Zilele acestea, cum a venit de-a binelea iarna, m-a cam prins în offside. De regulă, nu prea port ghete de iarnă, mai ales de când merg la serviciu mereu cu mașina, nu am considerat un lucru absolut necesar, plus că, în general, iernile în București sunt destul de blânde. E iarnă cu zăpadă vreo săptămână în ianuarie, în rest e frig și vânt și cam aia e iarna de care toată lumea se plânge prin Capitală. Dacă ești călit prin zone mai friguroase, te descurci.
Însă zăpada ce s-a așternut împreună cu frigul de a urmat mi-a confirmat greșeala, mai ales că am fost nevoit să aleg transportul în comun pentru a ajunge la serviciu, cum nici măcar mașina nu am reușit să o scot din parcarea din afara blocului.
Trotuarele nefiind curățate, pantofii pe care îi port de regulă s-au dovedit total nepotriviți pentru condițiile de afară. Nu era neapărat de frig, că sunt fan pantofi de calitate și se descurcau pe menținutul temperaturii, ideea e însă că fiind niște pantofi de vară, zăpada intra extrem de ușor pe sub linia blugilor sau pe lângă limbă, astfel că am ajuns la serviciu cu șosetele ude.
Prin urmare, deși sunt fan cumpărături online datorită prețurilor și a ofertei ceva mai bogate, a fost nevoie să acționez rapid și să caut un magazin care vinde ghete potrivite bugetului actual de care dispuneam. Așa am ajuns la Decathlon, știam că au produse bune, știam în mare prețurile, am mai cumpărat articole de îmbrăcăminte de la ei, niciodată însă încălțăminte. Alături de mine erau zeci de alte persoane la raionul de încălțăminte de iarnă, așadar am găsit cu greu mărimea de ghete pe care o port de obicei. O mega îmbulzeală, știam însă că sunt în culpă că am fost prins nepregătit, așa cum și alții s-au dovedit. Am văzut, altfel, și niște cizme interesante la ei, pe la vreo 50 lei, ar fi fost numai bune pentru ieșit afară la dat cu lopata, din păcate aveau ba mărimi mici, ba mărimi mari.
Am ales într-un final niște ghete undeva pe la 200 lei, cele mai ieftine aveau componentă textilă, ori deși eticheta vorbea și de o anumită impermeabilitate, am zis să nu risc. Am ales un model așa numit Arpenaz, vândut de către cei de la Decathlon ca fiind un model de ghete pentru drumeții, dar îi consider foarte potriviți și pentru zăpada urbană. Mi-au plăcut din prima când i-am luat în picioare pentru că imediat s-au făcut călduroși și sunt foarte confortabli.
Am testat seara asta ghetele întrând în cele mai mari zăpezi și în apă. S-au descurcat de minune, singurul lucru de menționat este că eu purtând blugi destul de slim, aceștia nu acopereau partea superioară a ghetelor, ori pe acolo evident că poate intra zăpadă. Talpa este foarte înaltă și are un profil bun de mers pe zăpadă, doar să nu fie gheață sub zăpadă, că acolo îmi pare că își cam pierd aderența. Am ajuns acasă cu picioarele uscate, încălzite, îmi par o investiție bună. Să vedem fiabilitatea ghetelor, personal nu mă aștept ca la regimul meu de purtare să țină foarte mult, dar rămâne de văzut, construcția pare solidă.
Apropo de construcție, am avut plăcuta surpriză să văd că ghetele sunt făcute în România. Nu știu la ce fabrică e produsă încălțămintea Decathlon în România, dar oricum mă bucur mereu când cumpăr ceva făcut în România, chiar dacă e vândut de o firmă străină.
În orice caz, oferta de ghete impermeabile bune pentru iarnă și zăpadă pe care am văzut-o la Decatlhon era OK. Dincolo de cizmele la 50 lei pe care chiar aș fi vrut să le iau, am mai văzut vreo 2-3 modele de ghete sub 200 lei, mai erau și mai scumpe, însă nu aveam bugetul necesar. Mă bucur însă că am rezolvat bătaia asta de cap cu încălțămintea pentru zilele friguroase ce urmează în București.