Fac ce fac și tot la Clinique mă întorc pentru îngrijirea tenului. Oricum, mi-am făcut deja suficient stoc cu produse de la acest brand, care mai de care. Vom tot avea ce povesti despe acest brand mișto de cosmetice pentru ten. Dar astăzi, vreau să vă spun părerea mea despre loțiunea pentru ten Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion.
Când am luat loțiunea pentru ten Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion, era cu ocazia pachetelor de cosmetice în tematica sărbătorilor de iarnă și a cadourilor de Crăciun din oferta Look Fantastic, în care am dat și eu iama, că nu se putea. 😛 Atunci aveam și mai multe probleme cu acneea, acum e mult mai bine și apar problemele mai degrabă ocazional.
Am zis și atunci, o spun și acum: m-am păcălit singură cu acest produs, pentru că eu îmi doream o loțiune de curățare a tenului acneic, în genul gelului de curățare Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild. Și chiar voiam să încerc cât mai multe astfel de produse de curățare, nu neapărat doar de la Clinique.
Văzând însă oferta bună și fiind tot Clinique, de care sunt super încântată ca brand, nu am mai citit ce tip de produs este și loțiunea pentru ten Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion. Apoi, era deja „in your face” notat că e o loțiune pentru probleme cu acneea. Nah, my bad, uite așa m-am ales cu acest produs. Deși nu mi l-am dorit neapărat.
Inițial, mi-a părut rău că am luat-o, chiar și la reducere. Hai să vedem mai jos dacă încă regret că am cumpărat-o. 😉
❤️ Citește despre:
Care e faza cu loțiunea pentru ten Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion: ce m-a atras, ce mi-a displăcut inițial
Da, m-am lămurit: nu este o loțiune pentru curățarea tenului ca un gel de curățare/spălare, ci e ca o loțiune tonică astringentă, pentru coșuri ș puncte negre.
Și mi s-a părut atunci scumpă, chiar și la ofertă (94 lei, prețul inițial fiind 104.53 lei; e adesea la reducere, trebuie urmărită, depinde cum ai și norocul), spre deosebire de un astfel de produs de la un brand precum Clinique (precum gelul de curățare Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild) sau altul.
Adică nu e spornică, orice ai spune și oricât de eficientă ar fi ea, chiar și aplicată local. Pentru că e lichidă și „dispare” repede pe tampoanele de vată cu care o aplici. Noroc că are totuși 200 ml un flacon. 🙂
M-am liniștit însă cu faptul că e destinată tenului cu probleme acneice, iar la acea vreme chiar voiam să scap de o acnee mai încăpățânată. Cel mai mult însă m-a consolat să văd că are și acid salicilic, foarte benefic în lupta contra acneei și nu numai.
Fix ca o loțiune astringentă contra coșurilor și punctelor negre cu acid salicilic arăta live, în mână, din punct de vedere consistență, precum cele pe care le-am mai folosit (mi-a amintit de ultima similară, utilizată cu acest scop: loțiunea tonică Essence Pureskin cu pudră de acid salicilic). Chiar se văd depunerile, ca o pulbere, ale acestui ingredient antiacnee.
Însă, the side effect: m-am bucurat de una, mi-a ridicat sprâncenele alta. Well, mi-a displăcut să observ că are și destul de mult alcool în compoziție. Da, știu, loțiunile astringente și antiacnee chiar vin adesea cu formule pe bază de alcool, însă parcă așteptam să nu, fiind vorba de un Clinique.
Am sărit însă peste asta, dar mă cam irită, ustură și mănâncă atunci când o aplic (și asta nu e chiar ce-mi doresc pe zonele acneice), dar nah, mă consolez să știu că are acel acid salicilic contra acneei, care chiar ajută enorm și face diferența, mai ales împreună cu gelul de curățare Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild. Sau, cine știe, poate și acela (i.e. acidul salicilic) mă pișcă pe mine (?). ? Posibil ca și salicilicul să dea niște reacții.
Lista de ingrediente pentru loțiunea Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion
Și dacă tot vorbim de o parte din ingredientele pe care nu ai cum să nu le remarci de la prima utilizare a loțiunii pentru față Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion, hai să vedem cum arată lista completă de ingrediente a acestei loțiuni antiacnee:
Water/aqua/eau , alcohol denat. , nylon-12 , butylene glycol , hamamelis virginiana (witch hazel) , laminaria saccharina extract , caffeine , sucrose , glycerin , acetyl glucosamine , sorbitol , sea whip extract , barium sulfate , 10-hydroxydecanoic acid , silica , disodium edta , benzalkonium chloride.
Cum utilizez eu loțiunea Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion
Dată fiind reacția de mâncărime , usturime și iritare pe care mi-o conferă cel mai adesea, fiind și cu alcool în compoziție, eu am ales, pe cât posibil, să folosesc loțiunea Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion doar pe zonele afectate, cu probleme.
Rareori, mai curăț întreg tenul cu ea, prin tamponare pe o dischetă demachiantă. De regulă, o fac seara, înainte de culcare. Asta și pentru că, deși acneea mea a mai bătut în retragere de când am luat loțiunea, puncte negre tot mai am, așa că vreau să o las să-și facă efectul și pe le, la nivelul întregului ten, chiar și pe gât uneori.
Inițial, nu o prea utilizam deloc, acum am revenit la ea și parcă facem casă mult mai bună. La fel, o aplic doar pe zonele afectate mai mult, rar pe tot tenul.
Am observat că e super eficientă pe coșuri: dacă o aplic seara, dimineața deja observ o crustă și coșul bate în retragere, se usucă; la fel, pe coșurile care sunt în vindecare, contribuie la formarea mai rapid a crustei – dimineața, crusta deja pică și coșul e cam.. pa.
Nu vreau să exagerez, am citit și la alții, dar am observat-o și eu: pare că ajută muuuult nu doar la vindecarea acneei locale, dar și a semnelor postacneice.
Cicatricile de la fostele coșuri nu mai sunt atât de vizibile, roșeața/punctele roșii – la fel, bat în retragere. Asta e ceva grozav și prea puține produse, chiar și concepute pentru asta și destinate acestui scop, o reușesc. Probabil această loțiune antiacnee Clinique poate acest lucru și datorită acidului salicilic, care chiar e muma pădurii pentru orice problemă generată de acnee.
Observând această evoluție a semnelor postacneice și rolul pe care loțiunea Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion îl are în direcția asta, parcă nu-mi mai pare deloc rău că am dat banii pe ea. 🙂
Concluzii pentru loțiunea antiacneeică Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion
Deși inițial am fost dezamăgită de faptul că am confundat loțiunea tip astringent Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion cu una tip gel de curățare, acum, după utilizarea ei, având destul timp la dispoziție, să-mi pot forma părerea despre ea, mă bucur că am avut ocazia să o testez.
Având în vedere că mi-am adus oricum rutina de îngrijire a pielii înspre eliminarea acneei pe cât posibil, Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion a fost un aliat ocazional cu acele izbucniri, și ele ocazionale, și mai încăpățânate.
M-a ajutat să scap chiar și de unele pete roșii, semne mai vechi postacnee. Concentrația de acid salicilic, chiar și iritantă sau nu, chiar și cu alcool, e ceea ce trebuie în acest produs. Până la urmă, am ajuns să mă împac și cu asta: oricum, utilizarea e ocazională.
Nu mai spun că a făcut cu adevărat lumină privind punctele negre. Dezinfectare profundă chiar!
Pentru un produs care mă ajută să depășesc cu brio acneea, acum fie ea și ocazională, mă sprijină în această luptă, ba chiar aduce ceva în plus pe care nu-l așteptam: ajută la îmbunătățirea aspectului semnelor postacneice, well, Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion își merită banii, chiar și când e mai scump decât preferatul (și productivul!) gel de curățare Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild.
Încerc să o mai includ, chiar și ocazional, în continuare, în rutina mea de îngrijire a tenului mixt, cu tendință acneică. Poate, la un moment dat, o voi mai cumpăra, dar tot pentru a o folosi local, pe semnele mai încăpățânate.
Tu ai folosit loțiunea tonică antiacnee Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion cu acid salicilic? Dacă da, cum ți se pare? Te atrage să o încerci? Te aștept să-mi spui părerea ta despre acest produs în secțiunea de comentarii din josul paginii. Sau poți să-mi adresezi, tot acolo ce întrebări ai tu.