Iată că, deși nu-mi place aroma de trandafir, am ajuns să-mi iau acest deodorant Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté – cu trei tipuri de trandafiri chiar! De ce am făcut-o? Vă explic mai jos, unde vă povestesc și experiența mea cu acest produs și ce păreri am deja despre el.

Hmmm, păi mă feresc eu, pe cât posibil, de aroma de trandafiri, mai ales în parfumuri, dar fac ce fac și tot la ea mă opresc. 😀

De ce deodorantul tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté?

Aveam nevoie, ce-i drept, de un deodorant mai bun, unul și pentru pielea sensibilă, pentru că nu suport un deodorant obișnuit când mă rad la axile, imediat după. Și cumva am observat acest Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté, care, când l-am luat, era la reducere, la un preț bun.

Mi-am luat unul, fiind atrasă de brand – pe skincare și makeup îmi place foarte mult Lancôme; parfumuri mai puțin (not my type chiar). Știind că-s bune produsele lor în general, am trecut peste treaba cu trandafirii…

deodorant tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté_păreri și review

Apoi, chiar m-a încurajat și faptul că acea cremă de ochi din travel kitul Lancôme All Eye Need – Advanced Génifique Yeux Youth Activating Eye Cream are un parfum mult mai subtil de trandafiri, mai fresh și chiar destul de plăcut, așa că am zis „nu are cum să fie așa de rău acest deodorant, fie el și cu 3 tipuri de roze”. 😀

Deci… curaj cumva, curiozitate, dat o a doua șansă trandafirilor ca aromă… până la urmă, dacă e fresh și subtil parfumul lor, sunt super ok.

Un alt motiv a mai fost și faptul că mă uit să găsesc un deodorant la fel de bun precum preferatul meu, de drogherie, Bourjois Invisible tot tip roll-on, care, din păcate, nu se mai fabrică în forma aceasta. Și dacă tot e cazul să îl înlocuiesc, nevoit-forțată, am zis că mă orientez chiar și spre ceva mai scump, de brand bun, dacă e nevoie, numai să fie peste așteptări precum my Bourjois deo.

Primele impresii despre deodorantul tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté

Vă dați seama că prima curiozitate în ce-l privește a fost mirosul. Cum miroase, dacă e pregnant parfumul de trandafiri, dacă o să-l suport…

deo roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté_păreri și review

Și, sinceră să fiu, m-am liniștit de la început: aroma de trandafiri se simte destul de bine, dar e subtilă, nu e stridentă și e, ce-i drept, destul de fresh, nu precum crema de ochi, dar pe-acolo. E puțin mai puternică aroma, totuși, decât a cremei de ochi Advanced Génifique Yeux Youth Activating Eye Cream. Am riscat în ce privește aroma, dar se pare că nu au fost probleme. 😀

Dar, dacă vrei ca aroma să se mențină pe timpul zilei, să știi că, deși n-aș fi zis și chiar mă temeam la început că voi mirosi a trandafiri de-a lungul zilei, acest deodorant e unul subtil și dispare, ca aromă cel puțin, spre finalul zilei.

Însă mie, una, îmi lasă impresia că nu am folosit deodorant… Mă refer acum din punctul de vedere al aromei și texturii delicate, fine. Nu mă refer că transpir și nu face față. Însă eu nu prea am relevanță aici, fiindcă, de obicei, nu prea transpir.

Poate așa trebuie să fie un deodorant fin, de la un brand de top ca Lancôme, să nu îl mai simți, ca și cum nu l-ai fi folosit.

Oricum, dacă și tu ești ca mine, nu transpiri sesizabil, de regulă, vrei un deodorant blând și subtil, inclusiv pentru tine și pielea ta, Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté e chiar potrivit. E fin, fin, așa, în stilul franțuzesc specific.

deo roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté_păreri (1)

La început doar e mai puternic parfumul celor trei acorduri de trandafiri. Apoi, acesta chiar este un deodorant plăcut pentru când dorești un miros foarte subtil și proaspăt dimineața. Apoi, fie nu îl mai simți, că te obișnuiești cu el, fie dispare ca aromă.

Dacă însă cauți să „validezi” persistența și eficiența unui deodorant prin parfum, s-ar putea să-ți pierzi reperul pe la jumătatea zilei… eu, una, atunci încep să nu-l mai simt deloc ca miros. Dar, repet, v-am spus, eu nu prea transpir de regulă. Deci pentru mine, așa, subtil, e potrivit.

Și nu știu, sincer, dacă e el așa construit, dacă rămâne eficient sau nu, dacă vreau un deodorant de care nu am siguranța că își face treaba sau nu. Ce-i drept, nici nu simt alte mirosuri neplăcute.

Poate e bun, cum se laudă și pe etichetă, la contracarat mirosuri neplăcute, chiar dacă nu-și mai păstrează aroma sa inițială de trandafiri… lucru foarte OK pentru mine. :D.

Bine, l-am și folosit iarna doar, până acum. Ar trebui să-l testez cu adevărat în condiții mai extreme, când transpir și eu mai mult, cum e vara, pe caniculă.

Dar, uite, de exemplu, un deodorant care m-a uimit prin persistența parfumului și eficiența sa ca durată, deși nu-s adepta spray-urilor deo și nu aș fi zis inițial că e bun, este Rituals The Ritual of Sakura Spray Antiperspirant, care a făcut față cu brio și iarna, și vara. Dar nah, el e și definit ca antiperspirant chiar de brand.

Însă poate ar fi util să dau ca exemplu un deodorant similar, tot roll-on, care pretinde că e și natural, ca Bottega Verde The Verde, cu parfum de ceai verde, tot subtil, care, deși își pierde și el din parfum pe parcursul zilei și e un deodorant ca bază, totuși face față foarte bine vara, inclusiv pe caniculă. Mnah, nuanțe… 😀 Dar depinde de ce preferi, cum e și corpul tău.

Deodorantul tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté se declară potrivit celor cu pielea sensibilă; oricum, e finuț, blând și nu irită deloc pielea mai delicată a subrațului. Ba chiar o calmează, din ce îmi pare, mai ales pe cea mai sensibilizată după ras/epilare. 😉

Cum se prezintă deodorantul tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté

Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté arată foarte diafan ca ambalaj (deși e din plastic), în combinația pură de culori alb-roz deschis (chiar aluzie la denumirea Accord 3 Roses Déodorant Pureté), mai atipic pentru un deodorant tip roll-on de pe piață. În sensul că e puțin mai înalt flaconul, dar doar pentru că e mai îngust.

deodorant tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté_păreri

În rest, are tot 50 ml, cam ca majoritatea deodorantelor tip roll-on de pe piață. Și da, deși la prima vedere nu ai zice, este cu bilă în capăt, tot tip roll-on.

În schimb, flaconul e semitransparent/semiopac și se întrevede din produs puțin, mai ales în lumină. Compoziția e un gel destul de lichid, deși pare cremos, lăptos la o primă vedere. Chiar mă așteptam să fie alb-cremos, ca o loțiune demachiantă, inițial. Parte și datorită ambalajului, care e la fel, albui, semiopac.

Totuși, deși e destul de fluidă, ca, de altfel, toate deodorantele (diferența fiind doar că tu nu întrevezi așa de mult prin flacon ca la acesta), compoziția produsului se dozează foarte bine pe sfera roll-onului, în sensul că adesea repet aplicarea, mai ales la început, întrucât mi se pare că nu s-a aplicat destul produs pe piele. Și mai insist. La început chiar mă gândeam că poate e defectă mingiuța aplicatorului.

Asta denotă, în schimb, eficiența compoziției – nu e nevoie de mult ca să își facă treaba, dozează economic și te ține mai multe luni deodorantul. De altfel, un deodorant bun nu trebuie să se simtă neapărat pe piele, ci să-i simți efectele și să facă față condițiilor pentru care e conceput. 😉

Ingrediente ale deodorantului Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté

Recunosc că nu am urmărit foarte mult pe ce compoziție se bazează acest deodorant când l-am ales. Dacă e mai safe sau natural decât altele etc.

deodorant tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté_ingrediente_păreri

Lista completă de ingrediente a sa arată astfel:

AQUA / WATER, ALUMINUM CHLOROHYDRATE, ZEA MAYS STARCH / CORN STARCH, CETEARYL ALCOHOL, PARFUM / FRAGRANCE, PERLITE, IODOPROPYNYL BUTYLCARBAMATE, LIMONENE, PROPYLENE GLYCOL, ROSA CANINA FRUIT OIL, ROSA GALLICA EXTRACT / ROSA GALLICA FLOWER EXTRACT, ROSA CENTIFOLIA EXTRACT / ROSA CENTIFOLIA FLOWER EXTRACT, CETEARETH-33 (F.I.L. B45775/1).

Producătorul este responsabil pentru compoziția produsului. Din cauza posibilelor modificări, este recomandat să verifici întotdeauna compoziția produsului tău direct pe ambalajul acestuia.

Deci da, are 3 tipuri de extracte de trandafiri în compoziție. Daaar, are și aluminiu, și alcool, și, sincer, m-aș fi așteptat să nu fie cazul, pentru un brand ca Lancôme, fiind și un produs premium, destul de scump. Hmmm… Și se mai laudă în denumire cu „Déodorant Pureté”.

Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté: concluzii după utilizare

Sinceră să fiu, nu știu încă dacă-mi place sau nu acest deodorant. Dacă merită sau nu, dacă l-aș mai lua din nou sau nu. Ce-i drept e că nici nu-mi displace. Dar nici nu mi se pare că mă lasă mută de uimire prin ceva, nici în ce privește calitățile de antiperspirant. Fiind așa, mai subtil, inclusiv ca aromă, care, inițial, mă ținea departe de la a-l încerca, culmea…

Oricum, nu transpir eu prea mult, nu am nevoie de ceva super strong care să-mi facă față subrațului… dar dacă tot fac atâtea compromisuri (aromă, preț), mă aștept cumva să mă facă să mai vreau să-l mai iau, să-l folosesc constant în viața mea. Să-l recomand mai departe cu toată inima…

… și nu prea e cazul. Adică, dacă de regulă ești adepta unor deodorante powerful, transpiri mult, mai degrabă vrei un antiperspirant decât un deodorant subtil, ca acesta, fie el și Lancôme sau mama brandurilor, nu prea ți-l pot recomanda. Adică nu pot jura pe el, sincer.

Dar, dacă-ți plac deodorantele mai subtile, care să nu se amestece cu parfumul pe parcursul zilei, să nu-l mai simți ca aromă și intensitate, nici nu transpiri mult, ca mine, cred că îl poți alege liniștită.

E un deodorant bun pentru acele zile în care știi că vei fi în mare parte într-un mediu cu aer condiționat și nu ai cum să transpiri în exces. Este, în schimb, prea subtil pentru a fi folosit în zilele umede, caniculare sau în zilele active, petrecute mai mult pe afară. Așadar, îl poți evita dacă ai tendința de a transpira mult de regulă.

Cred că mai degrabă, pe viitor, o să-i spun pas, îmi voi lua un deodorant de la alt brand, tot unul bun pe skincare (poate Clinique), dacă tot dau banii pe ceva premium și am început să trec și peste arome ca… trandafirii.

Sau, dacă tot vreau să mai găsesc un echivalent la fel de bun pentru preferatul meu care nu se mai găsește, deo roll-on Bourjois Invisible, mai bine aleg ceva tot de drogherie, mai salvez niște bani și chiar s-ar putea să am noroc să dau și peste ceva bun și fără alcool sau, mult mai bine, fără aluminiu. Safe și bun, dar și ieftin, pe scurt.

Găsești deodorantul tip roll-on Lancôme Accord 3 Roses Déodorant Pureté în ofertă de preț bun, de regulă, la: