Gențile au fost mereu o provocare, mai ales atunci când trebuie să le integrăm corespunzător în outfitul nostru. Magazinele și site-urile abundă în oferte tot mai atractive în materie de modele de genți, în diverse texturi și culori: de la cele mai clasice, până la cele mai nonconformiste creații. Iar dacă modelele se-ntrec în originalitate, este și rândul culorilor să o facă.
Genți colorate pentru outifuri remarcabile
Suntem obișnuite să întâlnim genți mici sau supradimensionate, genți de mână, de umăr sau rucsacurile-ghiozdan, care sunt tot mai apreciate. Însă ce decizie luăm când punem ochii pe un model de geantă superbă, însă care are o culoare mult prea puternică?
Atenția trebuie să fie împărțită, însă rezultatul este pe măsură. O geantă colorată într-o nuanță îndrăzneață poate să fie ingredientul ce condimentează ținuta. În aceste situații, geanta se află într-o relație de dependență cu ceea ce am ales să purtăm, și în special cu paleta cromatică ce ne compune outfitul.
Având în vedere că vorbim despre geantă ca fiind vedeta ținutei, ea trebuie să se facă remarcată, și de aceea se preferă alegerea unor piese vestimentare în culori neutre, nuanțe de alb, bej, ocru, griuri, și, bineînțeles clasicul negru. În felul acesta se stabilește o armonie cromatică, temperată de neutralitatea culorilor din ținută, și în același timp un aspect echilibrat a outfitului. Astfel, geanta ajunge să fie un accesoriu cool, și nu doar un obiect practic și necesar.
[button url=http://profitshare.ro/l/3215930 target=blank icon=star-full]Mai multe culori și modele[/button]
Culori preferate: galben, verde, roșu
Catalogul culorilor este unul variat și curajos în privința genților. Găsim genți în cele mai tari culori, pornind de la elegantul roșu și ajungând la nuanțe de verde, galben, albastru sau chiar violet. Alegerea acestor accesorii sunt niște apariții cu adevărat moderne și de invidiat. Simplitatea unui outfit casual ce are la bază articole vestimentare de jeans și integrarea unei genți de umăr, tip sac, de culoare roșie, reprezintă o alegere în trend, iar culoarea genții intensifică intreaga ținută.
De asemenea, și fularele tricotate sau eșarfele largi, în carouri dau bine pe lângă o geantă colorată, în special dacă este sezon rece.