Ai văzut deja. Gulerul tip Peter Pan a revenit în tendințe. Iar piesele cu guler precum hainele celebrului personaj sunt de-a dreptul drăgălașe și irezistibile.
Gulerul în stil Peter Pan nu e prima dată când se impune, a cunoscut și alte vârfuri de glorie. Nu doar cu personajele la care face referire.
A mai avut momente în care a fost în tendințe, și prin intermediul altor povești sau reinventări de articole de modă. Fie și separat, detașabil, fie și sub formă de coliere cu guler în acest croi.
În orice caz, mie îmi amintește de uniformele școlare de pe vremuri, pe care le mai vezi doar în poze, de piese vintage, de personaje fascinante ca Alice în Țara Minunilor.
Orice piesă de îmbrăcăminte cu guler tip Peter Pan este super drăgălașă și mă atrage. Așa că, dacă tot a revenit în forță acest trend, am aruncat un ochi peste câteva elemente care îl conțin și uite ce haine iremediabil de dulci am găsit! N-au cum să nu-ți placă!
❤️ Citește despre:
Bluză satinată bleu cu guler Peter Pan și cu imprimeu picouri
Amintind prin culori alb-bleu și imprimeul cu picouri, stil Vichy, de uniforma școlară, dar și noul trend tot mai prezent între influenceri, această bluză satinată cu guler Peter Pan este perfectă pentru zilele la birou.
Mânecile bufante cu lungime 3/4 o fac super elegantă și potrivită stilului cu guler Peter Pan, ideal pentru adeptele pieselor vintage.
O vei putea purta cu fuste și pantaloni eleganți, cu pantaloni scurți vara, cu un sarafan mișto.
Rochie Orsay de vâscoză cu imprimeu floral și cu guler dantelat Peter Pan
Dacă gulerul tău Peter Pan implică și dantelă, în stil vintage ca design, dar și o rochiță primăvăratică, în croi confortabil și cu imprimeu floral drăguț, nu știm ce poate fi mai look-alike Alice in Wonderland și desprins din cărți.
Iată această rochiță Orsay, în stil vintage, pe care n-ai cum să nu o îndrăgești. E adorabilă, e primăvăratică și confortabilă, numai bună în orice împrejurare de zi cu zi.
Mânecile sunt și ele bufante, lejere și drăgălașe.
Cămăși oversize cu guler Peter Pan cu volănașe și broderie florală
Mai multe detalii superbe, de poveste, într-o cămașă versatilă, oversize, potrivită în mai mute tipuri de ținute… dar cel mai important și drăgălaș detaliu: gulerul tip Peter Pan cu volănașe super simpatice și cu broderii florale feminine.
Vara, o astfel de cămașă lejeră, feminină și confortabilă totodată, cu mâneci bufante, lejere, purtată cu pantaloni scurți, va fi un outfit de nădejde. 😉
Gulerele Peter Pan cu detalii așa de simpatice, ca volanele, cu margini încrețite, cu broderii, sunt cu adevărat irezistibil de drăgălașe. Eu le ador!
Pulover tricotat fără mâneci cu guler tricotat Peter Pan și margini încrețite negre
Rămânem în sfera gulerelor Peter Pan cu margini încrețite cu volănașe, dar de data aceasta aplicate la… pulovere. Un tricotaj de excepție, elegant, jucăuș, copilăros, de la Mango.
Gulerul acestei bluze tricotate fără mâneci prezintă și un șnur din panglică pe care îl poți lega în fundiță în partea frontală. Va arăta superb în multe ținute, cu fustă, cu pantaloni, în funcție de ce zi ai. 😉
Bluze sport cu guler Peter Pan cu volănașe și șnur
Și dacă ai fi crezut că gulerele Peter Pan sunt potrivite doar pieselor elegante sau super feminine, copilărești, uite că nu-i așa. Pentru că, oricum, un guler ca acesta face totul să pară simpatic, elegant, copilăros.
Iată, așadar, cât de bine arată un guler Peter Pan peste o bluză sport. Unde mai pui că are și șnur și margini încrețite stil volănașe. Uuuuh-la-la! Ce bine aratăăăă!
Tricou cu guler Peter Pan și panglică by designer Andrea Szanto
Să rămânem în registrul confortului și să ne bucurăm de un tricou comod de designer, cu guler Peter Pan atașat, cu panglică bej care se poate prinde în fundă drăguță.
Gulerul Peter Pan este mare, simplu, dar îmi place foooooarte mult – face tot designul și farmecul piesei, iar tricoul lejer, cu croială largă, super confortabilă, creează un contrast de stiluri super simpatic. Tot ansamblul este rezultatul creației designerului Andrea Szanto.
Bluziță cu mâneci scurte bufante și guler Peter Pan
Iată o bluziță cu mâneci scurte bufante, decolteu oval amplu, dar și minunatul guler tip Peter Pan ascuțit, cu margini încrețite și vârfuri lungite, rotunjite, amintind și de Alice în Țara Minunilor, al cărei stil ilustrat și în desenele și cărțile de povești nu are cum să nu fie dulce și adorabil.
Îmi place foarte mult acest design drăgălaș al bluzei și trebuie să știi că o găsești și pe alb, și pe mov-lavandă, foarte plăcut vederii.
Jachetă din piele ecologică Motivi cu guler Peter Pan
Iată că gulerul Peter Pan cu margini încrețite are farmec și în piese mai atipice pentru un astfel de detaliu, așa cum e mult îndrăgita și versatila jachetă de piele.
Eu ador brandul italian Motivi, care e foarte creativ și simpatic, iar această jachetă de piele eco o demonstrează din plin, mai ales că au adus la nivelul ei un detaliu atât de drăgălaș și inedit precum gulerul tip Peter Pan cu margini încrețite. 🙂
Guler detașabil cu imprimeu în carouri școlărești Mango
Nu știu dacă tu ai prins când erai mică, în clasele primare, acea uniformă cu gulere detașabile. Semănau majoritatea cu gulerele tip Peter Pan. Ca să nu mai spun de uniforma în sine, în carouri alb-negru sau alb-albastre.
Ei, uite că vremurile frumoase ale copilăriei sunt readuse în actualitate prin detalii ca acest guler detașabil tip Peter Pan.
E un guler de la Mango, cu imprimeu în carori, cu margini cu volănașe. Este super drăgălaș și îl vei putea purta nu la… uniforme, ci la atâtea ținute super drăgălașe, nu doar copilăroase, la atâtea piese.
Cum a apărut gulerul tip Peter Pan
Gulerul Peter Pan este un stil de guler plat pentru piese de îmbrăcăminte în stil vintage, cu margini și vârfuri rotunjite.
A fost numit astfel după gulerul costumului purtat de Maude Adams în rolul ei ca Peter Pan din 1905, deși, ca idee, stiluri similare de gulere au mai fost purtate și anterior acestei date.
Gulerul stil Peter Pan este unul dintre cele trei tipuri de guler de bază, împreună cu gulerele de tip stand și roll. Este croit pentru a se potrivi în jurul decolteului, urmând curba, și pentru a sta întins pe stern și umeri. Poate fi realizat fie dintr-o singură bucată, fie din două părți, cu fixare din spate, în timp ce menține deschiderea frontală. Gulerul este mic și drăgălaș, cu colțuri rotunjite.
Deși în mod regulat face parte din moda femeilor încă din anii 1900, inclusiv ca detaliu popular al rochiei de mireasă la mijlocul secolului al XX-lea, gulerul acesta a fost în principal asociat cu îmbrăcămintea copiilor, începând cu anii 1920.
Gulerul tip Peter Pan a fost realizat de John White Alexander și soția sa, în colaborare cu Maude Adams, pentru producția Peter și Wendy, din 1905, în New York; deși nici în cartea sau piesa de teatru a lui JM Barrie (care l-a descris pe Peter purtând pânze de păianjen și frunze) și nici în producția originală de la Londra din 1904 cu Nina Boucicault (într-o pelerină), personajul nu avusese un accesoriu-guler cu design similar.
Chiar dacă Peter Pan nu pare a fi purtat gulerul acesta, gulerul lui Adams s-a dovedit un succes la modă în Statele Unite și Regatul Unit, iar acest detaliu și-a păstrat asocierea cu rolul ei.
Gulerul Peter Pan are similarități cu o serie de modele anterioare, în special cu col Claudine sau „gulerul Claudine” din Paris, un guler rotund purtat cu o eșarfă în carouri. Gulerul Claudine a fost numit după personajul principal al romanului lui Colette din 1900, Claudine à l’école , care a fost descrisă ca purtându-l.
Claudine a inspirat o serie de accesorii care îi poartă numele, inclusiv claudinet , un „guler rotund” pentru femei și copii, dar și parfumuri.
Tu ce părere ai de acest trend revenit, al gulerului stil Peter Pan? Cum alegi să-l porți? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii. Contează mult aici ceea ce crezi tu.
Surse info istorice: Wikipedia/Peter Pan