Cum sunt lentilele de contact TopVue Monthly purtare lunară, de 6 luni – păreri, review lentile de contact on-line TopVue.

Vă spuneam săptămâna trecută cum a decurs a doua mea comandă de lentile de contact de pe internet. Pentru că m-am extins oarecum cu acel review, am decis să fac separat un articol în care să vă povestesc doar despre experiența mea cu lentilele de contact pe care le-am comandat atunci și nu și despre alte detalii.

De această dată, după cum v-am povestit atunci, am hotărât să mai încerc și un alt tip de lentile de contact, un alt brand mai exact, cu alte beneficii promise.

Am renunțat astfel la lentilele de contact de 6 luni, cu înlocuire lunară, Pure Vision de la Bausch & Lomb, pe care le-am purtat până acum, de ceva timp, și m-am hotărât asupra a ceva nou. Și, în acel moment, m-am decis să-mi iau lentilele de contact lunare pentru 6 luni TopVue Monthly, la fel, cu înlocuire lunară.

M-a convins prețul convenabil, în balanță echilibrată cu ce aveau ele de oferit și, ce-i drept, veneau cu tot felul de avantaje la pachet. Așa că am vrut să le testez beneficiile, să văd dacă sunt chiar atât de bune precum se laudă.

Zis și făcut! Am comandat 2 pachete de câte 6 lentile de contact cu purtare lunară TopVue Monthly, deci pentru 6 luni, căci jumătate de an nu vreau să le mai duc grija lentilelor de contact.

În plus, urma să plec o perioadă de vreo 3 luni din țară și, ducând cu mine însămi o muncă mai puternică de convingere, m-am hotărât să îmi iau totuși pachet de câte 6, fiindcă nici la revenirea în țară nu voiam să mai stau cu grija lentilelor.

Când îmi iau lentile de contact cu purtare lunară (că e vorba de purtare timp de 1 lună, 3 luni ori de 6 luni), comand mereu 2 pachete, câte un pachet a câte 6 lentile, pentru fiecare ochi în parte. În primul rând, pentru că așa se comandă, ca să poți susține că ți-ai luat, într-adevăr, lentile de contact pentru purtat timp de 6 luni.

În al doilea rând, pentru că am dioptrii diferite de la un ochi la altul și, implicit, e nevoie de două pachete, câte unul pentru fiecare ochi. Și, chiar dacă ai dioptrii identice pentru fiecare ochi, îți recomand să faci ca mine: câte două pachete.

Altfel, nu faci decât să îți scurtezi durata de purtare de la 6 la 3 luni, de fapt. Nu-i OK. Așa, îți iei lentile pentru 3 luni și termini pachetul după 6 luni de purtare, de fapt. Căci nu câștigi nimic, sincer, altfel. Așadar, fiecare ochi cu cutia proprie. 🙂

lentile-de-contact-top-vue-monthly-comandate-on-line

De AICI mi-am comandat lentile de contact TopVue Monthly cu dioptrii

Cum sunt lentilele de contact TopVue Monthly cu purtare lunară timp de 6 luni?

Argumentele care m-au convins pentru achiziționarea de lentile de contact de la TopVue au fost cele din descrierea produsului, care prezintă ca avantaje ale acestor tipuri de lentile numeroase detalii, dintre care mi-au surprins atenția următoarele:

  • Sunt realizate din hidrogel, un material de tip silicon (Etafilcon A, cu un conținut de apă de 38%), foarte moale și fin, care face foarte confortabilă purtarea acestor lentile de contact, fără să irite sau să jeneze în vreun fel ochiul.

    Într-adevăr, așa este, materialul din care sunt realizate aceste lentile de contact este unul moale, maleabil, se pliază pe ochi foarte bine și nici nu vei simți nici măcar o clipă că ai ceva pe ochi.

    Spre deosebire de lentilele Pure Vision Bausch & Lomb, care sunt mai groase, mai tari și se simt destul de bine pe ochi. Diferența dintre cele două tipuri de lentile a fost pentru mine ca de la cer la pământ. Să treci de la unele mai tari, care se simt încă pe ochi, la unele subțiri, fine, moi, care parcă nici nu ar fi acolo, pe ochiul tău, e super…

    Acesta e unul din motivele pentru care, personal, nu m-aș mai întoarce prea curând la cele de la Bausch & Lomb. Să ne înțelegem, sunt net calitative și acelea – nu le critic și nu vă îndemn să nu le purtați; nu am întâmpinat probleme cu ele, însă acestea sunt mult-mult mai confortabile.

  • În plus, acest hidrogel din care sunt realizate TopVue conține un adaos de lubrifiant (din hialuronat de sodiu și soluție de umezire PEG), foarte util și benefic pentru a hidrata globul ocular și a spori confortul în purtare.

    În plus, după cum spune și producătorul (Pegavision): „Hialuronatul de sodiu, respectiv acidul hialuronic, este o substanță naturală pentru corpul omenesc. În afară de șold și a altor locuri, mai este conținută și în umoarea vitroasă”.
    Un alt plus de la mine, pentru că, într-adevăr, ajută la lubrifierea naturală a ochiului, spre a simți la purtare cât mai puțin. Nicio urmă de iritare! 😉

    Ai putea zice că hidratarea în plus a lentilei de contact o poate face să se deplaseze de pe ochi, să fugă de pe iris și mai știu eu ce, să-ți sară din ochi sau altele. Nu e așa! Pentru că, dimpotrivă, hidratarea și lubrifierea în plus a lentilei creează o aderență mai mare pe ochiul tău, lentila lipindu-se și practic fixându-se mai bine pe ochiul tău decât ai crede.

    În plus, acest lichid extra pentru lubrifiere, imitând cu succes componența umorii ochiului, e absorbit de acesta și facilitează, în fapt, funcționarea cât mai naturală a globului ocular.

  • Alt detaliu care face purtarea lentilelor de contact TopVue Monthly foarte confortabilă este faptul că sunt concepute cu margini extrem de subțiri. De fapt, și lentilele de contact în sine par mult mai subțiri decât cele folosite înainte.

    Evident, această margine subțire face ca lentila să se plieze și să stea mai bine fixată pe forma globului ocular, unindu-se practic cu acesta, așa că nu ai cum să mai simți marginea lentilelor, nici chiar la clipire. Sincer, din nou, merită un mare plus pentru asta!

    Nici la cea mai puternică clipire sau strângere de ochi nu le simt, spre deosebire de celelalte. După cum spune și producătorul: „La fiecare clipire, pleoapa ajunge în contact cu marginea lentilei. Până când marginea lentilei formează o treaptă, putem să simțim lentila pe ochi.”, de regulă, când clipești, pleoapa simte marginea lentilei până la formarea „treptei” respective.

    Însă cum la acese lentile de contact marginile și „treapta” în cauză sunt mai rotunjite, clipirea va face aproape insesizabile lentilele de contact de pe ochi. Practic, forma lentilei urmează forma naturală a globului ocular.

    Această formă îmbunătățită a lentilei de contact TopVue crește calitatea în corectarea vederii. Mai mult, îți conferă o vedere impecabilă, chiar și în condiții de luminozitate sporită, căci, cum spuneam și în alte dăți, lentilele de contact, având efect de sticlă, reflectă extrem de bine razele solare și lumina, captându-le în cantitate mult mai mare înspre ochiul tău (motiv pentru care e obligatorie purtarea de ochelari de soare pe timpul zilei, când porți lentile de contact, indiferent de anotimp!).

    Dar pentru că TopVue se mulează mult mai bine pe forma ochiului, fiind și mai rotunde decât cele obișnuite, nu va mai crea acel efect de sticlă ca să capteze în exces lumina.

    Va fi exact senzația obișnuită, ca atunci când ochiul tău nu poartă lentile și captează lumina natural. Pentru că lentilele TopVue se mulează, tocmai, natural, pe forma naturală a ochiului.

  • Și că tot vorbim de lumina captată de razele de soare în mod obișnuit de lentilele de contact, m-am bucurat să aflu că aceste lentile de contact TopVue sunt dotate cu filtru UV, care captează și îndepărtează astfel razele nocive de tip UVB și UVA.

    Hmmm, am fost puțin sceptică în privința acestui lucru, însă, cum le-am purtat și vara aceasta, bănuielile mele au fost infirmate: sunt, într-adevăr, dotate cu filtru UV!

    Cum am putut să descopăr dacă e adevărat acest lucru? În primul rând că, spre deosebire de celelalate lentile de contact pe care le-am purtat, simple, fără filtre UV, acestea m-au lăsat să ies din casă și să țin ochii deschiși pe soare mai puternic, atunci când mi-am uitat ochelarii de soare acasă. Cu celelalte lentile, nu era posibil, trebuia să mă întorc după ochelarii de soare.

    Acest filtru UV este aplicat prin tehnologia AQUAMAX care folosește un mod inedit de aplicare a acestor filtre pe lentilele de contact, spre a nu afecta în vreun fel calitatea lentilei.

    Desigur, după cum sugerează și producătorul, faptul că aceste lentile de contact sunt dotate cu filtru UV nu înseamnă că trebuie să renunți la ochelarii de soare când le porți. Dimpotrivă, sunt tot obligatorii, pentru simplul motiv că lentila de contact acoperă doar o parte centrală a ochiului tău, însă o porțiune destul de mare rămâne expusă și trebuie neapărat protejată!
    Doar că, nah, când îți mai uiți ochelarii de soare acasă, nu e chiar un capăt de țară, ca în cazul altor lentile.

  • Ei spun că aplicarea lentilelor de contact TopVue e mult mai facilă datorită tuturor acestor argumente prezentate mai sus în descrierea produsului, mai ales datorită materialului lejer și moale din care sunt realizate, dar și a marginilor mult mai rotunjite.

    Însă la acest aspect îi cam contrazic: cu cât sunt mai comode și confortabile în purtarea zilnică, cu atât mai greu de aplicat sunt, într-o primă fază, până te obișnuiești. Dar mai poți întâmpina probleme cu asta și pe parcurs.

    Lentilele de contact TopVue sunt mai greu de aplicat, aș zice,  deoarece sunt mai moi, se pliază mult mai facil și, astfel, se pot lipi marginile între ele.

    Fiind și atât de moi, durează ceva mai mult până reușești să le plasezi corect pe ochi, fiindcă ba se lipesc de degetul tău, ba se lipesc de pleoape/gene, ba creează materialul lor striații pe ochi până se așază (ca la pungile acelea subțiri) – de aceea, trebuie să clipești continuu, de mai multe ori, pentru ca materialul să se așeze, să se întindă lejer și să se plieze rapid pe ochi, dar te asigur că se vor așeza perfect într-un final.

    Însă aceste lucruri ți se pot întâmpla în primele dăți de utilizare, până te vei obișnui. 😉 La fel, se pot repeta, într-un fel, și la scoaterea lentilelor de contact.

    Pe de altă parte, marginile acelea mai rotunjite cu care sunt concepute îți vor da câteva bătăi de cap la aplicare, până te vei obișnui. Asta pentru că, înainte de aplicare, urmărind care e fața și care e dosul, ca să le aplici corect, îți vor părea că sunt cam la fel. 😛

    Căci sunt, într-adevăr, cam la fel de rotunjite spre interior – știi tu, rotunjite spre interior înseamnă că sunt cu fața care trebuie pentru aplicare. 🙂 Or, cu acestea, e cam ambiguu totul, atât pe față, cât și pe dos. Totul ține însă de obișnuință, îndemânare și, mai ales, muuuultă atenție!

    detaliu-lentila-top-vue-monthlyDe AICI poți comanda lentilele de contact TopVue Monthly

Dacă ești atent(ă) însă, vei vedea că nu sunt chiar identice marginile pe față, respectiv pe dos.

Acest lucru se întâmplă pentru că tipul acesta de lentile, de la TopVue, marca Pegavision, nu sunt inscripționate cu un semn distinctiv care să îți indice fața corectă – cum sunt, de pildă, cele Pure Vision de la Bausch&Lomb, care au cifra 5 pe marginea lentilei, la un moment dat, pentru ca atunci când 5-ul nu apare răsturnat, să știi că le aplici corect. 😉

  • Îmi place mult și ambalajul în care vin aceste tipuri de lentile, câte 6 pe fiecare cutie (doar sunt câte una pentru fiecare lună, pentru purtarea pe durata unei jumătăți de an), ambalate individual în câte un recipient cochet, compact, micuț.

    Cutiile sunt și ele compacte, micuțe, bine gândite, ca să salveze spațiu (nu doar la livrare), motiv pentru care le poți lua cu tine oriunde, intrând în orice buzunar de geantă.

    Sunt ușor de luat în călătorii în orice geantă, fără să ocupe vreun spațiu, întrucât nu au cutie voluminoasă, ci, dimpotrivă, foarte îngustă și compactă, concepută cât mai logic pentru a salva cât mai mult spațiu.

    Culorile ambalajelor dau impresia de curățenie, igienă, ceea ce, din nou, îmi place. Recipientul fiecărei lentile are o folie lipită zdravăn, lentila e așezată în recipient în soluție specială, bineînțeles, iar recipientul e semitransparent, de un alb ușor lăptos.
    lentile-de-contact-top-vue-monthly-ambalajlentila-de-contact-in-recipient-propriu-top-vue-monthly

AICI găsești lentilele de contact TopVue Monthly

Cum e purtarea de lentile de contact TopVue Monthly?

Cea mai comodă și lejeră! Sunt foarte mulțumită de lentilele de contact TopVue Monthly, pentru că au dus relația mea cu lentilele de contact, în general, la un nou nivel, fiind lejere, comode și aproape insesizabile pe ochi.

Sunt fericită să le pot purta și în bătaia soarelui, fără să trebuiască să închid ochii și să lăcrimez din cauza razelor puternice – chiar protejează împotriva lor, iar cu ochelarii de soare cu filtru UV chiar fac cea mai bună echipă.

Datorită lor, aproape că m-am dezobișnuit să mai aplic celebra „lacrimă falsă”, atât de recomandată când porți lentile de contact – mă refer la soluții oftalmice de umectare și lubrifiere a ochilor cu lentile. Asta pentru că sunt concepute din acel hidrogel cu conținut de apă și cu extralubrifiant.

Purtarea timp de 6 luni a lentilelor de contact TopVue Monthly este extrem de comodă, în timp m-am obișnuit și cu aplicarea lor (acum e un fleac).

M-au făcut să mă obișnuiesc cu acest tip de lentile și să nu îmi mai doresc revenirea la lentilele PureVision, mult mai tari, deși și acelea net calitative.

Chiar de îmi plac mult, mă bate gândul însă să mai încerc alte modele, și de la alte firme, implicit, întrucât, cine știe, poate voi mai avea o experiență și mai frumoasă, cum s-a întâmplat și cu TopVue, în trecerea de la PureVision.

detaliu lentila de contact TopVue MonthlyLentilele de contact TopVue Monthly pot fi achiziționate de AICI.

Concluzii

Comandate de aici, lentilele de contact cu dioptrii TopVue Monthly, pentru purtare timp de 6 luni s-au încadrat într-un raport calitate-preț excelent, fiind mult mai iefine decât multe alte branduri mai renumite.

În plus, chiar dacă sunt mai ieftine ca preț, sunt foarte calitative, concepute cu multiple avantaje și inovații, îndeplinind cu succes detaliile descrise în informațiile de bază, pe care vi le-am prezentat și eu mai sus.

Sunt foarte confortabile, comode în purtare, din materiale inovatoare care să obișnuiască ochiul cu purtarea lor timp îndelungat, sunt hidratante și, de aceea, ochiul e fericit cu ele, așa că aproape uiți că le porți. Mult mai subțiri decât multe modele de pe piață, sunt mai maleabile și extrem de lejere în purtare.

Având și filtru UV împotriva razelor nocive, devin și o măsură în plus de protecție pentru ochii tăi și câștigă net un avantaj major față de alte modele de lentile de contact de pe piață, făcând astfel cea mai bună echipă cu ochelarii de soare.

Pentru toate acestea, mi-ar fi greu să mă despart de acest model de lentile de contact de la TopVue, care mi-au adus relația mea cu lentilele la un nivel mult superior față de ce am folosit anterior.

Nu știu dacă se găsesc și în magazinele și opticile fizice, dar de unde le-am luat, on-line, sunt extrem de mulțumită de ele, de livrarea lor și, mai ales, de raportul calitate-preț: foarte calitative, îndeplinind tot ce scrie în descriere și destul de avantajoase ca preț.

În plus, poate ai noroc și prinzi și o super ofertă, cu reduceri, cum în nicio optică nu vei găsi. Unde mai pui că în magazinele offline și opticile fizice sunt mult-mult mai scumpe.

Recomand cu mare drag lentilele de contact TopVue Monthly! Merită toți banii!

Tu le-ai folosit? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii despre experiența ta cu lentile de contact!