iar toate acestea sunt încorporate în stilul Lolita.

În ceea ce priveşte încălţămintea, poţi alege platformele sau ghetele.

tipuri de Lolita în stil japonez

Wa Lolita

Wa Lolita este o combinaţie a hainelor tradiţionale japoneze (kimonourile) cu stilul Lolita.

Qi Lolita

Qi Lolita este un stil asemănător cu Wa Lolita, doar că sunt folosite doar hainele tradiţionale chinezeşti.

Ōji Lolita

Aceasta este varianta masculină a stilului Lolita, influenţată de vestimentaţia victoriană pentru bărbaţi.

Sweet Lolita

Sweet Lolita este influenţat de stilul Rococo, Victorian şi Edwardian. Totul se concentreză pe copilărie şi pe aspectele fantastice ale acesteia. Temele provin din basme, moda este una a inocenţei. Este inspirată de Hello Kitty şi de păpuşi. Culorile sunt pastelate, dar găsim şi roşu închis, negru, albastru.

Accesoriile sunt gentuţele, fundiţele, umbrelele de soare elegante. Sweet Lolita este un fel de Alice în Ţara Minunilor care ne duce cu gândul la dulciuri şi fructe, forme pe care le găsim la accesorii. Machiajul este unul natural pentru a se păstra sentimentul de copilărie al Lolitei.

Hime Lolita

Hime Lolita presupune un look de prinţesă inspirat de stilul aristocratic european.

Sailor Lolita

Acest stil foloseşte elemente şi linii marinăreşti, asemănătoare hainelor din personajele de desene animate Sailor Moon.

Guro Lolita

Guro Lolita prezintă imaginea unei păpuşi ,,sparte” şi foloseşte teme vestimentare ca sângele fals, bandaje şi machiaj special inducând ideea unei răni.

Classic Lolita

Classic Lolita este un stil mai matur, tip business, cu provenienţe rococo şi baroce. Tiparele şi culorile sunt între Lolitele gotice şi cel sweet. Nu este un stil drăgălaş ca la Sweet Lolita, dar nici un stil dark ca al Lolitei gotice.

Lolita clasică este mai sofisticată, minimalistă, culorile purtate sunt verde, albastru, negru, roşu. Accesoriile şi pantofii sunt mai puţin bizare, fiind mai funcţionale. Designul bijuteriilor este mai convenţional. Machiajul se concentreză pe culori naturale.

cum să te îmbraci ca o Lolita în zilele noastre

Pe tine care dintre aceste substiluri de Lolita modernă te atrage mai mult? 🙂 Ai putea adopta un astfel de stil la petrecerea de Halloween sau ca animatoare, la o petrecere tematică sau carnaval. De altfel e o ținută potrivită și pentru un festival mai feeric. 😉