Când dai peste una din „perlele” cosmeticelor coreene, cel mai lăudate în skincare, cum e masca de față pe timpul somnului Laneige Cica Sleeping Mask, și e și la reducere, nu mai stai pe gânduri. Sari pe ea și o iei!
Am prins-o la reducere de Black Friday, mai era una în stoc în duty free-ul online și nu am mai stat pe gânduri. Știam că e unul dintre produsele cel mai lăudate de îngrijire a pielii și, căutând ceva și pentru „repararea” tenului după acneea, fie ea și ocazională, am zis că… this is the chance.
Acuma, fiind și un produs cosmetic coreean, cu atât de multe valuri în domeniu, clar ai un motiv în plus să-l mai adaugi în seria de cosmetice pentru ten pe care să le incluzi în rutina de skincare.
Apoi, ce să zic, e vorba de o mască de noapte, deci pentru… leneși. O aplici, când abia te mai ții pe picioare de somn, după demachierea și așa întârziată, și uiți de ea… nu mai e nevoie să faci nimic. Face ea, în schimb, în timp ce tu dormi. Iar la trezire… doar te bucuri de rezultate.
Știu, sună ca într-un spot publicitar care promite marea cu sarea, dar, hei, crede-mă, și masca asta pare desprinsă din altă lume. Sau nu mă crede, încearc-o tu și convinge-te singur(ă)!
❤️ Citește despre:
Masca ce acționează în timp ce dormi Laneige Cica Sleeping Mask: primele impresii după primele utilizări
Sincer, nici nu am folosit-o zile neîntrerupte, continuu, somn după somn, noapte de noapte :), dar atâtea zile (sau mai degrabă nopți, cât am aplicat-o să acționeze în timpul somnului), trebuie să vă spun, fără laude inutile, că și-a făcut treaba din plin: pur și simplu transformă tenul.
Habar n-am ce și cum face, dar zici că m-am trezit, ca o Sleeping Beauty, după o ședință de cosmetică la salon sau spa, nu după o simplă noapte în patul meu, cu ceva aplicat înainte de somn.
Deși pe ambalaj spune că, la trezire, dimineața, trebuie să speli masca de pe față, mă credeți că, după prima folosire a măștii faciale Laneige Cica Sleeping Mask, îmi plăcea atât de mult cum arăta tenul meu că… nu-mi venea nici să mă spăl pe ochi, ca nu cumva să dispară efectul. Genială!
Și ce-i mai tare e că efectele aplicării ei, după doar o noapte de utilizare, se mențin zile întregi. Am aplicat-o o noapte și mă bucur chiar și 3 zile de cel mai fin și plăcut ten.
Iar principiul pe care se bazează e genial: cât dormi și te odihnești, oricum pielea se reface, chiar și fără să o încurajezi tu cu ceva din exterior, dar să îi conferi „superputeri” cu ceva atât de fain conceput ca Laneige.
Și, sinceră să fiu, la prima aplicare nu mi-am făcut mari așteptări de la această mască pentru ten; mă gândeam că va avea efecte bune, dar nu eram pregătită să mă trezesc cu o strălucire a pielii atât de aparte, de rapid obținută, și, totuși, naturală. Pielea mea era ca de sticlă/porțelan ca strălucire; și, totuși, lucea frumos, natural.
Arătam ca ieșită de la cosmetică, după tratamente serioase, sau după proceduri mai complexe și îndelungi. Și doar o noapte a fost nevoie… uneori nici prea multe ore de somn, căci, nah, cât am apucat să o folosesc, am avut un program mai haotic, cu mai puține ore de somn noaptea. ?
Și eu tocmai când am început să dorm mai puțin pe noapte și să mă odihnesc mai puțin, am început să includ în rutina mea de îngrijire a tenului Laneige Cica Sleeping Mask… Dar, chiar cu toate acestea, cu toată oboseala și nesomnul, Laneige Cica Sleeping Mask și-a făcut super bine efectele pe tenul meu.
Cum m-a ajutat Laneige Cica Sleeping Mask
Având o formulă cu absorbție rapidă, masca pentru ten, de noapte, Laneige Cica hidratează profund, dar nu se simte niciodată grea sau grasă.

Deși se aseamănă cu o cremă și ai impresia că doar ai aplicat crema de noapte obișnuită. Hmmm…. dimineața însă, cum lasă tenul tău nu poate obține nicio cremă de noapte. Eu, una, nu am reușit cu creme.
Masca are, de asemenea, un efect de calmare, cool, care, deși nu sunt sigură că oferă vreun beneficiu special, se simte cu siguranță liniștitor pe ten, mai ales noaptea, când te pui la somn, cu ea făcându-și treaba.
Folosesc Cica Sleeping Mask de două ori pe săptămână (eticheta nici nu cred că recomandă mai mult de atât) ca ultim pas în rutina mea de îngrijire a tenului, pe ziua respectivă.
Laniege sfătuiește, încă din indicațiile de pe pachet, să faci „layering” – să aplici produsul atât peste alte produse pe care le folosești regulat în rutina ta de îngrijire (loțiune tonică, ser, cremă hidratantă) și chiar să aplici masca Cica de două până la trei ori, pentru o hidratare mai profundă și un efect de calmare complet. Eu nu am folosit această metodă de aplicare, în mare parte și pentru că, și aplicată într-un singur strat, masca are efecte c care m-a lăsat mută.
Rezultatele sunt evidente imediat ce mă trezesc. De fiecare dată. Mai ales după un somn bun, fața mea se simte hidratată și moale, extraordinar de fină la atingere.
Orice roșeață pe care am experimentat-o cu o zi înainte, fie și de la un mic coș, a dispărut, împreună cu iritația și petele uscate ce se mai ivesc, având tenul mixt, destul de problematic în zona T.
Produsul este atât de eficient în hidratare, încât uneori îl folosesc ca tratament în timpul zilei, pe orice pete deosebit de uscate pe care le am, înainte de a aplica machiajul.
Odată ce, la trezire, dimineața, clătesc orice reziduu lăsat de mască (deși nu-mi vine, că atât de fain arată tenul de cum mă trezesc, imediat), pielea mea este ca o pânză perfectă pentru rutina mea de îngrijire a pielii de dimineață (aplicare ser, cremă hidratantă și protecție solară).
Pregătește de minune tenul pentru machiaj, oferă o bază curată și proaspătă în acest sens. Tenul meu e perfect uniformizat, nu mai văd diferențe de zone ale pielii, ca textură și aspect, mai ales în zona T, fiind cu ten mixt, repet.
Ba chiar mi se pare că nu mai am nici puncte negre vizibile, mai ales pe zona T. Nu știu ce face, cum acționează, dar zici că șterge multe în timpul acțiunii sale de noapte. E ca un miracol de o noapte!
Iluminează natural tenul; pielea mea radiază ca niciodată, are aspectul acela ca după „rouă”, dewy. Se apropie de aspectul tenului, dar destul de temporar, după aplicarea unei măști FOREO cu dispozitivul UFO2.
Iar dacă am un coșuleț în izbucnire, pare că Laneige Cica l face să stagneze, reduce brusc roșeața lui de zici că acesta a fost acolo înainte și abia acum bate în retragere, nu invers.
Cică ar ajuta și la atenuarea semnelor postacneice, la reducerea lor; well, dacă sunt destul de proaspete, mi s-a părut și mie că le reduce vizibil aspectul și arată mai bine. Asta și pentru că masca aceasta conferă, în ansamblu, un aspect și o textură superioare a orice ai avut parte până acum. 😉
Alte detalii utile cât folosești masca pentru ten cu acțiune în timpul somnului Laneige Cica Sleeping Mask
Laneige Cica Sleeping Mask e chiar un produs must have pentru tenul tău, indiferent de ce tip de ten ai.
Masca are textura și consistența ca a unei creme; e fină, albă și emolientă, dar lejeră. Nu se simte deloc pe față, nu e nici grasă, lipicioasă, nu încarcă tenul. Ba chiar adesea am senzația că e o cremă de noapte mai degrabă, mai ales că dimineața nu-mi vine să o mai curăț de pe față. Atât de mișto e!
Și chiar dacă e indicat să o aplici în strat gros, tot nu-mi vine să fac astfel, pentru că mi se pare mult și astfel. Iar tenul parcă e însetat de ea, abia o așteaptă, zici că o… „suge” în interior: dimineața nu pare că aș fi aplicat o mască pe care să o dau jos, din contră. E doar o senzație de ten hidratat, fericit, moale, fin, cu zonele problematice calmate.
Vine într-un recipient de 60 ml, din sticlă mată verzuie, cu capac, ca un borcănel. Senzația fină pe care o lasă ambalajul la suprafață e precum a pielii după utilizarea măștii: fină, moale, catifelată, ai ține degetele pe ea mereu.
Recipientul-borcănaș e, la rândul său, ambalat într-o cutie de carton, tot verde-pădure, care trimite la drojdia de pădure / cica – ingredientul de bază al măștii. În interior, are și un pliant cu indicații de utilizare a măștii.
Vine însoțit de o mică spatulă din plastic, cu care să aplici masca pe față. E chiar indicat să o folosești, ca să nu intervii cu degetele. Acestea sunt purtătoare de microbi, pe care îi aducia stfel pe tenul tău, oricât de bine te-ai spăla pe mâini. Mai bine e cu ceva curat, neutru, destinat pentru a fi utilizat c creme/măști, cum e o asemenea spatulă.
Specialiștii Laneige chiar recomandă anumite lucruri, în timpul folosirii acestei măști, apropo de ce vă spuneam mai sus în ce privește regenerarea pielii (și nu doar a ei în timpul somnului!).
- Respectarea orelor de aur ale somnului
Orele de aur de somn se încadrează între orele 22:00 și 3:00 – organele noastre funcționează cel mai bine în acest timp și nu vor merge corect „la locul de muncă” dacă ești încă treaz(ă).
Trebuie să luăm în considerare o oră pentru a putea cădea într-un somn profund, iar la ora 23:00, vezica biliară începe să repare celulele… celulare și să construiască celulele sanguine. La ora 1 dimineața, ficatul începe să detoxifieze organismul de toxine, precum și sângele.
Pierderea orelor de aur de somn va avea ca rezultat o piele ternă, obosită și te vei simți tot mai obosit(ă) (chiar dacă ai dormit opt ore). 😉 Ei?
2. Aplică mereu orice mască pentru ten pe pielea curată
Aplicarea măștii pe o piele bine curățată și pregătită este importantă, pentru a te asigura că eficacitatea măștii nu se pierde. Pregătește întotdeauna pielea cu toner pentru a o înmuia înainte de a aplica masca.
Tonerul ajută, de asemenea, la îndepărtarea reziduurilor rămase de pe piele, chiar și după o demachiere temeinică, înainte ca masca să fie aplicată pe ea.
Îmi place să folosesc masca de dormit Cica cu o cremă de revigorare / hidratantă, pentru o piele strălucitoare, a doua zi dimineață, după ce mă spăl pe față cu gelul de curățare tip săpun facial Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild (preferatul meu pentru curățare).
Utilizarea tonerului sau a loțiunii revigorante potrivite pentru piele (chiar și după efectele Cica Sleeping Mask) va pregăti suprafața pielii pentru a absorbi mai ușor masca pentru tura următoare.
3. Cum să folosești Laneige Cica Sleeping Mask dacă ai tenul gras
Folosește-o de două ori pe săptămână, dacă ai tenul gras.
Aplică un strat subțire de mască pe față deoarece este destul de bogată.
Uleiul de arbore de ceai din formulă are proprietăți antibacteriene și antiseptice, pentru a combate imperfecțiunile. De altfel, e unul din motivele pentru care eu am luat această mască, pentru că-mi doream să și repare puțin tenul după semnele lăsate de acnee, chiar și ocazională.
Dacă ai pielea uscată, o poți folosi în fiecare zi. Această mască este, de asemenea, grozavă pentru a calma pielea și pentru a reduce roșeața după tratamente faciale sau pentru piele, mai agresive. E recomandată mai ales pielii sensibile și care se irită ușor, fiind hipoalergenică și chiar destinată pielii cu probleme, sensibilizată.
4. E OK să faci „multi-masking” sau să folosești Laneige Cica Sleeping Mask concomitent cu alte produse
Principalul motiv pentru care nu am folosit mai des masca de noapte pentru ten Laneige Cica Sleeping Mask este că, fiind cu izbucniri și acnee, chiar și rare, pe ten, mai aplic pe timpul somnului tratamentul antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel, care e cu adevărat o minune pe care regret că n-am descoperit-o mai devreme.
Dar, documentându-mă și pentru acest review, am aflat că, deși pentru măștile de noapte, cu care dormi, nu e necesar să faci „multi-masking”, e OK să folosești masca de somn Laneige Cica Sleeping Mask combinată cu tratamente faciale din fiole sau cu uleiuri de față, pentru o și mai mare eficacitate (dacă există ceva mai eficace decât și utilizarea simplă a Cica Sleeping Mask…).
Amesteci conținutul din fiole sau câteva picături de ulei de față cu masca de dormit, înainte de a o aplica pe piele. Recomand singurele fiole-tratament pentru ten pe care le-am utilizat până acum, și mi-au plăcut destul de mult, Doctors Formula Brighten Up.
Laneige Cica Sleeping Mask: formulă, compoziție și ingrediente
Masca de dormit pentru ten Laneige Cica Sleeping Mask este făcută cu cel mai popular ingredient de îngrijire a pielii din Coreea în acest moment: centella asiatica sau cica, după cum indică și denumirea produsului. Dar cica nu este singurul ingredient care conferă un avantaj acestei măști de dormit. 🙂
„Noua mască de dormit Cica este făcută pentru cei cu pielea uscată, sensibilă și ușor iritată. Ingredientul care o diferențiază de masca originală este drojdia de pădure”, spune Camiellia Choo, manager în training Laneige.
„Acest ingredient patentat provine din Gotjawal, o pădure relativ neatinsă din Insula Jeju, și este cunoscut pentru proprietățile regenerative, pentru a întări și hrăni bariera pielii în timpul somnului.”
Masca de dormit Cica este, de asemenea, plină cu ingrediente hidratante precum untul de shea, squalanul, pantenolul și glicerina, care sunt perfecte pentru cei care au nevoie de o pauză serioasă de hidratare pentru pielea lor.
Lista completă de ingrediente arată astfel:
WATER / AQUA / EAU, PROPANEDIOL, CETYL ETHYLHEXANOATE, SQUALANE, HYDROGENATED POLY(C6-14 OLEFIN), GLYCERIN, PANTHENOL, CETEARYL ALCOHOL, BUTYROSPERMUM PARKII (SHEA) BUTTER, GLYCERYL STEARATE CITRATE, 1,2-HEXANEDIOL, POLYGLYCERYL-3 METHYLGLUCOSE DISTEARATE, POLYGLYCERYL-10 STEARATE, HYDROXYETHYL ACRYLATE/SODIUM ACRYLOYLDIMETHYL TAURATE COPOLYMER, BUTYLENE GLYCOL, ACRYLATES/C10-30 ALKYL ACRYLATE CROSSPOLYMER, GLYCERYL CAPRYLATE, ETHYLHEXYLGLYCERIN, DISODIUM EDTA, ASIATICOSIDE, MADECASSIC ACID, SORBITAN ISOSTEARATE, ASIATIC ACID, MELALEUCA ALTERNIFOLIA (TEA TREE) LEAF OIL, AUREOBASIDIUM PULLULANS FERMENT, CHAMAECYPARIS OBTUSA LEAF EXTRACT, CYMBOPOGON MARTINI OIL, TOCOPHEROL
Laneige Cica Sleeping Mask e un produs 100% vegan, ca multe cosmetice coreene, de altfel.
Masca este plină de vitamine, aminoacizi și acizi grași care, împreună, pot stimula producția de colagen. Mai ales că utilizezi masca pe timpul nopții.
Concluzii pentru masca de noapte pentru ten Laneige Cica Sleeping Mask
Cred că e cea mai bună cremă/chestie cosmetică pe care am aplicat-o vreodată pe ten și cu efecte atât de wow, fără ca eu să depun măcar un minimum de efort… într-un timp atât de scurt!
Sunt supărată pe mine că nu am încercat-o mai devreme, deși știam că e lăudată și foarte bună, că Laneige are numai produse de pus pe listă și bifat asap.
Cumva însă, în mintea mea, o consideram mult mai scumpă, credeam că aceste cosmetice Laneige sunt mai costisitoare, dar, hmmm… cred că e un lux mai „affordable” sau, oricum, e un brand de cosmetice premium, cam ca toate coreene, de altfel.
Nu degeaba e așa de mult lăudată peste tot și toți influencerii beauty-addicted au inclus-o în rutina lor de îngrijire a tenului (poate tocmai de aceea pare și atât de puțin accesibilă).
Deși pare că e pe piață de când lumea și Pământul, fiind super îndrăgită și pe… fețele tuturor, de la apariție, să știți că v-ar surprinde să aflați că nu, a fost pusă pe piață abia în septembrie 2019, când a început să facă pereche cu un alt iconic Laneige, tot o mască de noapte, Water Sleeping Mask.
Sunt absolut fascinată de cât de mișto poate fi această mască tip cremă de noapte pentru ten Laneige Cica! Și nici nu am utilizat-o chiar mult și regulat, din prima! Nici măcar nu am aplicat-o în strat gros, ca la carte, cum indică pe ambalaj… Și tot e magică!
Acum, că m-a fascinat atât de tare Laneige Cica Sleeping Mask, îmi doresc foarte mult să mai încerc și alte produse de la acest brand coreean, foarte mișto. Mă gândeam la o astfel de mască, dar pentru buze – am văzut că au ceva de genul, mai ales că buzele mele sunt mai uscate și deshidratate în ultima vreme.
Orice ar fi, sunt convinsă că voi fi încântată de următorul produs Laneige pe care îl voi mai folosi. Și cu siguranță, la terminarea acestei măști pentru ten, îmi voi mai face plinul și voi mai recumpăra Laneige Cica Sleeping Mask (sau orice altă mască de noapte/sleeping mask – au mai multe oricum în gamă, din ce am văzut). Nu pot renunța ușor la efectele pe care le are asupra tenului.
Nu cred că mai încape îndoială că recomand acest produs cosmetic coreean din tot sufletul meu. Laneige Cica Sleeping Mask e unul dintre cele mai bune cosmetice pe care le-am folosit și pe care le-aș recomanda mai departe fără să clipesc; de fapt, e din acea ligă de cosmetice atât de wow că îmi vine să strig tuturor să nu mai stea pe gânduri și să înceapă să-l folosească. E o minune!
Găsești masca de noapte pentru ten Laneige Cica Sleeping Mask la cele mai bune oferte ori în diverse seturi avantajoase, cu alte produse Laneige, aici: