Haine la oferta in lichidare de stoc, haine de femei sub 50 lei.
După sărbători, ai mereu ocazia să găsești haine la modă și foarte faine la prețuri incredibil de mici. E vremea chilipirurilor de orice fel, așadar, și poți să îți completezi garderoba acum cu piese de îmbrăcăminte simpatice sau pe care, poate, le căutai de ceva vreme, dar ți-au părut prea scumpe până acum sau, pur și simplu, nu le-ai observat în ofertă. Așa am dat zilele acestea peste o ofertă bună de haine, care nu costă fiecare mai mult de 50 de lei (vezi aici articolele din promoție, la preț actualizat), mai exact maximum 49 lei. 😉
Așa că, dacă arunci o privire peste această ofertă, n-ai cum să nu descoperi ceva de care să ai nevoie sau să prindă bine la un moment dat; multe sunt piese simple, ușor de combinat într-o multitudine de ținute și care, oricum, indiferent de trenduri, e bine să le ai în dulap, făcând parte din categoria articolelor „must have”. Vei găsi, așadar, la prețuri sub 50 lei: bluze, cămăși sub 29 lei, rochii, fuste, colanți, pantaloni scurți, veste, chiar salopete și costume din 2 piese (fustă și bluză).
Cele mai interesante mi se par cămășile și bluzele, unele fiind chiar foarte frumoase, în modele interesante și trendy, dar nici celelalte piese nu sunt de ignorat, mai ales fustele sau rochiile. Am făcut mai jos o selecție de haine sub 50 lei pe care le găsești aici, dar tu îți poți alege și altele, pentru că sunt destule piese ca lumea în ofertă și merită atenția.
[button url=//profitshare.ro/l/2331945 icon=user]Toate aceste haine dar și multe alte modele sunt AICI la sub 50 lei![/button]
O parte interesantă dintre acestea sunt realizate din materiale sau cu inserții de materiale ce imită pielea ecologică, așa că poți fi sigură că le poți purta încă fără probleme și dacă le iei la prețuri atât de mici. Pielea eco tinde să se mai poarte încă și în 2016. La fel, multe fuste în croială cloș pe care le găsești la prețuri sub 49 lei sunt disponibile în oferta respectivă. Depinde și de ceea ce îți place, de stilul tău personal, dar ce-i drept e că ai destulă varietate în acea categorie de haine în lichidare de stoc, ca să alegi, la prețuri mici, nu doar ceea ce îți place, ci și ceea ce ai nevoie. 😉