Cum sa potrivim culorile de make up la culoarea parului si tenului nostru, care sunt culorile reci de par, care sunt culorile calde de par, care sunt nuantele reci de ten, care sunt nuantele calde la ten, machiajul potrivit la culoarea tenului, machiaj potrivit la culoarea parului – lectie de machiaj.

În ultimele lecții, am intrat serios în studiul culorilor: după o teorie a culorilor ca la carte (culori primare versus secundare; culori complementare; culori calde versus culori reci), de data aceasta e rândul să aflăm care sun culorile care ne pun cel mai bine în evidență ochii, tenul și pielea.

Nu e chiar atât de dificil – cu puțină experiență și exersare, după ce vei citi cele de mai jos, vei vedea că ai observat deja toate aceste detalii, dar nu le-ai dat până acum importanța cuvenită. Sau nu au prezentat prea mare interes pentru tine, până acum.

Determinarea contrastului dintre culoarea pielii și cea a părului

Dacă te afli la extrema păr negru, combinat cu piele albă, cel mai bine ți se vor potrivi culorile reci. Contrastul puternic este echilibrat cromatic de tonurile de albastru, verde sau violet. Imaginează-ți o „umbră” roz pe o piele albă ca laptele: nici nu s-ar vedea, iar fața ar rămâne la fel de palidă și fără culoare.

Dacă ești o blondă cu pielea imaculată, aproape străvezie, culorile reci sunt prea stridente pentru tine și-ți pot da un aer ușor vulgar. De aceea, cel mai bine ți se potrivesc tonurile de oranj, roz sau bej.

Te temi că nu vei reuși să-ți identifici pigmentația? Te ajutăm noi. Pielea și părul sunt „reci” dacă au pigment albastru (cât de puțin) și „calde” dacă sunt pe tonuri de galben sau roșu.

Păr și piele în tonuri reci
Păr și piele în tonuri reci
Păr și ten în tonuri calde
Păr și ten în tonuri calde

Excepții de la regulă: Ten de o culoare, păr de altă Culoare

Da, există excepții și de la această regulă! 😉 Unele persoane se încadrează în ambele categorii, pentru că au câte un pic din fiecare. Spre exemplu, o persoană cu tenul măsliniu și părul negru are o culoare rece de păr și pielea într-o nuanță caldă. Teoretic, ea se poate machia cu orice culoare, pentru că pigmentația îi permite acest lucru, dar în acest caz trebuie să se țină seama de culoarea pielii, deci make-up-ul recomandat este în tonuri calde.

O altă situație mai complicată poate apărea la schimbarea anotimpului, când pielea albă se bronzează și i se schimbă „temperatura” de culoare. În acest caz, machiajul trebuie adaptat în funcție de situație: piele albă cu make up în culori reci; piele bronzată – make up în culori calde.

culori de par reci versus culori de par calde

Culori de păr reci

– negru abanos

– negru-albăsrui

– negru-violet

– castaniu-închis

– roșcat-vinețiu

– blond cenușiu

Culori de păr calde

– blond natural

– blond-auriu

– șaten

– ciocolatiu

– tonurile de roșcat (mai puțin roșcat-vinețiu)

Culori de piele reci

(piele palidă)

– alb-rozaliu

– alb-albăstrui

Culori de piele calde

– pielea măslinie

– orientală

– bronzată

Atenție! Pielea roșie nu se ia în calcul, deoarece este semnul unei afecțiuni. Aceasta se va estompa cu o pastă corectoare cu pigment verde-deschis, iar deasupra se va aplica fondul de ten.

tonuri de culoare ale tenului culori reci de ten versus culori calde la ten

În loc de concluzie 🙂

Ține minte! Dacă pigmentația naturală a părului și a pielii tale are tonuri reci, tot reci vor fi și culorile machiajului care ți se potrivește și invers, piele și păr în nuanțe calde – make-up ideal în culori calde.