Cu ocazia zilei mele de naștere și a unui voucher valoric de 50 lei care a ajuns în inboxul meu ca urare, am dat și eu comandă la ANSWEAR. A fost și perioada de reduceri, ceea ce m-a atras și mai tare. Apoi, mai erau unele produse super faine în ofertă, pe care chiar n-am vrut să le ratez.
Recunosc, recunosc, ANSWEAR m-au tentat și pentru că aveau un Sale mare pe site, cu ocazia soldărilor de final de iarnă.
Și m-a atras foarte mult o bluzița de catifea cu mâneci bufante de la Mango, în primul rând, apoi alte tipuri de produse mișto, nu doar haine, ci și accesorii. 😀
Evident, m-a mâncat și de data asta mâna destul de mult, nu prea m-am putut abține, așa că am băgat destul de adânc mâna în buzunar, până la urmă. :)) Că de ce nu… o dată-n an e ziua mea și primesc voucher Answear. :))) Deci strategia asta le-a funcționat, că uite, repede am plasat comanda și nu m-am abținut de la prea multe.
❤️ Citește despre:
Cum s-a desfășurat prima mea comandă la ANSWEAR
Mă rog, asta nu e chiar prima mea experiență cu Answear. Doar că, prima dată, acum vreo 4 ani aproape, am vrut să le fiu client, dar ei nu au mai vrut. :)) Habar n-am ce s-a întâmplat.
Atunci, am plasat comanda de Black Friday, destul de mare, am primit confirmarea pe mail, inclusiv cea de predare curierului, dar acel colet nu a mai ajuns la mine. S-a pierdut în neant.
Am sunat la ei, nu mi-au răspuns. Le-am scris pe mail la support, nu am primit răspuns. Și de atunci, de la ultimul mail cu predarea coletului către curier, eu nu am mai primit nicio informație legată de acea „primă” comandă la ei. Pauză. Noroc că nu am plătit online, ci era comandă cu ramburs.
Nu știu, în schimb, cum am rămas eu abonată la newsletterele lor de atunci (nu mă deranjează neapărat asta), dar, mai dubios, am fost inclusă în clubul Answear, ceea ce înseamnă că sunt client fidel (!?). De aceea, am primit și acest voucher de ziua mea, de utilizat ca membru – client în club. Wow! Dubios, căci eu nu-s client Answear, ce să mă fidelizezi? Am vrut să fiu, dar nu mi-au trimis prima comandă.
Anyway, am zis să le mai acord credit de data asta, datorită voucherului cadou de ziua mea, dar și a conjuncturii de așa natură (sale-uri, produse mișto la reducere). Iar de data asta am jucat mult la risc, pentru că am plătit online, din avans, întrucât perioada asta evit să utilizez bani cash, dar și pentru că devenise măricică suma finală.
Acum, totul s-a desfășurat foarte rapid și transparent (am primit mail la fiecare pas din partea lor: confirmare comandă, procesare și coletare comandă, predare curier etc.). De la Fan Courier am primit mesaj când a ridicat coletul (acum, ei nu mai trimit mesaj în ziua când livrează, ci în ziua când ridică pachetul de la expeditor).
Am comandat în 15 februarie, căci mai că-mi expira voucherul și ei, după cum vă spuneam, și-au făcut bine strategia, pentru că mi-au amintit: „vezi că-ți expiră voucherul”.
S-a procesat totul repede și a fost predat curierului în 16 februarie. În 17 februarie, deja aveam coletul livrat de Fan Curier, după-amiaza, pe la orele 13-14. Yuuuhuuu!
Deci repede-repede și fără probleme de data asta. Chiar cu riscul achitării sumei complete în avans. O fi ăsta secretul? Nu știu, dar parcă n-aș mai risca la sume mari și cu branduri care mi-au mai făcut-o odată. Nu știu ce a fost în capul meu acum de m-am riscat.
Cutia în care au livrat lucrurile e foarte compactă și faină, cu mesaje drăguțe (de ex. „Hello, it’s so great to meet you!”; „This package is happy to see YOU too!”), cu galben. Frumos te întâmpină cu lucrurile comandate, de la ambalaj. 🙂 Ne place.
Cutia a fost un pic pătată la exterior, unde se desface ca un fermoar de carton tip zip, cu care e sigilată cutia. Posibil și de la lipiciul acela cu care a fost sigilată cutia. Dar n-a ajuns pata și la interior, la produse. Care vin fiecare ambalate individual în pungi, iar încălțămintea în cutii de pantofi cartonate – deh, asta nu e neapărat de bine, căci eco, sustenabilitate, planetă, alea-alea, dar no problem, le putem recicla noi apoi. 😉
Ce mi-am comandat de pe ANSWEAR: #haul
Mi-a plăcut la nebunie bluzița de catifea de la Mango, pentru care am plasat comanda, dar și fularele Medicine, curelele, încălțările, totul mult-mult!
Multe sunt chilipiruri aproape și, chiar dacă s-a adunat de o sumă măricică în final ?, well, au meritat ca deal.
Ideea e că, deși sunt unele fooooarte ieftine, tot adăugând în coș, ajunsesem să ating niște sume cam neașteptat de mari inițial, când îmi propusesem să iau acea bluziță Mango și câteva chestii drăguțele pe lângă și… gata!
Încălțăminte cu iută împletită și pânză ca de sac tip rafie Answear
Eu vă mai spuneam acum ceva vreme despre încălțămintea de vară cu pânză ca de sac sau pălării, cu împletituri și detalii ca de sfoară tip rafie sau iută. Multe modele alese acolo erau chiar de la Answear.
În fine, uite că am ajuns acum, la final de iarnă, să-mi aleg și eu niște pantofi și espadrile cu rafie de la Answear, și am prins un deal excelent, pentru că sunt nu doar super simpatice, dar foarte ieftine.
Acum am găsit numărul meu la picior disponibil (36) la niște espadrile cu sfoară, mai sport, nude, cu ușor sclipici, cu șiret, și un număr apropiat (37) la niște pantofi tip balerini cu vârf ascuțit și curea/baretă cu cataramă la spate. Ambele perechi sunt de la Answear, brand propriu.
La pantofii mai eleganți, complet din iută, tip balerini, am ales totuși 37, singurul număr disponibil care să fie apropiat de ce port eu (36), tocmai datorită modelului care îmi permite ajustarea cu bareta de la spate. Iar în vârf mai pot băga eu niște vată, astfel încât să nu-mi iasă din picior sau să alunece urât la mers. Sper să funcționeze trucul acesta de încălțăminte.
Espadrilele sport cu iută sunt foarte drăgălașe, nude-roz pudrat cu sclipiri, au șireturi; fiind un număr așa de mic (36), eu cu picior mic fiind, îmi arată încălțaate ca niște pantofi de copilași. 😀 Da, am dat iar în mintea copiilor! :)))
Bluze Mango și Medicine și pulover Answear – comandate de pe Answear
De superbitatea de bluziță Mango din catifea neagră deja am menționat, fiind chiar aceea care m-a determinat să o „comit” și să plasez comanda.
M-am îndrăgostit de ea din prima, de cum am văzut-o, fiind și catifea (un material elegant, nobil, pe care eu îl ador!). Cum am primit și acel voucher în avans și am văzut că e și S, o mărime bună mie, nu am mai stat pe gânduri.
Dincolo de material, îmi place designul ei cu mâneci bufante, prestanța încrețiturii tip corset, elastice, pe bust și eleganța sa, prestanța.
Apoi, am dat de un pulover tricotat de la Answear la un preț bun, într-o culoare caramel, foarte faină. Mi-a plăcut cum arăta pe model; în realitate, nu mi s-a mai părut atât de wow, mai ales că, la acel preț poți lua ceva de la Stradivarius mult mai drăguț și calitativ, de exemplu.
Dar, până la urmă, sunt OK cu el, îmi place totuși cum se așază pe mine, cum mă prinde culoarea, faptul că e fin ca țesătură-tricotaj și că, deși e un pic mai lărguț în croi, stă bine și arată OK. Dacă tragi de el, acoperă și fundulețul. Ceea ce e util iarna. Good!
M-am mai oprit la această bluziță tip top de la Medicine, din material lejer ce imită denimul subțire (acel lyocell) bleu, de vară, răcoritor, ceea ce va fi o piesă perfectă în sezonul cald, pe timp de caniculă. Material foarte fin și plăcut la atingere, confortabil în final mai ales în combinație cu croiul lejer și designul „lălâi” al bluziței.
Mi-au plăcut detaliile designului, fiind cu noduri și funde la bretele (cred că aici permit și ajustarea pe lungime a topului), precum și jocul de breteluțe din spate.
La vară va fi minunat de purtat, mai ales în concedii, cu o pălăriuță (chiar cea din această comandă – ajungem imediat la ea!). Fiind mai lărguț așa privind croiul, va trebui să fiu atentă cum îl port și cum mă aplec în el, să nu mi se vadă toate cele. 😛
Cred că-l voi purta cu o bustieră sau o bandană fără bretele, un sutien cât mai cu susținere și fără bretele și alte prinderi, potrivit pentru astfel de decolteuri dificile.
Sutien și chiloți de costum de baie Answear
Pentru că le-am găsit la preț bun, am zis să iau și aceste două piese de costum de baie, ambele Answear, dar care nu formează un set ca design, la origine. Se potrivesc însă astfel încât să creezi un set de costum de baie.
Sutienul e cu imprimeu vichy – carouri mici ca de uniforme școlare, alb-negru, cu volănașe și susținere buretată. Mi-a plăcut designul. L-am găsit în L și l-am luat, căci eu am bust destul de mare. În mod normal însă, cred că mi-era bun și un M. Însă nu e o problemă nici așa, nu strânge atât de tare și îl mai pot regla eu cât de cât.
Partea de chiloți de costum de baie îmi place căci au un fel de talie mai înaltă, sunt bine croiți, elastici, și par că maschează bine burtica. 🙂 Ce e interesant e că au ca părți decorative, pe lateral, niște benzi, tot negre, cu capse de formă, retro, tip „moș și baba”.
Împreună, ele creează un costum de bie mai retro puțin. Eu, una, așa le văd, dintr-un film mai vechi. Deși chiloțeii de baie, separați, par mai moderni, chiar și cu designul și capsele acelea cu aspect mai vintage.
Accesorii interesante: curele și pălărie de vară din rafie Medicine și Answear
La nivel de accesorii, mi-am făcut un pic de cap, mai ales la curele. Asta pentru că mi-au plăcut foarte mult și mi-e fost dificil să mă decid.
Au de la brandul propriu Answear niște curele împletite din rafie / iută, ca și pantofii luați în aceeași comandă (și prezentați mai sus). Diferă doar la nivel de catarame, însă adesea acestea schimbă tot aspectul. Și le-am rezistat cu greu acestora, după cum se vede, fiindcă am luat 3.
Apoi, am mai luat o curea la un preț de genul 18 lei, la reducere, dar nu prețul e farmecul, însă face oferta super tentantă. Cel mai tare lucru la acea curea, mai clasică în aspect, a fost faptul că e din piele naturală întoarsă, într-un maro-kaki interesant.
Foarte faină cureaua, singura chestie e că, entuziasmată de ofertă și prețul ei bun, nu m-am uitat la detalii și… e cam îngustă, adică are o circumferință micuță, fiind mai degrabă potrivită pentru mărimi ca XS-S. Eu sunt la un M în mod normal.
Mă cuprinde, nu-i problemă, dar la ultima gaură și asta dacă mă strâng bine și nu am haine groase pe talie. Nu-i problemă, dacă mai slăbesc puțin la abdomen, mă va ajuta. Dacă nu, purtată în talie doar cu bluze și chestii subțiri. Va trebui să mă motiveze să mai slăbesc în taie / pe abdomen. 😀
Apoi, pentru că vă spuneam că m-au atras mai multe de la brandul Medicine și au multe pălării interesante și simpatice pe Answear de la acest brand, nu am putut să nu mă bag și eu la o pălărie de vară, împletită, cred că din rafie, imitând paiele.
Eu am ales-o pe aceasta cu borurile mari și ușor căzute, pentru un aspect hippie. Dar sunt mai multe modele faine și interesante de pălării pe Answear, de la Medicine, și de vară, dar și de iarnă. Sunt convinsă că ai ce alege, mai greu e să te decizi doar la una. 😛
Fular și șal Medicine de pe Answear
Aș fi putut foarte simplu să le includ și pe acestea ca mai sus, la categoria „accesorii”, însă, la cât de mari, interesante și versatile sunt, mai degrabă le-aș dedica toată atenția cuvenită.
Fulare Medicine, inclusiv la reducere, au fost atunci, sunt și acum, pe Answear, cu duiumul. Greu de ales doar câteva. Mi-am băgat muuuuulte în coș, mi-a fost foarte greu să aleg doar două (unul fiind mai mare, tip șal, ca un poncho), dar nu am vrut să dau gaură în buget de tot. 😀
Am rămas la un fular foarte moale și pufos, ca lâna, colorat, tip color-blocks, tocmai pentru că, în culorile lui, oferă foarte multe opțiuni de combinare și purtare. Și e atât de călduros și confortabil, o pufoșenie foarte tare.
Apoi, mi-am mai luat acel șal cu alb-gălbui și maroniu, în carouri, cu franjuri, la fel, foarte pufos și călduros, pe care îl voi putea combina de minune cu atât de multe alte piese. Poate fi purtat ca poncho, ca șal, ca fular, în mii de idei de ținute.
În total, 14 produse mișto am luat de pe Answear. 14 produse superbe, minunate, la cele mai bune oferte și prețuri. Mi-am asigurat chestii și de vară, și de iarnă, și atemporale. Ador asta!
Astfel, am descoperit pentru prima dată brandul Medicine (până acum, nu aveam nimic de la acest brand), și, cu această ocazie, chiar mi-am luat multe piese cu această etichetă.
Așa, mi-am dat seama că Medicine e un brand fain, în direcția Mango, dacă ar fi să vă fac o idee. Au multe piese faine, calitative, din ce bag seama, versatile și utile pe orice sezon (fularele, pălăriile m-au cucerit din prima).
Multe de la Medicine erau acum pe Answear, și multe la ofertă, pentru orice sezon. Îmi place la nebunie cam tot ce mi-am luat de la Medicine acum, în comanda Answear.
La fel, am descoperit și private labelul Answear, că și ei au unele piese adorabile și la prețuri foarte OK, mai ales când sunt la reducere, nu mai zic. Încălțările, curelele sunt niște piese foarte creative și faine marca Answear. Abia aștept să le port.
Concluzii după prima comandă la ANSWEAR
De data aceasta, chiar nu am ce reproșa pentru modul cum s-a desfășurat comanda mea la Answear, pentr rapiditatea cu care au livrat totul (și aici, contează mult și curierul – Fan Courier, bravo!).
În ce privește mărimile și aspectul lucrurilor comandate, nu am nimic de reproșat. Arată majoritatea exact ca în fotografii, ba chiar mai bine în realitate.
Ca mărimi, cu mici-mici-mici excepții, și acelea din cauza mea, sau asumate, pot zice că am nimerit totul perfect! Se potrivesc de minune și abia aștept să le port pe fiecare.
Am mai primit un credit de 50 lei și după această comandă, tot în cadrul Answear. Dar nu știu ce să zic, momentan stau cuminte. 🙂 Nu mai am nevoie de ceva anume. Bine, nici atunci, în februarie, când am comandat aceste lucruri, nu am avut nevoie neapărat de ceva anume. 😛
To be updated cu poze pe măsură ce le port… 🙂
Tu ce părere ai? Ai mai comandat de la Answear? Cum s-a desfășurat totul? Sau te tentează să comanzi? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii care e experiența ta sau ce haine / încălțăminte / accesorii de la ei te-ar tenta și pe tine. Părerea ta contează mult aici, la noi în site. 😉