E încă vară, chiar dacă vine septembrie peste noi. Iar nouă, deși se apropie finalul verii, încă ne fuge gândul la vacanța viitoare, la mare, valuri și piscine cu apă cristalină.
Iar pentru că apa înseamnă viață și se regăsește în majoritatea cosmeticelor pe care trebuie să le utilizăm, ne-am gândit să-ți prezentăm mai jos produse fluide, cu texturi ușoare, chiar apoase, perfecte pentru zile caniculare, care… pariu că nu se sfârșesc încă aici?
Apoi, încearcă încă să porți și în zilele de toamnă cu tine bucuria prospețimii pe care ți-o conferă anumite parfumuri fresh și cosmetice revigorante pe toate durata verii.
- Alege să aplici crema de față și de corp când pielea este încă umedă. Produsele vor fi rapid transportate către straturile mai profunde ale pielii și vor acționa mai eficient.
- Știm că știi, dar este pagina perfectă pentru o scurtă reamintire: trebuie să te hidratezi întreaga zi mai ales de la interior. Nu uita să ai mereu după tine, în geantă, o sticlă reutilizabilă, cu apă proaspătă.
Scriam și aici, într-un material trecut dedicat, cât de importantă e apa, consumată zilnic, pentru îngrijirea tenului. - Pe de altă parte, apa fierbinte deshidratează pielea și grăbește procesul său de îmbătrânire. Cel mai bine e să faci dușuri călduțe și să alternezi temperaturile călduț-rece – sistemul sangvin primește un boost de energie în acest mod.
O bună circulație a sângelui, ajutată și din exterior, se va vedea pe pielea ce își recapătă tonusul și strălucirea naturală.
Ține cont și de ceea ce explicam aici apropo de băile fierbinți, unul din NU-urile frumuseții.
Iată și ce apă cu rol cosmetic sau produse pe bază de apă, ori cu texturi lichide, apoase aproape, extraordinar de lejere, merită să folosești, pentru rolul de „moisture” cu care funcționează. Ca și apa.
- Apa micelară Bioderma Sebium H2O – review și impresii după utilizare
- Cremă-gel hidratantă Garnier Skin Naturals Hyaluronic Aloe Jelly: review
- Apa micelară Jonzac cu apă termală bio: review aici
- Apa termală Jonzac de la Léa Nature: aliatul tău nu doar în caniculă
- Apa de rozmarin pentru ten cu acnee și păr cu mătreață
- Apa de orez: plină de beneficii pentru piele și păr
6. Scrub de corp homemade care amintește de ocean
Sursă main photo: Unsplash/Jernej Graj