A zecea lecție de machiaj despre machiajul corector al nasului și liniile directoare în machiajul ochilor.

De două lecții încoace, am intrat împreună în universul fascinant al make-upului și ne-am familiarizat cu machiajul în funcție de forma frunții, a bărbiei și a buzelor, precum și cu liniile directoare în aplicarea blush-ului. În episodul de azi vom dezbate machiajul în funcție de forma nasului și a ochilor.

Machiajul corector al nasului – linii directoare

Probabil ai să te întrebi de ce trebuie să acordăm atenție nasului într-o lecție de machiaj. Hmmm, deși îți pare ciudat, află că acesta are un rol foarte important, pentru că, dacă nu îl iei în seamă, poate ruina un machiaj. Vestea bună e însă că nu ar trebui să te complexeze deloc un nas mare, fiindcă un machiaj bine executat – iar noi te învățăm aici să te machiezi corect, ca la carte – te ajută să îți estompezi toate defectele, chiar și pe acesta. Ba chiar îți poate „scurta” optic nasul. Așa că urmărește cu atenție pașii de mai jos!

Liniile directoare în machiajul corector al nasului se împart în două: cele care țin de baza nasului și cele menite să estompeze partea de sus a nasului.

Dacă nasul tău pornește lat dinspre frunte și vrei să-l subțiezi, aplică pe laterale concealer (Cover Stick sau lichid) sau fond de ten cu un ton mai deschis decât pielea ta. Dar fă-o numai până la canalul lacrimal (ca în imaginea de mai jos), nu mai jos, pentru că altfel poți arăta de parcă ai fi „încasat-o”. 😛

machiajul corector al nasului

Puține sunt mulțumite de felul cum arată baza nasului lor. dacă ți se pare prea lată, aplică același concealer sau fond de ten, cu un ton mai închis decât pielea ta, pe aripioarele nasului (tot ca în imagini), iar el se va îngusta optic.

Dacă ai nasul lung și „ascuțit”, aliatul tău e tot un concealer sau fondul de ten cu un ton mai închis decât pielea ta, care trebuie aplicat cu măiestrie pe vârful nasului și un pic în lateral și dedesubt, în zona nărilor, ca în imagini.

conturul nasului machiaj corector al bazei nasului

Liniile directoare în machiajul ochilor

Am ajuns, iată, și la machiajul ochilor, unul dintre cele mai prețuite. Aceasta este cea mai complicată și, totodată, cea mai fascinantă parte din întreaga structură a feței. Fardul de pleoape, indiferent dacă este sidefat, mat, compact sau pulbere, nu trebuie să depășească zona delimitată de sprânceană și canalul lacrimal, pe de o parte – altfel vei părea că te uiți cruciș -, sprânceană și coada ochiului, pe de alta –  ca să nu obții un look prea obosit sau vulgar (vezi imaginea de mai jos).

Dacă vrei ca ochii tăi să pară mai mari, machiază-i în culori deschise, iar dacă vrei să-i micșorezi, apelează la culori închise. În ceea ce privește machiajul ochilor, nu există neapărat regului și interdicții care trebuie respectate cu strictețe. De fapt, abia când ajungi să ignori orice standard începe distracția.

linii directoare in machiajul ochilor

Distracție plăcută la machiaj! 🙂