Drumul spre obținerea unor gene lungi și cu volum e plin de tot felul de încercări și teste. Dar noroc că zilele acestea, deși nu putem merge la un salon să ne „facem” genele cu ajutorul unor profesioniști, avem o multitudine de opțiuni. Există cosmetice speciale care ne oferă acest efect și nu mă refer aici doar la produsele de machiaj, ci la acele soluții care chiar obțin efecte pe termen lung și de durată: tratamente și seruri pentru alungirea genelor și obținerea de gene cu volum, mult visate.

Era o vreme când singura opțiune reală de a atinge gene mari și cu volum era să-ți procuri gene false și adeziv special.

Doar că, în zilele noastre, poți opta pentru mai multe soluții: de la proceduri ca extensii de gene, lash lifting (i.e. alungirea genelor), lash tinting (i.e. colorarea genelor pentru o intensificare a acestora) etc., până la mascara specială care alungește genele și care chiar funcționează de minune și salvează bine situația – dar doar temporar, bineînțeles.

Și atunci? Ce-i de făcut dacă adori genele lungi și cu volum și vrei să le obții pe termen lung, cu rezultate de durată, ca la salon? Oricum, costurile unor astfel de servicii la salon (că se cheamă lifting de gene, extensii de gene, colorare sau permanent de gene) pot dăuna grav la buget și nu oricine vrea să-și pună câte un set de gene false zilnic.

În plus, zilele acestea, cum saloanele de înfrumusețare au fost nevoite să închidă din cauza coronavirusului (COVID-19), trebuie să recunoaștem că multe dintre noi ne punem rutinele de îngrijire și de frumusețe la grele teste.

Alternativa mai ieftină la procedurile cosmetice de mărire a genelor din saloanele de înfrumusețare

Așa că, dragilor, vă fac introducerea unor produse de mare necesitate pentru acelea dintre voi care vă doriți gene lungi și cu volum, de lungă durată: tratamente și seruri de gene, cu efect de mărire și volum – alternative mult mai ieftine și mai la îndemână pentru procedurile cosmetice aplicate genelor în saloanele de înfrumusețare.

Știm că serurile pentru mărirea genelor nu sunt nimic nou sub soare, dar e o categorie de cosmetice care a tot cunoscut o mare varietate și noi formule, în ultimii ani. S-au dus anii în care aveam de ales doar una sau dintre două opțiuni scumpe.

Și în timp ce produsele cosmetice de lux pentru mărirea genelor încă există, iată că în jocul acesta al tratamentelor pentru creșterea genelor au început să intre chiar și branduri de cosmetice mai accesibile, așa-numitele branduri de „drogherie”.

Dar oare chiar funcționează serurile tratament pentru creșterea genelor?

Partea tricky cu privire la serurile pentru creșterea genelor ar fi că, în fapt, ele nu stimulează creșterea foliculilor de păr – acest lucru este posibil doar pentru un serum dermatocosmetic, avizat de autoritățile medicale și pe care l-ai primi doar cu prescripție medicală (un exemplu ar fi Latisse – un produs farmaceutic pentru creșterea genelor destul de controversat).

Așadar, nici serurile și tratamentele pentru creșterea genelor recomandate aici nu sunt aprobate de instituțiile acreditate, tocmai pentru că sunt considerate… cosmetice.

Bineînțeles că, spre deosebire de un dispozitiv dermatocosmetic eliberat sub prescripție medicală, astfel de cosmetice pentru creșterea genelor nu sunt supravegheate prea îndeaproape pentru ingredientele lor. Prin urmare, nu știm cât de eficiente sunt. Dar ne putem informa.

În mod obișnuit, serurile cosmetice pentru creșterea genelor, pe care le găsești în comerț, inclusiv online, conțin ingrediente ca peptide, amino-acizi, uleiuri care în mod esențial îți întăresc genele existente și le extind perioada de viață astfel încât să nu mai cadă atât de ușor și rapid. Ele nu ar trebui să aibă substanțe alergene sau care se prescriu medical, doar pe bază de rețetă.

În mod normal, durata de viață a unei gene este de 6 până la 8 săptămâni. Astfel, prin extinderea acestei durate, genele tale pot să crească mai lungi și mai pline. Totuși, pentru că fazele de creștere a genelor diferă de la persoană la persoană, în timpi diferiți, ia aminte și că o parte dintre aceste seruri cosmetice funcționează diferit, de la caz la caz.

Și pentru că funcționează prin hrănirea genelor cu nutrienți necesari, s-ar putea ca să ia câteva săptămâni ca să vezi rezultatele.

Cum se aplică un ser cosmetic pentru creșterea genelor?

Serurile pentru creșterea genelor și a recondiționării acestora se aplică cel mai bine seara, înainte de culcare, pe genele demachiate și uscate, pentru a lăsa tratamentul să acționeze pe timp de noapte.

Cu pensula aceea mică din capătul aplicatorului, treci pur și simplu cu produs pe pleoapa superioară, ștergând ușor orice exces de produs care poate trece de linie.

Ai grijă totuși să faci un test de sensibilitate pe piele înainte, în zona sprâncenelor. Cum aceste produse nu se eliberează pe bază medicală, unele pot să provoace iritații necontrolate, de la ochi uscați până la roșeață.

Seruri și tratamente cosmetice pentru creșterea genelor, care pot mări inclusiv durata de viață a genelor tale

Așadar, luând toate cele de mai sus în considerare, am adunat aici cosmeticele pentru creșterea genelor cel mai bine cotate, care au avut reacții bune până acum din partea celor care le-au testat, cu cele mai bune review-uri și care se găsesc destul de rapid la îndemâna noastră, online.

Ser tratament pentru gene lungi și mari RapidLash Eyelash Enhancing Serum XL

Se spune că serul pentru gene RapidLash Eyelash Enhancing Serum XL hidratează, acționând ca un balsam pentru gene.

Inclusiv makeup artiștii renumiți îl recomandă, fiind ușor de utilizat, destul de ieftin comparat cu alte produse similare de pe piață, și, totodată, funcționând chiar și pentru sprâncene.

RapidLash Eyelash Enhancing Serum XL se aplică o dată pe zi timp de 4 săptămâni pentru a putea vedea rezultatele.

Spre deosebire de alte seruri pentru gene, acesta e preferat și pentru că nu înroșește pleoapele și nu le irită în niciun fel.

Ce ingrediente conține RapidLash Eyelash Enhancing Serum XL, ca să fii atentă la vreun iritant:

Water, Rhizobian Gum, Sodium Hyaluronate, Butylene Glycol, Hydroxyethylcellulose, Biotin, Panthenol, Panthethine, Hydrolyzed Glycosaminoglycans, Allantoin, Cucurbita Pepo (Pumpkin) Seed Extract, Dipotassium Glycyrrhizate, Alcohol denat, Isopropyl Cloprostenate, Octapeptide-2, Copper Tripeptide-1, Glyceryn, Glycin Soja (Soybean Oil), Phosphatidylcholine, Polypeptide-23, Phenoxyethanol, Chlorphenesin, Sorbic Acid.

Ser pentru creșterea genelor Lancer Skincare Lash Intense Serum

Acesta este renumitul ser de gene de la Dr. Lancer, favoritul Kardashian. Conține polipeptide, biotină, extract din semințe de dovleac și alte ingrediente care hrănesc și ajută la creșterea de gene lungi și puternice.

Mai jos lista completă de ingrediente ale serului Lancer Skincare Lash Intense:

Water, Butylene Glycol, Hydroxyethylcellulose, Glycerin, Rhizobian Gum, Sodium Hyaluronate, Biotin, Panthenol, Pantethine, Hydrolyzed Glycosaminoglycans, Allantoin, Cucurbita Pepo (Pumpkin) Seed Extract, Sea Water, Dipotassium Glycyrrhizate, Octapeptide-2, Copper Tripeptide-1, SH-Polypeptide-1, Alcohol, Isopropyl Cloprostenate, Glycine Soja (Soybean) Oil, Phenoxyethanol, Chlorphenesin, Sorbic Acid, Potassium Sorbate, Sodium Oleate, Disodium EDTA, Citric Acid, Hydrogenated Lecithin.

Serul pentru gene Lancer Skincare Lash Intense este testat oftalmologic și este potrivit chiar și dacă ești purtătoare de lentile de contact, ca mine. 🙂

ser pentru creșterea genelor Lancer Skincare Lash Intense Serum

Ser pentru stimularea genelor și a sprâncenelor Shiseido Full Lash and Brow Serum

O formulă îmbogățită cu arginină de la brandul japonez Shiseido e ideală pentru întărirea genelor rupte sau deteriorate care au nevoie de puțin tratament.

După 4 luni de utilizare constantă, serul pentru stimularea genelor și a sprâncenelor Shiseido Full Lash and Brow Serum ar genera gene cu un aspect mult mai dens și bogat. Spun asta 80% dintre utilizatorii tratamentului, dintre cei care au fost interogați pentru studiu.

Acest ser Shiseido se aplică atât pe linia genelor superioare, cât și pe cele inferioare. Se va evita contactul direct cu ochii. Este nemaipomenit pentru că ajută inclusiv pentru o creștere frumoasă a sprâncenelor, chiar și la o stilizare a acestora.

shiseido-makeup-full-lash-serum-ser-pentru-stimularea-a-genelor-si-a-sprancenelor

Ser pentru stimularea creșterii genelor Bonilash

Serul tratament Bonilash este ideal pentru stimularea creșterii, alungirii, îngroșării și a hrănirii genelor.

Din păcate însă, chiar dacă într-o proporție mică, acest tratament de la Zdrovit conține o substanță medicamentoasă care, în mod normal și în cantități mai mari, se eliberează cu prescripție medicală. Este vorba de bimatoprost, care are rezultate nemaipomenite de regulă în ceea ce privește creșterea genelor.

Acesta este și motivul pentru care Bonilash se comercializează în mare parte în farmacii, mai degrabă decât în drogherii și magazine de cosmetice. Dar pe eMAG îl găsești, inclusiv comercializat de farmacii online, cum ziceam. 🙂

Serul pentru gene Bonilash vine în varianta de 3 ml de recipient – destul de mic, aș spune, dar știți cum e: poțiunile puternice stau în recipiente micuțe. 🙂 Lista sa completă de ingrediente:
Aqua, Glycerin, Hydroxyethylcellulose, Panthenol, Bimatoprost, Silk Amino Acids, Biotinoyl Tripeptide-1, Biotin, Imidazolidinyl Urea, Sodium Benzoate, Sodium Chloride, Phenoxyethanol, Ethylhexlglycerin

Ce promite:

  • stimulează creșterea & alungirea firului de geană
  • îndesește și îngroașă firul
  • previne căderea excesivă a firelor de gene
  • hrănește, hidratează și regenerează fibra firului

Se aplică seara, după demachiere. Serul se aplică pe pleoapele curate și uscate, de-a lungul liniei genelor superioare, ținând pleoapa închisă.

Se poate utiliza de către persoanele care poartă lentile de contact (înainte de aplicare se vor scoate lentilele), după chimioterapie, după operația de prelungire și îndesire a genelor, pe machiaj permanent și după vopsirea genelor cu henna.

NU se aplică în interiorul ochiului și pe linia genelor de jos!

Aș sugera și să îl utilizezi mai cu măsură. Fiind un produs farmaceutic mai degrabă și cu o substanță care se utilizează de obicei în unele medicamente oftalmologice, cu prescripție medicală avizată, well… tratează-l și tu ca atare!

Vezi că Bonilash este și ser pentru creșterea sprâncenelor și arată similar cu serul de gene, așa că, dacă îl cumperi online, asigură-te că iei serul pentru gene și îl aplici tot pe cel potrivit. 😉

ser pentru stimularea creșterii genelor Bonilash

Seruri și cremă regeneratoare pentru gene L’biotica Active Lash

Întăresc, îngroașă și lungesc genele, prin ingrediente active care le determină creșterea: asta promit serurile și crema regeneratoare pentru gene L’biotica Active Lash. După aproximativ 30 de zile de tratament și utilizare zilnică, ar trebui să observi îmbunătățiri în privința înfrumusețării genelor. 🙂

Produsele pentru tratamentul genelor L’biotica Active Lash conțin următoarele ingrediente benefice în creșterea genelor, dar și în prevenirea căderii firelor de gene:

  • cheratină – întărește genele, le oferă o creștere în volum și le face mai puternice
  • panthenol – influențează regenerarea structurii părului și hrănește genele
  • arginină – stimulează creșterea naturală a genelor

Produsele pentru gene lungi și voluminoase L’biotica Active Lash se găsesc în 3 variante și au prețuri foarte bune:

  • ser activ pentru gene și sprâncene L’biotica Active Lash – poate fi folosit și ca primer pentru gene
  • ser pentru întărirea și creșterea genelor, din alge L’biotica Active Lash
  • cremă regeneratoare pentru gene L’biotica Active Lash

seruri și creme tratament pentru regenerarea genelor Lbiotica Active Lash

Serum pentru creșterea genelor L’Oréal Paris Clinically Proven

Ideal și ca primer pentru gene, înainte de aplicarea rimelului, dar și seara, după demachiere, strict ca serum pentru accelerarea genelor, pe timp de noapte, acest tratament L’Oréal Paris Clinically Proven are o pensulă super-subțire care permite precizie în aplicare încă de la rădăcina genelor.

Formula sa este și ea una mătăsoasă, fină, cu un complex de ingrediente precum ulei de castor, vitamina B5, precum și Filoxan și acid hialuronic, care întărește genele de-a lungul timpului, cu cât folosești serul mai mult.

Serumul pentru gene L’Oréal Paris Clinically Proven repară chiar și genele afectate de o utilizare excesivă a mascarei sau a genelor false. E ideal și pentru a reface genele după un tratament cosmetic la salon de tipul extensiilor.

loreal-paris-clinically-proven-ser-pentru-gene

Ser pentru ochi și creșterea genelor Vichy Liftactiv Supreme

Serumul pentru creșterea genelor Vichy Liftactiv Supreme este ideal și pentru tenul matur, având efect de lifting, antiîmbătrânire și iluminare pentru zona sensibilă din jurul ochilor.

Produsul se aplică în jurul ochilor dimineața și/sau seara, prin tapotare cu degetele, până la absorbție. Astfel, fortifică și genele prin substanțele nutritive pe care le conține: Rhamnose, ceramide și reflectori de iluminare instantă.

Conține și apă termală Vichy, nu are parabeni și se împacă de minune și cu tenul sensibil.

Se utilizează în fiecare seară, timp de câteva luni, pentru rezultate pe ambele planuri: pielea din jurul ochilor îmbunătățită, creșterea genelor.

vichy-liftactiv-supreme-ser-pentru-ochi-si-gene

Las această listă deschisă și pentru alte propuneri de seruri-minune pentru creșterea genelor. Sunt convinsă că și tu mai ai soluții. Te aștept să ni le împărtășești în secțiunea de comentarii din josul paginii. Părerea ta contează cel mai mult pentru noi și orice sfat în plus ajută. 😉