Se poartă imprimeul Vichy sau gingham in carouri – print cu pătrățele colorate și albe. Ce înseamnă printul Vichy? Printul vichy, specific anilor 60 se poartă vara aceasta. Cum se combină imprimeul Vichy? Rochie de vară imprimeu carouri roșii.

Ca nicicând înainte, imprimeul Vichy apare în versiunea sa cea mai sexy și sofisticată. Altuzarra și Michael Kors ne oferă noul cod al unui look etern. Specific american și uneori reprezentativ și pentru sudul Franței, cazul printului Vichy (sau gingham, în engleză) e într-adevăr unul unic. Popularizat prin Brigitte Bardot: amintirea actriței îmbrăcate într-o rochie cu pătrățele roz și albe, oferindu-i acel „da, vreau!” lui Jacques Charrier în 1959, e nemuritoare. Dar, în realitate, acest print sugestiv deja își făcuse apariția cu câțiva ani în urmă… Alte imagini reprezentative – icon? De la Dorothy cea dulce din Vrăjitorul din Oz (1939) până la Katharine Hepburn (1949) sau Jane Fonda (1953), pătrățelele Vichy sunt o tendință atât de mitică, precum și evocatoare. Are multiple conotații: Vestul Sălbatic, naiv, stil rock, picnic, stil uniformă / colegiu, sau pur și simplu specific anilor ′60, deci retro.

Fără îndoială, pătratele irezistibile revin perioada aceasta pentru a demonstra o fațetă inedită. Joseph Altuzarra, creator de modă, adeptul acestei tendințe, explică: „Eram foarte interesat în a explora printul iconic și să-l reiventez în siluete sexy și moderne precum fusta creion cu nasturi și costumul clasic/ținuta office, însoțit(ă) de un blazer”. Diane von Furstenberg se alătură, de asemenea, acestei tendințe, în felul său senzual, în timp ce Oscar de la Renta sau Bottega Veneta îți exprimă dimensiunea lor cea mai elegantă prin acest print.

Michael Kors povestește: „Mereu mi-a plăcut să forțez limitele. E unul din acele printuri pe care le consider sporty dintotdeauna și, în plus, de primăvara aceasta se transformă în ceva cu totul glamourous. Pentru a scoate în evidență ambele concepte, amestecă-le cu ceva feminin ca o curea cu elemente florale/bouquet sau cu un top sofisticat decupat, cu puncte”. Iată, de exemplu, că acest tricou cu print Vichy, pe care l-am găsit întâmplător, are și elemente florale peste acest imprimeu:

Am făcut și noi o selecție de piese de îmbrăcăminte și încălțăminte cu imprimeu Vichy; dacă îți place acest print, poți alege din selecția noastră de mai jos:

Dacă te interesează să combini acest tip de print cu ceva cât mai casual și lejer, ai opțiunea, clasică deja, de a alege o bluză / top / cămașă cu imprimeu Vichy, indiferent de culoare, și de a o asocia unei perechi de jeans – indiferent de modelul acestora. Combinația nu e nouă, conferă un look de cowboy și e puțin unisex. Merge ca ținută pentru zilele cu timp liber. Poți alege un top tip cămașă cu nasturi, fără mâneci, cu imprimeu Vichy în carouri alb cu roșu precum cel de la Kenvelo, de . O alternativă pentru partea de sus a acestei ținute este și varianta unei cămăși cu mâneci lungi și imprimeu Vichy – ai aici una în două opțiuni de culoare: cu carouri albastru cu alb sau roșu cu alb.

Tot pentru un look lejer, asemănător celui de mai sus, ai varianta de a purta printul Vichy doar în partea de jos, adică pe niște colanți, de pildă, combinați, atenție, mereu cu bluze simple, fără alte imprimeuri, adică unicolorate, și mai lungi astfel încât să acopere fundul – doar așa se poartă mereu colanții, nu? 😉 Colanți simpatici, din bumbac, cu imprimeu Vichy în carouri bleu-alb am găsit aici.

camasa-lejera casual cu imprimeu vichy carouri alb cu albastru

Dar dacă vrei să renunți la combinații precum cele pe care ți le-am propus mai sus și vrei să optezi pentru un look casual, în întregime cu imprimeu Vichy, alege ca vara aceasta să porți, în ieșirile tale în timpul liber, o rochie casual, din material lejer, cu imprimeu Vichy, precum aceasta, cu pătrățele roșu cu alb și un design sexy, proaspăt și mai romantic, foarte feminin, amintind de ieșirile la picnic din anii 60. Personal, rochița cu print Vichy mă trimite cu gândul spre Marylin Monroe. 🙂

rochie carouri alb cu rosu

De asemenea, poți purta cu succes printul Vichy și pe lenjeria intimă, unde s-a adaptat deja de ceva vreme foarte bine. De regulă, sutienele lejere și chiloții din materiale naturale, ca bumbacul, se combină foarte bine cu un astfel de imprimeu. Merg mai mult la ținute lejere, pentru timpul liber, când aceste pătrățele colorate combinate cu alb îți induc o stare de bine, confort și comoditate. Am dat aici de un sutien cu imprimeu Vichy în carouri roșu-alb și combinat cu succes cu dantelă elegantă (ca în perspectiva de care vorbea Michael Kors mai sus – combinația sporty pe care o presupun carourile tip vichy și elemente feminine, delicate, mai elegante). În ceea ce privește chiloții, i-am găsit pe aceștia, foarte comozi, cu print Vichy alb-negru și fundiță roșie, ca element foarte „de efect”, dintr-un material natural de 100% bumbac.

piese de îmbrăcăminte și lenjerie intimă lejeră în carouri

Până și pantofi găsești acum cu imprimeu Vichy, în pătrățele roșii cu alb, ca de uniformă școlară. Și sunt chiar simpatici, au așa, o notă romantică.

pantofi cu imprimeu vichy pătrățele roșii și albe ca de uniformă școlară

Indiferent că revine sau iese din tendințele modei periodic, credem că imprimeul în carouri Vichy reprezintă unul dintre acele printuri care nu se demodează, a devenit deja un clasic, chiar dacă uneori se poartă mai pregnant sau mai puțin observabil (la nivelul accesoriilor, de exemplu); e cam la fel cu imprimeul cu buline sau cu dungi. Așa că, pentru ținutele lejere, mai ales din vara aceasta, mizează cu încredere pe combinațiile de carouri albe cu nenumărate variante de culori – nu doar clasicele roșu-alb, roz-alb, albastru-alb, negru-alb, ci și variante de culori mai îndrăznețe și pline de viață precum galbenul, portocaliul, movul, verdele și… lista poate continua la nesfârșit, după imaginație! 😉

Voi ce culori de carouri ați alege în combinațiile de imprimeuri Vichy? Și cum ați purta/integra printul Vichy în ținutele voastre? Tare ne-ar plăcea să ne dezvăluiți! Așteptăm sugestiile voastre prin comentarii! 🙂