A fost, acum trei ani, una dintre culorile anului. Se numea, pe bună dreptate, Bleu Serendipity. Era o splendoare, inclusiv cu perechea sa, Rose Quartz, cealaltă culoare a anului 2016. Dar bleul a revenit și e mai în forță ca oricând, în ciuda aspectului său pal, delicat. E la fel de puternic precum Living Coral, culoarea anului 2019 – o altă culoare cu care, vara aceasta, s-ar putea să facă o pereche excelentă.
Hai însă să vedem ce haine superbe bleu, delicate și totuși pline de seducție, regăsim în această perioadă. 😉

Lăsăm deoparte vara aceasta nuanțele variate de roz pal – în toate versiunile și degradeurile, inclusiv pe cea de Living Coral (culoarea anului 2019) -, dar și movul. Pentru că, încă din primăvară, și-au făcut apariția, mai în forță ca niciodată, piesele de îmbrăcăminte în bleu.

O culoare a diafanului, a candorii, a calmului și eleganței, fluidă și vaporoasă, bleul pune în evidență nu doar delicatețea feminității, dar are puterea și de a seduce prin visare, reverie la care trimite prin orice mișcare de material textil.

A cucerit podiumurile designerilor anul acesta, iar hainele bleu nu puteau fi mai sublime de atât, mai ales că vorbim de o nuanță a verii, a fresh-ului, a vacanței.

Ca să fii în ton cu toate casele mari de modă, nu trebuie să te îmbraci în bleu de lux / haute-couture însă. Este suficient să arunci un ochi și peste selecția noastră de piese de îmbrăcăminte bleu. Este că te-au cucerit și pe tine?

Rochii diafane în baby bleu

Fie că vorbim de o rochie de banchet, de bal, fie că e doar rochia de seară pentru nuntă sau orice altă ocazie specială în care vrei să arăți senzațional, sau poate e despre rochia vaporoasă de vacanță, de luat pe plajă sau în escapadele din city-break-uri de vara aceasta, bleul e definiția cuceririi pe acest plan.

Și ai de unde alege! E plin de rochii bleu elegante, feminine, delicate și totuși puternice. Rochiile bleu, de seară sau de zi, sunt senzaționale și ar trebui să avantajeze orice femeie, indiferent de culoarea părului, a pielii sau a ochilor.

rochii baby blue de seară sau de zi

Sau poate te atrag acele rochii bleu office stil sarafan ori rochiile casual, de zi, din denim subțire tip lyocell de culoare bleu-deschis, perfecte vara.

Cămăși și bluze în culoarea baby blue

Baby blue este mult utilizat și ca nuanță de bază într-o selecție vastă de cămăși și bluze: este o culoare calmă, liniștitoare, ceea ce îl face perfect în cămăși office, dar și o nuanță romantică perfectă pentru bluze elegante sau aparte, cu detalii ca volănașe și mâneci bufante încadrându-se în trendul actual al circularității ca formă.

Așadar, ai toate șansele să găsești cămăși și bluze în culoarea baby blue potrivite oricui. În plus, astfel de piese sunt ușor de mixat cu altele, în diverse culori; mai ales cu denimul.

Am selectat cele mai simpatice cămăși și bluze baby blue care pe mine m-au cucerit: sunt trendy, deosebite, aparte și merită toată atenția. Te transformă într-o divă.

cămăși și bluze de culoare baby blue

 

Fuste delicate și feminine în nuanța de baby blue

Dacă am vorbit de rochii în nuanțe baby blue, nu puteam trece cu vederea peste fuste diafane în această nuanță de bleu mult iubită. Altfel decât cele din denim sau lyocell subțire de vară, în albastrul de blugi deschis.

Așa că iată că nu e de mirare că, fiind pe val această culoare calmă și estivală, se găsesc atât de multe modele de fuste feminine și delicate în culoarea baby blue a momentului.

fuste baby blue

Plisate, lungi, midi, drepte, cloș, A-line, fusta baby blue îți va fi cea mai de nădejde prietenă vara aceasta, fie că vorbim de outfitul office de birou sau de ținuta de vacanță, în expedițiile tale prin locuri nemaivăzute.

Până și variante de fuste-pantaloni sport scurte, tip cele de tenis, sunt disponibile în prezent în această nuanță copilărească, pastelată de baby blue.

Cum să porți nuanța baby blue a verii

Dacă nici pentru tine această nuanță nu e o culoare prea girlish și ți se pare că e perfectă vara aceasta, mai ales ca să înlocuiești rozul sau alte culori bombonicioase, alege-o fără regrete. Va crea un vibe minunat.

Cred că baby blue e vara aceasta cea mai bună alternativă la culorile pastelate sau la cele care trimit la ideea de înghețate și sorbeturi. 🙂 E o culoare care se combină de minune cu denimul, mai ales că trimite deja prin cromatică spre acel material.

Și cum trimite spre denim și seamănă mult cu el ca gamă cromatică, bineînțeles că îl vei putea combina cu ușurință și cu aproape oice altă culoare și nuanță. Astfel, devine o culoare timeless, deci investiția în această nuanță e una perfectă, fiind pe termen lung.

Iată în ce combinații de culori să porți baby blue:

  • cu subtonuri de culoare blue/albastru-deschis, fie puțin mai închis decât baby blue, fie chiar un bleu pastel foarte-foarte fad. Va arăta foarte chic.
  • cu nuanțe puternice, vii, în care baby blue funcționează ca neutru care va aduce în față întreaga forță a culorii contrastante cu care îl combini – exact ca în combinații cu denim deschis la culoare. Arată foarte stilat.
  • cu nuanțe de culori având subtonuri de roșu, în contrast cu nuanța rece, dar ștearsă, de baby blue: corai, roz-somon, rozaliu, portocaliu-deschis. Tot ce va ieși dintr-un astfel de look va fi pentru un look sofisticat.
  • cu alte culori neutre, pentru un look fresh: alb, nude, bej – o culoare care ia tot mai multă amploare, gri.
  • cu negru, dar va fi o discrepanță foarte puternică, mai ales dacă vorbim de un baby blue foarte deschis – motiv pentru care îți sugerez să nu adaugi prea multe piese negre și prea ample la combinația cu această nuanță de bleu. De exemplu, alege o rochie amplă bleu cu o jachetă de piele neagră simplă, eventual mai ștearsă.
  • monocromtic, pentru un look fresh și primăvăratico-romantic, diafan, care va tăia orice respirație. Adică da, exact: bleu cu bleu. Doar bleu all outfit.
  • cu alte pasteluri – pentru un look fin, jucăuș, de vacanță: roz pudrat, roz pal, galben pai, verde-mentă deschis.

Dacă vrei să fii o prințesă altfel decât în roz, o lady seducătoare altfel decât în roșu sau, pur și simplu, o Alice în Țara Minunilor ori o Heidi sau Dorothy din Vrăjitorul din Oz, jucăușă, doar pășind ușor în rochia de vară, bleul trebuie să fie alegerea ta în acest sezon!