Am testat și eu Essence Pureskin, o loțiune tonică împotriva punctelor negre cu pudră de acid salicilic și alantoină, așa că revin, ca de obicei cu review, păreri și impresii după utilizare..

Sunt unele produse de îngrijire care distrug cu ușurință mitul potrivit căruia „ce e scump este și bun”. Cam așa mi s-a întâmplat mie cam cu toate produsele cosmetice de la Essence, despre care vă voi povesti pe rând și deja cred că vor fi multe de zis.

Deocamdată, am ales să vă povestesc despre o loțiune tonică Essence Pureskin cu acid salicilic pudră împotriva punctelor negre. Această loțiune tonică este printre favoritele mele, dacă nu chiar favorita, fiind foarte eficientă și, totuși, la un preț excelent, care nu sare de vreo 10 lei (verifică aici prețul actual).

Ce este Essence Pureskin cu pudră de acid salicilic?

Essence Pureskin cu pudră de acid salicilic este o loțiune tonică pentru curățarea epidermei cu un complex antibacterian. Este foarte eficientă împotriva punctelor negre și a petelor de acnee. De asemenea, închide și matifiază porii, curăță și revigorează pielea.

Loțiunea tonică Essence Pureskin este realizată pe bază de pudră de acid salicilic, care are rolul de a absorbi grăsimea. Astfel, este foarte eficientă pentru tenul gras, uleios, cu acnee, nu doar pentru punctele negre.

Complexul de curățare de la baza acestei loțiuni tonice mai conține și alantoină, dovedită clinic ca fiind foarte eficace în îngrijirea pielii cu probleme.

Loțiunea Essence Pure skin cu acid salicilic se găsește la flacon de 200 ml.

lotiune tonica cu acid salicilic Essence Pureskin

Vezi ce produse pentru ten Essence sunt disponibile în prezent

Ce conține loțiunea tonică Essence Pureskin cu acid salicilic pudră?

Lista de ingrediente de pe etichetă numără: apă, ulei de castor hidrogenat, aluminium starch octenyl-succinate, alcool denat., acid salicilic, alantoină, clorid de sodiu, caprilil/glucosid capril, disodium EDTA, etil-hexil-glicerină, hidroxide de sodiu, fenoxi-etanol, parfum.

lotiune tonica essence pureskin ingrediente

Vezi ce produse pentru ten Essence sunt disponibile în prezent

Din lista aceasta de ingrediente nu-s deloc de acord cu alcoolul și parfumul, însă produsul chiar compensează prin acidul salicilic, alantoina, apa și uleiul de castor în cantități considerabile, toate fiind utile pentru ten.

În plus, da, miroase foarte bine și nu e un miros care să persiste, însă îți conferă o stare de bine, fiind o aromă fresh.

Acidul salicilic chiar este în cantități foarte mari în flacon și se vede pe fundul sticlei cum este depusă pudra. De aceea, produsul se agită foarte bine înainte de utilizare, pentru ca partea lichidă cu pudra să se amestece bine și să poată avea eficiența maximă.

Cum se folosește loțiunea tonică Essence Pureskin cu acid salicilic?

Pur și simplu pui loțiune tonică Essence cu acid salicilic pe o dischetă demachiantă din bumbac și aplici direct pe ten dimineața și seara, după ce ai curățat fața în prealabil și te-ai demachiat.

De altfel, o poți folosi de fiecare dată când dorești să îți împrospătezi tenul. Ai grijă să agiți bine înainte produsul pentru a se amesteca partea de pudră de pe fundul flaconului cu loțiunea tonică propriu-zisă.

Eu am folosit destul de constant loțiunea tonică, cam de fiecare dată când am simțit nevoia, iar un flacon mi-a ajuns cam o lună și jumătate. E chiar recomandat să utilizezi o loțiune tonică cu acid salicilic după demachiere.

Vei vedea că mai rămân resturi chiar și după o curățare normală a tenului. În plus, demachierea nu îndepărtează foarte bine și impuritățile și excesul de sebum al tenului uleios și cu probleme.

Iar această loțiune tonică vine și curăță extra și matifiază tenul în plus, după demachiere, tocmai pentru a îndepărta stratul uleios al pielii grase sau cu acnee. De asemenea, curăță porii și reduce punctele negre.

lotiune tonica essence pureskin cu pudra de acid salicilic

Vezi ce produse pentru ten Essence sunt disponibile în prezent

Concluzii după utilizarea loțiunii tonice Essence Pureskin cu pudră de acid salicilic

Chiar dacă nu am utilizat loțiunea tonică Essence Pureskin cu acid salicilic chiar după fiecare demachiere, am observat rezultate foarte bune: mi-a redus din punctele negre, a lăsat pielea fină și a stopat apariția acneei în anumite zone.

În plus, deși are alcool și parfum, nu usucă pielea, din contră, aceasta lucește de curățenie, în ciuda faptului că eu am un ten mixt foarte ciudat. Aici cred că ajută foarte mult și uleiul de castor.

Dat fiind faptul că are un preț foarte mic pentru ce poate (verifică aici prețul actual) și demonstrează că un produs nu trebuie să fie foarte scump ca să fie eficient, loțiunea tonică Essence Pureskin este foarte eficientă în lupta împotriva tenului gras cu probleme de acnee și puncte negre.

Pentru mine e în top produse antiacnee ca raport calitate-preț și pe care îl utilizez de fiecare dată cu încredere. Îmi place și aroma sa fresh, mai ales dimineața, deși, repet, nu-mi prea convine că e cu…parfum.

Oricum, nu cred că am mai văzut un produs cosmetic antiacnee care să conțină, vizibil, atât de mult acid salicilic. Ceea ce e de foarte bine, pentru o loțiune tonică la un preț atât de mic.