De când cu pandemia, trebuie să recunosc că am luat tot mai mult aminte de beneficiile cosmeticelor vegane. Am ajuns chiar, prin diverse conjuncturi, să mă bucur de unele foarte mult. Și chiar, în cea mai mare parte, sunt extraordinare. O plăcere pentru corp.
Așa că, iată-mă, acum vă povestesc cum, în luna decembrie, a sărbătorilor de iarnă, puteți obține cadou niște cosmetice vegane foooooarte faine. E simplu ce aveți de făcut pentru a le obține. Citiți în continuare!

Finalul de an vine și cu cadouri de cosmetice vegane. Nici nu e greu să le obții. Manna ți le oferă cu drag și nici nu e nevoie să te înscrii în vreun concurs sau să urmărești vreo pagină de social media, cum ne-au obișnuit brandurile până acum.

Nu, treaba e și mai simplă, mai ales dacă ești fan cosmetice vegane, din plante, fructe, legume și alte ingrediente naturale. Vezi mai jos.

Ce trebuie să faci ca să primești cosmetice vegane cadou?

În primul rând, până la finalul anului (31 decembrie 2020), dacă ești client nou la Manna (nu ai mai comandat până acum nimic de la ei de pe site), la plasarea primei comenzi – de cel puțin 49 lei (fără taxa de transport) vei primi un cadou (ba aș zice chiar două): două unturi de Shea în valoare totală de 71,80 lei.

Despre shea ca ingredient cosmetic, am detaliat mai multe aici.

Nici nu e greu să nu comanzi ceva de la Manna, odată ce îi descoperi produsele.

Au o varietate mare de cosmetice vegane, din ingrediente naturale – de la cosmetice vegane pentru anumite probleme ale pielii, săpunuri naturale pentru ten, corp și păr, până la parfumuri tip cremă, uleiuri esențiale, difuzor de arome pentru cameră, ape florale, deodorante naturale, scruburi și exfolianți și balsamuri de buze.

În plus, găsești la ei, în oferte convenabile, mai multe pachete de cosmetice vegane Manna, care pot fi oferite cadou mai departe. Și alte oferte de tip x + 1.

Dar lucrurile nu se opresc aici, la prima comandă. Te așteaptă surprize de la Manna și dacă ești deja client. 😉

Îți faci testul tipului de ten și primești cadou!

În afară de ocazia bună de mai sus de a pune mâna pe niște unturi de Shea 100% vegane și fooooarte nutritive pentru pielea ta, Manna te mai răsfață și cu altă ocazie, tot așa, până la finalul anului 2020:

Dacă îți faci testul Manna pe site pentru a afla ce tip de ten ai, nu doar că vei primi rezultatul și recomandările de produse cosmetice vegane Manna care ți se potrivesc tenului, dar vei beneficia și tu, cu această ocazie, tot de două unturi de shea cadou din partea brandului. La fel, în valoare totală de 71,80 lei.

De ce cosmeticele vegane Manna?

Nu mai intru în detalii să explic de ce să alegi cosmetice naturale. Eu de când am descoperit o mare parte din beneficiile produselor vegane pe pielea mea, direct, și pe păr, pot spune că sunt cea mai încântată de rezultate.

Dar de ce să alegi cosmetice vegane de la Manna? Iată mai jos câteva motive:

  • este cel mai cunoscut brand de produse cosmetice naturale
  • este unul dintre cele mai iubite branduri de cosmetice naturale, cu aproape 1 milion de fani pe social media
  • nu conțin substanțe chimice, 100% vegane, fără teste pe animale
  • lipsită de tot felul de parfumuri artificiale, parfumul lor fantastic se datorează numai uleiurilor esențiale 100% naturale
  • sunt realizate manual. Crearea fiecărui săpun se datorează muncii sârguincioase a 9 persoane și prepararea unui săpun durează aprox. 1-2 luni (datorită proceselor de uscare și prelucrare).
  • nu conțin ulei de palmier
  • sunt realizate din ingrediente selectate de calitate și puritate, cu o grijă și dragoste deosebite, astfel încât să poată oferi clienților cele mai bune produse de pe piață, așadar să fie mulțumiți de calitatea acestora
  • este un brand românesc, așa că hai să susținem producătorii noștri. 😉

Tu ce părere ai de cosmeticele vegane Manna? Ai mai folosit? Dacă nu, ai acum ocazia să încerci mai multe, și cu ocazia ofertei cu unt de shea cadou. 😉
Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii părerea ta despre Manna și oferta lor. Contează mult aici.