Cizme și ghete din cauciuc lucios de calitate, pentru ploaie, modele feminine, vesele, în combinații inedite de forme și culori sau simple, fără detalii.

Pentru că ploile nu vor să plece prea curând, iar primăvara aceasta se anunță tot mai ploioasă, zic să te echipezi cu ce trebuie. Pentru că nu vrei să-ți strici cizmele și pantofii din piele prin bălți și noroi, alege ceva care e impermeabil, dar nici nu se distruge în asemenea condiții: încălțămintea din cauciuc. 😀 Și ca să arăți feminin și frumos, nu ca un muncitor pe macara, în cizme grosolane, am pentru tine o sugestie simpatică: cizmulițe simpatice, drăgălașe, din cauciuc, finuțe, ca pentru fete. Am mai scris despre astfel de ghete Rainy din cauciuc lucios, ușor de curățat și foarte cute, cu fundițe sau floricele atașate. Eu am bej și am scris depre ele aici, dar, sinceră să fiu, la cât de dulci sunt și comode și salvându-mă în zile urâte și ploioase, mă bate gândul să îmi mai iau. 🙂

Așa că, tot căutând, am mai dat peste niște ghetuțe asemănătoare, dar chiar mai simpatice, în combinații și mai drăguțe, uneori bicolore. De aceea, vi le arăt și vouă, că, deh, o fi ea ploaia încăpățânată, dar să n-o lăsăm să ne strice planurile de încălțăminte și să fim feminine și simpatice în orice împrejurare, chiar și prin bălți. Doar și pentru asta suntem admirate noi, femeile: că știm să fim cochete indiferent de împrejurare, timp, vreme sau starea generală! 🙂

Cizme/Ghete de cauciuc bej cu fundiță neagră

 Am găsit și combinația de ghete tip wellingtons din cauciuc pe bej, cum am eu, dar cu fundiță dublă, în față, de culoare neagră. Contrastul e și mai simpatic, întrucât funda neagră, pe fond deschis la culoare iese și mai tare în evidență. Din păcate, acestea nu prezintă șosetuțele acelea detașabile și destul de groase, precum cele pe care le am eu. Dacă îți plac, zic să te grăbești, că nu știu cât timp vei mai găsi numerele tale. Sunt ceva mai scumpe decât le-am cumpărat eu (verifică aici mărimi, preț și oferte actualizate), dar nah, e vorba și de un alt magazin unde le-am găsit – fiecare cu politica lui.

ghete cauciuc impermeabile wellingtons bej cu funda neagra pentru ploaie

Ghete de cauciuc Wellingtons albe cu fundiță neagră

În aceeași combinație bicoloră, contrastantă, dar de data aceasta pe non-culori (alb-negru), am găsit și aceste ghete din cauciuc albe, cu fundiță neagră tot în față, tot dublă. La fel, nu sunt disponibile de această dată și cu căptușeala detașabilă (formată din niște ciorapi din material gros, tip blană, pufoși), iar această combinație mie mi se pare mai copilăroasă. În plus, albul necesită mai multă îngrijire, căci, în timp, chiar dacă vorbim de un cauciuc lucios, ușor de curățat și de șters, albul s-ar putea să devină gri. 😛 Dar, în fine, dacă iubești albul, înseamnă că te-ai învățat cu asta, iar acestea sunt ghetele potriviite pentru tine atunci când plouă. Le găsești și pe ele aici.

ghete cauciuc tip wellingtons albe cu fundita dubla frontala neagra

De asemenea, am găsit exact aceeași variantă de ghete din cauciuc albe cu fundiță neagră, dar laterală, la aproximativ același preț – puțin mai ieftine (verifică aici preț, mărimi și oferte actualizate).

Ghete de cauciuc Wellingtons bej cu fundiță roșie, frontală

Și mai simpatice și de efect, în combinație de bej cu fundiță dublă frontală roșie, culoare care sare în evidență pe fundalul deschis, sunt aceste ghete de cauciuc lucios. Deși par mai jucăușe și copilăroase, eu cred că vor aduce pata de culoare și veselie pe o vreme urâtă. Pont: combină-le în outfit cu o umbrelă sau geantă roșie sau, de ce nu, cu niște dresuri de culoare roșie. Le găsești aici. Tot acolo, vei găsi aceeași varoiantă, dar cu fundița roșie atașată lateral.

Ghete cauciuc bej cu fundita laterala, dublă, de culoare roșie

 

Ghete uni negre din cauciuc, cu fundiță laterală

Tot cu fundiță laterală, unicolorate, pe negru, sunt și aceste cizmulițe de mai jos. Despre varianta lor, cu fundiță frontală și cu căptușeală detașabilă, am mai scris și aici. Pe acestea, simple, fără căptușeală și cu fundiță laterală (de parcă, of, detaliile astea ar interesa pe cei care ne văd :D), le găsești aici.

Ghetew negre din cauciuc tip wellingtons negre cu fundita laterala

Ghete simple din cauciuc, cu bandă elastică

Dacă nu ești adepta fundițelor și ai impresia că te fac să pari prea copilăroasă, ai și varianta de ghete simple, aproape identice, tot din cauciuc lucios, de calitate, precum cele de mai sus, dar concepute mai pe forma piciorului, cu bandă elastică laterală, ca să se poată adapta după grosimea gleznei. Le vei găsi fie în variante de culoare uni, fie în combinație cu alte culori la banda elastică. Poți alege simple: negre, bej sau în combinație cu elastic de altă culoare, foarte vesele și simpatice și acestea, de altfel: cauciuc negru cu bandă elastică verde-deschis aprins (neon); ghete din cauciuc negru lucios cu inserții de bandă elastică laterală roz; ghete bej cu bandă neagră elastică.

cizme simple cauciuc negre cu banda elstica laterala roz fuchsia

ghete cauciuc simple tip wellington bej cu banda laterala elastica neagra

 

Tot simple, fără absolut nimic în plus, nici măcar bandă elastică precum a celor de mai sus, sunt variantele identice, ca formă, ale celor fără fundiță, despre care vă scriam mai sus. Le găsești, din același cauciuc lucios, simplu de curățat și de întreținut, pe negru și pe bej.

Ghete simple tip wellington din cauciuc lucios bej

Eu am ales modelele cele mai drăguțe pe care le-am găsit, dar mai sunt și altele, în alte variante, nu doar cizmulițe/ghete, tot aici: mai sport, sub formă de cizme, bocanci sau teniși. Alege ce ți se potrivește și treci cu brio peste ploile supărăcioase! 🙂 Chiar dacă nu au căptușeală groasă, le poți purta cu ciorapi mai groși când e mai frig. Și oricum, sunt bune, pentru că sunt scurte, chiar și în zilele ploioase de vară, când trebuie să înfrunți vreo furtună sau ploaie torențială. 😉 Indiferent de vreme, protejează-ți cum trebuie picioarele și ai grijă să arăți și bine, feminină și punându-ți în evidență atuurile! Cu aceste ghetuțe din cauciuc nu ai cum să nu reușești!