Cred că acesta este primul meu ruj mat și, totodată, primul produs theBalm pe care îl folosesc. Cu rujurile mate a fost mereu mare frenezie, de theBalm mereu ama citit și auzit numai de bine.
Rujul lichid mat theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick tocmai mi-a fost servit în beauty boxul lunii Look Fantastic și acum mă bucur mult de acest lucru.

Inițial însă, nu am fost foarte fericită să descopăr rujul lichid theBalm Meet Matt(e) Hughes în cutie, întrucât am deja destule rujuri și mi-am zis că „încă unul?”, „când mai apuc eu să le și folosesc, să le fac review-uri?”. 🙂

Dar, în final, descoperind produsul, dar și nuanța pe care am mai avut-o în trecut la un ruj Pull&Bear și care îmi place (un maro/nude-închis – nuanța Sincere), nu am mai avut de comentat. 😀

Cum se prezintă rujul lichid mat theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick

theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick e un ruj lichid mat long lasting / de lungă durată, care își face treaba cu adevărat, din colecția „Faceți cunoștință cu Matt(e) Hughes” (folosindu-se de numele unui personaj ca de actor șarmant și de calitatea rujului – mat -, theBalm a creat un joc de cuvinte interesant, dar și o denumire lungă de produs, jucăușă și care pare să atragă).

ruj lichid theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick_păreri și review

Colecția din care face parte și acest ruj lichid pe care l-am primit eu în beauty boxul lunii august de la Look Fantastic, am citit că are 24 de nuanțe de vis din care să alegi. Eu am primit nuanța Sincere.

Fiind din acest beauty box de care vă spuneam, în ofertă, cred că la mine a ajuns o versiune mai mică decât cea obișnuită de la vânzare – tubul meu de theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick are 1,7 ml. Nu a venit nici în pachetul de carton cu desene comice și nici pe tub nu se regăsesc acele imagini romantice, retro.

Vine la tub de ruj lichid obișnuit, tubular, rotunjit, cu o pensulă cu burețel moale în capăt. Acesta oferă o aplicare precisă și uniformă și, cum e destul de moale, e și plăcut în utilizare. Din acest punct de vedere, fiind un ruj mat, îl prefer mai degrabă astfel, lichid, și cu o astfel de aplicare cu pensula, decât solid, la baton.

ruj lichid theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick_textură_păreri și review

Modul meu preferat de a aplica acest ruj lichid mat este astfel: aplic întâi primul strat și îl las să se usuce timp de 10-15 secunde. apoi aplic al doilea strat. În acest fel obțin cea mai uniformă aplicare și o culoare super pigmentată (nu că el nu ar fi deja destul de pigmentat din prima aplicare).

Rujul theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick oferă un ușor efect de răcorire la aplicare, dattorită aromei sale de mentă. Doar la aplicare se simte ușor lipicios, dar, odată ce se usucă, nu se mai lipește nimic și devine foarte fin și confortabil, ca și cum nu ai fi aplicat nimic pe buze.

Rujul lichid mat theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick: primele impresii

Nu am mai folosit produse cosmetice și de machiaj de la theBalm, deși citisem numai de bine despre ele. Însă rujul lichid mat theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick m-a impresionat încă de la primele utilizări, deși nu-l avusesem pe vreo listă sau în vreun plan.

ruj lichid theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick_păreri și swatch

Voiam însă, ce-i drept, să investesc într-un ruj mat bun. Acum, avându-l pe acesta ca încercări, voi ști ce merită investiția.

Această formulă de lungă durată a theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick are un finisaj mat confortabil, fără probleme în aplicare.

Acest ruj lichid vine cu o aromă de mentă-vanilie, răcoritoare, și se lipește de buzele tale fără sa le simți lipicioase – ba chiar abia simți uneori că ai un ruj aplicat!

Deci are o formulă bună, rezistentă, de lungă durată, mată, destul de pigmentată și foarte confortabilă în purtare. Sunt super îndrăgostită de acest ruj tocmai din aceste motive. Și pe măsură ce-l utilizez, îmi place tot mai mult.

Nu sunt eu mare fan al mentei ca aromă, mai ales în produse de machiaj și mai ales de buze și chiar în rujuri mate, dar am trecut cu vederea de mult peste acest aspect. In the end, calitatea contează, iar aroma oricum se simte doar la început, fiind destul de subtilă.

Acest ruj e super mat și oferă un efect mat catifelat odată ce se usucă pe buze. Ce-mi place e că nici nu usucă buzele ca alte rujuri mate – mi-a îndepărtat astfel marea mea temere și reținerile pentru care nu prea alegeam să folosesc rujuri mate până acum.

cum arată pe buze_ruj lichid theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick_nuanța Sincere_review
Cum arată pe buze rujul lichid mat theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick în nuanța Sincere

Nu se adună în linii fine, se uniformizează destul de bine ca nuanță pe buze, se întinde ușor datorită formulei lichide destul de cremoase și fine și e de foarte lungă durată.

Vreau să spun că pe margini nu se mișcă deloc nici după mesele complete. Mare parte din ce am aplicat o dată a rămas până când l-am îndepărtat după 7-8 ore sau înainte de a simți nevoia unei reaplicări.

Mi se pare și că e un ruj deosebit de pigmentat. O glisare și ai o culoare destul de puternică pe buze, chiar dacă bate înspre un nude/maroniu-închis.

Și deși e un ruj mat, chiar nu usucă sau deshidratează deloc buzele, tu nu simți nimic pe buze, ca și cum ți-ar fi pictat cineva buzele din interior. 🙂 Se simte mai bine ca formulă pe buze și decât un ruj solid cremos. 😀

Acest ruj nu se murdărește, nu se întinde și nici nu cred că se transferă ușor – de fapt, trebuie să insiști ca să se ia/transfere de pe buze: într-o zi, mi-a zburat un volan de la o bluză albă peste buze și nu s-a luat nimic pe buze, nicio pată, nici chiar o urmă de grăsime. Pur și simplu rămâne pe buze și ține mai departe de-a lungul zilei.

Dar e indicat să folosești un scrub bun de buze înainte de a-l aplica, deoarece, la fel ca toate rujurile mate, ar putea arăta cu ușurință defectele de pe buzele tale și ar putea arăta neuniform ca aspect: pielițe, piele uscată etc.

Ingrediente

Formula rujului este una grozavă, cu un finiș perfect. Dar iată lista completă de ingrediente care îl face atât de fain în compoziție și textură pe buze:

ISODODECANE, DISTEARDIMONIUM HECTORITE, CYCLOPENTASILOXANE, TRIMETHYLSILOXYSILICATE, POLYBUTENE, ISONONYL ISONONANOATE, TRIBEHENIN, PROPYLENE CARBONATE, C18-36 ACID TRIGLYCERIDE, ISOPROPYL MYRISTATE, ETHYL VANILLIN, MENTHA PIPERITA (PEPPERMINT) OIL, ISOPROPYL TITANIUM TRIISOSTEARATE, STEARALKONIUM HECTORITE, POLYHYDROXYSTEARIC ACID, LIMONENE. MAY CONTAIN / PEUT CONTENIR [+/- TITANIUM DIOXIDE (CI 77891), RED 7 LAKE (CI 15850), IRON OXIDES (CI 77491, CI 77492, CI 77499), YELLOW 5 LAKE (CI 19140), RED 6 LAKE (CI 15850), BLUE 1 LAKE (CI 42090), RED 27 (CI 45410)]

Lista de ingrediente se poate modifica, așadar te rog să verifici ambalajul produsului pentru o listă cât mai actualizată.

cum arată pe buze_ruj lichid theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick_nuanța Sincere_păreri
Cum arată pe buze rujul lichid mat theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick în nuanța Sincere

Nu am găsit informații direct care să clarifice subiectul posibilității uilizării acestui ruj lichid mat pe durata unei sarcini sau a alăptării. Dar, din ce am citit, pare un produs sigur.

Cel mai bine însă întreabă medicul. El știe ce produse cosmetice / ce ingrediente sunt sigure de utilizat pe durata sarcinii/alăptării.

Concluzii după utilizarea theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick

Îl recomand foarte tare. Iubesc acest ruj mat. Cred că mi-am găsit preferatul dintre rujurile mate și nu mai caut altceva. Oferă tot ce aia nevoie de la un ruj mat și chiar mai mult.

Și nuanța e una pe care o prefer, deși nu am avut ocazia să mi-o aleg eu în beauty box. Seamănă ca nuanță și textură cu un ruj, destul de bun, pe care mi l-am luat de la Pull & Bear – din păcate, aceluia nu am mai apucat să îi fac review.
Dar theBalm Meet Matt(e) Hughes Long Lasting Liquid Lipstick e, oricum, infinit mai bun decât acela: acoperire perfectă, nu usucă buzele, finish uniform, complet mat, nu se ia ușor de pe buze, nu se transferă și e foarte confortabil pe buze. Ideal! 😉

Îl găsești în ofertă bună online la: