„Se mai poartă pantofiorii și alte încălțări cu botul ascuțit?” Nu neapărat, acum e mai degrabă la modă tot ce înseamnă pantofi de poveste, cu elemente care amintesc de prințese și o viață de regat. 🙂 Ia te uită cum!

De-acum încolo, fie că e vorba de pantofi, fie de cizme, se poartă, mai degrabă, tot ce e mai puțin clasic. Se poartă mai mult „boticul” ascuțit și tot ce iese din banal și tipare. Iar un stiletto obișnuit nu e văzut decât drept ceva simplu, clasic, comun.

Iar anul trecut ne-a învățat că ar fi cazul să începem să spargem tipare, să ieșim din convențional, ceea ce se aplică atât de bine când e vorba de pantofi…

Acum multă vreme vă scriam despre modele de pantofi extravaganți, speciali prin design, imprimeuri sau detalii.

Ei bine, acum e rândul să povestim despre… pantofi de poveste, care te transpun în poveștile cu Cenușăreasa, Frumoasa și Bestia sau chiar Scufița Roșie.

Pantofi de regină cu detalii din pietre în partea din față R. Polański

R. Polański îți propune niște pantofi din piele naturală întoarsă de antilopă, în mai multe culori, cu un detaliu cu pietre în partea din față, care amintește de celebrii pantofi Manolo Blahnik, pe care și-i ia sau îi primește, la un moment dat, și Carrie Bradshaw, în Sex and the City.

Pantofii au toc scurt tip kitten, sunt cu vâr ascuțit și ți-i recomand dacă nu-ți permiții pantofii ca ai lui Carrie, dar vrei ceva de prințesă, calitativi. 😉

Pantofi de prințese cu toc scurt stil kitten cu detalii din pietre în partea din față R. Polański

Pantofi tip Cinderella cu mărgea mare în partea frontală

Nu știu cum îi vedeți voi, dar mie acești pantofi îmi amintesc clar de Cenușăreasa. În orice caz, sunt pantofi de prințesă prin culoarea fuchsia aparte, dar și prin mărgica atașată în partea frontală, ca o perlă mare colorată cu irizații sidefate colorate.

Îi găsești și pe bleumarin spre negru, cu o „perlă” adaptată tot așa, închisă la culoare, ca o boabă de caviar negru. Pe aceștia i-aș vedea mai degrabă potriviți unei regine ca Maleficent sau ca mama Albei-ca-Zăpada. 😀

Pantofii aceștia poartă semnătura brandului Quazi, de care, să fiu sinceră, nu am mai auzit. Probabil că sunt italieni. Sunt, oricum, creați din piele.

pantofi roz fuchsia cu mărgea perlată aplicată ca de Cenușăreasă și toc scurt gros comod

Pantofi roșii decupați Gabor – ca de Scufița Roșie

Poate că nu i-ai cataloga chiar ca pe pantofi de poveste obișnuiți, dar eu îi văd atât de potriviți la ținute de prințese, dar nu numai. Îmi amintesc de povestea Scufiței Roșii și i-aș vedea purtați de un astfel de personaj.

Pantofii roșii decupați Gabor – ca de Scufița Roșie, cu toc mediu și platformă în partea din față, cu vârf rotund, au o bretea tip cataramă, sunt decupați în lateral și sunt creați din piele naturală de antilopă. Îmi plac mult.

Pantofi roșii decupați Gabor - ca de Scufița Roșie

Pantofi cu toc gros și vârf rotund de culoare auriu mat

Culorile metalice, în nuanțe prețioase, s-au purtat mult timp și încă sunt o modă, mai ales dacă vrei pantofi de poveste, ca de prințesă.

Eu i-am găsit pe aceștia cu toc înalt, gros, vârf rotund și culoare auriu mat, nu atât de țipător. Sunt relativ simpli, creați din piele naturală, semnați Solo Femme.

Pantofi cu toc gros și vârf rotund de culoare auriu mat

Pantofi roșii din lac cu panglică legată frontal în fundă

Fac ce fac și mă întorc tot la pantofii roșii de Scufiță Roșie. Doar că aceștia sunt potriviți nu doar pentru astfel de personaje, ci pentru orice prințesă… urbană, aș zice.

Pantofii roșii Sagan sunt din piele lăcuită, au toc mediu gros, decupaj frontal, vârf ascuțit și se leagă cu o panglică în față, într-o fundă.

Fac parte dintre preferații mei, amintindu-mi de pantofii din lac pe care îi purtam când eram fetiță. Par și foarte comozi, cu un design foarte plăcut. Apoi, lacul chiar trimite spre ideea de rang înalt, ceva nobil, aparte.

Îi mai găsești și pe negru și sunt la fel de frumoși. Mă duc cu gândul, pe de o parte, și la ideea de conduri, dar nu prea văd să aibă de a face, totuși, cu nimic oriental. 😛

Pantofi roșii din lac cu panglică legată frontal în fundă

Pantofi de poveste cu sclipici

Dacă sunt de poveste, sunt și strălucitori. Alege, dacă te atrag sclipirile, pantofi cu sclipici ca aceștia, disponibili în mai multe culori de străluciri: aurii, argintii, roșii, gri-închis.

Ce-mi place la ei e că au toc gros, mediu și par comozi. Vârful lor e ascuțit spre rotund.

Sunt la un preț la care, dacă mai stai să te gândești dacă chiar vrei niște pantofi cu sclipici, s-ar putea să-i ratezi. Da, sunt la megareducere!

pantofi-dama-cu sclipici-cu-toc-argintii-cu-verde-lusaria

Pantofi auriu-șampanie cu textură de piele de șarpe și irizații holografice curcubeu ca de unicorn

Pentru acele povești cu zâne, creaturi fantastice și zmei, acești pantofi aurii-șampanie, cu textură de șarpe și irizații holografice ca de curcubeu, stil unicorn, te vor cuceri.

Sunt cu toc înalt și gros și au vârf rotunjit, dar tip ascuțit. Sunt perfecți pentru evenimente, deci de etalat în acele momente cu adunări de oameni care să ți-i admire.

Și-ți mai spun un secret: sunt la reducere acum. 😉

pantofi cu textură piele de șarpe toc gros și irizații holografice

Pantofi stiletto metalici de Cenușăreasă care vor „electriza” pe loc

Nu or fi chiar de cleștar, cum erau pantofii de Cenușăreasă, dar merg mai departe de atât prin aspectul metalic de culoarea șampaniei sau ca argintul (în funcție de ce alegi).

Acești pantofi stiletto în culori metalice arată de parcă ar fi creați chiar din metal și sunt de-a dreptul „electrizanți” și cuceritori. Vor da pe spate pe oricine, mai ales că denotă multă putere și încredere de sine.

Tu doar ai grijă să nu pierzi vreunul dintre ei, ca Cenușăreasa. Și aici nu mă refer la propriu, ci la figurat: sunt la reducere, s-ar putea să se ducă repede.

pantofi stiletto lăcuiți în culori metalice ca șampania sau argintii

Pantofi bleumarin din piele naturală întoarsă catifelată, cu fundă mare

Mai degrabă desprinși din nuvelele cu personaje aristocrate, nobile, acești pantofi cu fundă mare în față, dispusă până aproape de vârf, arată chiar „posh”, premium.

Sunt și într-o culoare regală, bleumarin, și sunt realizați din piele naturală întoarsă, catifelată. Au un toc micuț și gros, pătrățos, ceea ce-i face pantofi potriviți de „zi lungă”, fiind comozi.

pantofi din piele întoarsă bleumarin cu fundă mare pe vârf și cu toc mic și gros

Iată, pur și simplu, că ai la dispoziție nenumărate modele de pantofi care trimit spre ideea aceea de nobil, de aristocrație.

Sunt pantofi de basm cu care nu doar l-ai cuceri pe Făt Frumos, dar întregi regate. That is right! Regatele din universul tău: biroul, localurile urbane, plimbările la pas pe alei de parc. 🙂