Odată cu rollerele de masaj din pietre naturale semiprețioase, au intrat în atenție și niște palete plate din pietre semiprețioase, tot pentru masaj, dar care se spune că ar fi și mai eficiente în stimularea circulației sângelui la nivelul feței, pentru a corecta anumite imperfecțiuni și a reda strălucirea naturală a tenului. Unul dintre acestea este dispozitivul din jad Gua Sha GLOV Jade Green, de care vă povestesc azi.
Recunosc că, până să primesc Gua Sha GLOV Jade Green în beauty boxul lunii august de anul trecut, de la Look Fantastic, nu am știut de astfel de dispozitive de masaj facial și de importanța lor (de brandul GLOV nici atât).
Cu atât mai puțin nu am luat în calcul să îmi achiziționez un astfel de produs, nici măcar un roller cu piatră, pentru masaj, deși au devenit atât de populare, fiind mereu prezente în social media, mai ales. Dar am înțeles că Gua Sha ar fi mult mai eficient decât rollerele de masaj.
Abia acum, după ce am primit acest Gua Sha GLOV din jad în cutia de beauty menționată, am cercetat mai mult beneficiile acestui tool și am aflat chestii interesante despre el.
Se pare că și acest tip de dispozitiv face parte de mii de ani din ritualurile asiatice de îngrijire a pielii și nu numai.
❤️ Citește despre:
Cum se prezintă Gua Sha GLOV Jade Green
Datorită formei unice, care pare ca o inimă, Gua Sha GLOV Jade Green reușește să maseze chiar și zone ale tenului mai greu de accesat, pentru un look uniform.
Piatra naturală semiprețioasă de jad este deja utilizată de milenii în masaj și, recent, pietrele de jad și tehnici de masaj cu ajutorul lor au fost readuse în atenție prin centre renumite de wellness și spa. Deci nu e întâmplătoarea alegerea și în cazul acestui dispozitiv.
În mod tradițional, gua sha este o tehnică care utilizează orice suprafață mică, rotunjită, tocită, pentru a nivela pielea pentru stimularea circulației și drenajul țesuturilor, relaxând în același timp mușchii rigizi, cu punct final constând în roșeață și posibile zone terne, cearcăne și cercuri întunecate.
Brandul susține că masajele faciale regulate cu Gua Sha (pronunțat „gwah shah”) stimulează pielea și o netezește, lucrând astfel împotriva liniilor fine și a ridurilor.
Masajele faciale cu acest tool sunt cunoscute, de asemenea, pentru minimizarea aspectului oboselii, a zonelor umflate / cu puffiness în jurul ochilor, de pildă și a cercurilor întunecate și cearcănelor.
De asemenea, Gua Sha se laudă că diminuează cicatricile și semnele de pe piele, ridică sprâncenele pentru un aspect fresj, tânăr, menține ferm conturul feței, atenuează liniile zâmbetului, ridică și menține fermă zona maxilarului inferior și a gușei.

Totodată, Guua Sha e foarte benefică în realizarea drenajului limfatic, ca orice instrument bun de masaj facial (și nu numai), netezește liniile fine ale tenului, conferă un complex de luminozitate, îmbunătățește aspectul gâtului, nu doar al tenului.
Sfatul specialiștilor este să plasăm Gua Sha în frigider până la utilizare, astfel încât să ne bucurăm de un efect cool, răcoritor și revigorant, în cadrul masajului.
La fel ca în cazul unui masaj corporal obișnuit, nu vei vedea beneficii de durată din utilizarea ocazională a acestui instrument facial, dar dacă efectuezi tratamente în mod regulat cu el, este posibil să observi îmbunătățiri susținute în ce privește inflamațiile și aspectul de „puffiness”.

Gua Sha este elegant creată și sculptată cu experiență, iar cristalul în sine, din jad, este de înaltă calitate, neamestecat cu alte elemente. Se potrivește perfect în palma mea, fiind foarte ușor de ținut în mână și de manevrat.
Experiența mea cu Gua Sha GLOV Jade Green
Am încercat să îi fac loc acestui instrument de masaj facial în rutina mea de îngrijire timp de 2 săptămâni, folosindu-l de vreo 3-4 ori pe săptămână.
Recunosc, mai greu mă pornesc când vine vorba de astfel de practici și nu mă prea pot organiza cum ar fi indicat, mai ales că nici cu astfel de dispozitive nu sunt familiară, chiar dacă sunt populare.
Totuși, a fost o plăcere să descopăr acest dispozitiv facial și mai ales să îl folosesc. Trebuie să recunosc că îmi place foarte mult cum se simte pe piele: rece și revigorant, parcă trezește pielea. De altfel, vara cred că e ideal să te bucuri de beneficiile lui. Nu e deci o întâmplare că l-am primit într-un beauty box de luna august.
Eu îl folosesc după curățarea tenului și aplicarea serului facial, mai ales dimineața. Dar aș vrea să îl încerc și seara, înainte de culcare.
Cel mai tare mi se pare că acest Gua Sha chiar face treabă bună (și ține mai degrabă de sănătate decât de frumusețe) în privința drenajului limfatic. În plus, conferă strălucire naturală tenului și se vede asta după o utilizare regulată și mai îndelungată.

Aaah, și o chestie și mai faină: mă determină să îl folosesc des, știind că e util și în sculptarea și netezirea zonei gâtului și a maxilarului inferior / gușei! Chiar am nevoie de o ameliorare a aspectului acelei zone.
La fel, pentru pungile de sub ochi, care apar oricât m-aș odihni uneori, îmi place cum se comportă și ce reușește să facă.
Pentru că se aplică direct pe ten, adesea după aplicarea cremelor / serurilor (la a căror aderență în piele cred mult că ajută din plin), am grijă să îl spăl și curăț des.
Fiind din jad / piatră naturală semiprețioasă, iau în calcul să trec Gua Sha și printr-un proces de purificare, dar mai trebuie să mă documentez în această direcție. (Nu știu dacă știți, dar astfel de pietre se spune că s-ar încărca cu energii, inclusiv negative, de la oamenii care le poartă / folosesc, așa că, periodic, e nevoie să le purifici).
În general, cât am folosit acest Gua Sha, am avut mai multă strălucire a tenului și, în ciuda faptului că pielea mea a devenit puțin roșie în timpul utilizării, efectul acesta s-a estompat destul de repede.
Chiar mă bucur că am primit acest Gua Sha și că am început să-l folosesc. Aș vrea să o fac mai des și regulat, ce-i drept, dar, ușor-ușor, ajung eu și acolo.
Concluzii după utilizarea Gua Sha GLOV Jade Green
Te sfătuiesc să încerci și tu un astfel de dispozitiv Gua Sha și să începi să-l încorporezi cât mai des în rutina de îngrijire a tenului. Nu ignora un asemenea dispoztiv dacă îl vezi, așa cum am făcut eu greșeala. O să ajungi să regreți că nu ai început să îl folosești mai repede.
Deși vei putea observa efecte temporare care pot dura toată ziua, va trebui să utilizezi astfel de instrumente în mod regulat pentru a obține beneficii pe termen lung.
Ar trebui să-l folosesc în mod regulat și pentru mai mult timp pentru a observa orice schimbări de durată. După cum subliniază și specialiștii, chiar și medicii, este posibil să văd îmbunătățiri susținute ale tenului, în zonele afectate, așa că plănuiesc să fac aceste tratamente faciale cu drenaj limfatic o parte din rutina mea obișnuită.
Până la urmă, un astfel de dispozitiv are și un scop medical. Din punct de vedere pur fizic, instrumentele faciale sunt folosite pentru a stimula circulația și drenajul limfatic, pentru a stimula producția de colagen și pătrunderea ingredientelor active din cosmetice în piele și pentru a trata inflamația, în timp ce sculptează fața.
Uneltele faciale realizate din cristale transmit și reglează inclusiv energia, astfel încât să obții beneficiul suplimentar al eliberării de energie negativă, care se poate manifesta și la nivelul tenului, sub formă de riduri și umflături.
P.S.: Am văzut că acest dispozitiv de la GLOV nu mai este în stoc în acest moment, însă ai atât de multe alte opțiuni din care să alegi o gua sha, de la atâtea alte branduri de beauty & wellness.
Tu ai mai folosit / folosești o gua sha? Dacă da, cum ți se pare? Scrie-mi din experiențele și părerile tale în secțiunea de comentarii din josul paginii.
Nu uita! Până pe 31 ianuarie a.c. beneficiezi de cupon de discount pentru bun venit la prima achiziție de pe Look Fantastic, la creare cont. Astfel:
1. Creează-ți un cont LookFantastic.
2. Adaugă-ți în coș preferatele din selecția de AICI.
2. Folosește în coș codul de discount:
Bucură-te de cosmeticele achiziționate la prețuri foarte bune.
După cum ți-am mai povestit în trecut și aici, comenzile LookFantastic se livrează rapid în România, în câteva zile lucrătoare, la adresa menționată. 😉