Cu o denumire care nu m-ar fi atras să-l iau neapărat, având deja un șampon preferat (Revalid) în acest moment, Sachajuan Ocean Mist a ajuns totuși la mine și mă bucur că am avut ocazia să-l testez, ca să vă spun și vouă cum mi se pare.

În mod normal, nu m-aș fi îndreptat spre acest șampon. De când am descoperit că șamponul antimătreață și pentru căderea părului Revalid îmi e potrivit, am cam rămas la el, cu mici și ocazionale excepții. Cam ca acum.

Dar în beauty boxul Look Fantastic al lunii august am avut o miniatură din șamponul pentru volum cu efect de „plajă” Sachajuan Ocean Mist.

Am citit despre și am aflat că Sachajuan e un brand care înțelege că îngrijirea părului nu presupune doar să ai grijă de părul tău, ci include și grija pentru scalp. Formulele produselor acestui brand sunt chiar realizate în acest sens.

Experiența mea cu șamponul Sachajuan Ocean Mist Volume

Ori de câte ori primesc o sticlă nouă de șampon, primul lucru pe care îl fac este să o miros. Și aceasta de acum cu siguranță a trecut testul de aromă pentru mine. Îmi place când părul meu miroase bine și pot susține chiar că parfumul proaspăt al acestui șampon rămâne aproape 2 zile. 😀

șampon pentru volum Sachajuan Ocean Mist cu efect de „plajă”_păreri

În mod normal, dacă nu îmi spăl părul timp de 3 zile, începe să devină uleios și să cadă, dar nu a fost deloc astfel acum. Părul meu a rămas curat și a fost vizibil mai strălucitor, cu volum. Chiar m-au întrebat persoane din jurul meu dacă nu cumva am făcut ceva nou la păr.

Am fost destul de impresionată de acest lucru, deoarece chiar am simțit cum mi-a curățat scalpul cu o singură spălare, din prima utilizare. Desigur, acest lucru s-ar putea să nu fie cazul tuturor, deoarece depinde și de tipul tău de păr / scalp.

șampon pentru volum Sachajuan Ocean Mist cu efect de „plajă”_păreri și review_cum arată părul meu cu volum după prima spălare
Cum arată părul meu după prima spălare cu șamponul pentru volum Sachajuan Ocean Mist cu efect de „plajă”

Am părul mediu, vopsit, și firul de păr nici gros, nici subțire, iar utilizarea acestui produs a ajutat cu siguranță la obținerea volumului pentru părul meu.

Șamponul Ocean Mist de la Sachajuan este acum printre preferatele mele absolute, deoarece aduce toate beneficiile unui șampon inclusiv pentru scalp, cu un plus de prospețime a valurilor de pe plaja oceanului și un parfum uimitor. Îți lasă părul curat pentru mai multe zile, cu o mișcare cu volum plăcută.

Textura sa este destul de lichidă – e transparent, cu ușoară colorare turcoaz, așa cum arată și în flacon – ca oceanul, de la care e inspirat produsul. Face destul de multă spumă, dar nu mi se pare atât de productiv totuși, ca alte parfumuri. A trebuit să mai adaug, ca să pot să spumez bine părul, eu având și păr destul de des.

Chiar se simte cum curăță părul și scalpul, parcă „scârțâie” de curat. Astfel, se creează și volumul. Bine, e necesar să aplici balsam la final sau o mască, pentru că, la prima senzație, chiar curăță în profunzime și dă senzația de asprime pe păr.

șampon pentru volum Sachajuan Ocean Mist cu efect de „plajă”_păreri și review

Ingrediente și formulă a șamponului Sachajuan Ocean Mist Volume

Când am citit prima dată despre filozofia brandului Sachajuan și despre abordarea lor, părul-tău-dar-mai-bun, abia așteptam să aflu mai multe despre produsele lor.

După ce le-am citit descrierile produselor, mi-am dat seama că majoritatea nu conțin parabeni și am hotărât să încerc șamponul Ocean Mist Volume, pe care îl primisem oricum în beauty box.

șampon pentru volum Sachajuan Ocean Mist cu efect de „plajă”_păreri și review

Cel mai impresionant lucru care mi-a captat atenția este că acest șampon este formulat cu tehnologia Ocean Silk, care combină două extracte de alge de apă rece pentru a viza nu numai suprafața părului, ci și interiorul acestuia, pentru elasticitate și hidratare de durată. Tot de la alge e și colorat astfel, în turcoaz plăcut, ca și oceanul.

Acest lucru îți întărește părul pe interior, împreună cu proteinele vegetale naturale, pentru a îmbunătăți caracteristicile naturale ale părului și a-ți oferi un plus de strălucire.

Alte puncte-cheie de luat în vedere în ceea ce privește formula șamponului pentru volum cu efect de „plajă” Sachajuan Ocean Mist:

  • E fără parabeni
  • Fără gluten și cruzime împotriva animalelor / nu e testat pe animale
  • Vegetarian
  • Fabricat (și cu sediul brandului) în Suedia – întocmai ca și brandul similar în filozofie, Maria Nila
  • Fabricat din sticle PET 100% reciclabile

Iată lista completă de ingrediente din formula șamponului Ocean Mist de la Sachajuan:

PEG-4, Rapeseedamide, Cocamidopropyl Betaine, Glycerin, Sodium Chloride, Hydrolyzed Rhodophycea Extract, Hydrolyzed Wheat Protein, Parfum, Sodium Benzoate, PEG-7 Glyceryl Cocoate, Trisodium Sulfosuccinate, Citric Acid, Disodium Edta, PEG-150 Pentaerythrityl tetrastearate ,PEG-6 Caprylic/Capric Glycerides, Linalool, Phenoxyethanol, Limonene Benzyl, Salicylate Hexyl Cinnamal, Alpha-Isomethyl, Ionone Butylphenyl, Methylpropional, Benzoic Acid, Dehydroacetic Acid, (CI 42090) Sodium Sulfate.

șampon pentru volum Sachajuan Ocean Mist_păreri și review

Deși produsele pentru păr nu ar trebui să ridice problema utilizării de către femeile gravide sau care alăptează, întrucât le elimini din păr rapid și nu le lași pe scalp să se absoarbă, prin piele, în organism, aș zice să întrebi mai bine medicul despre compoziția acestui șampon. Din ce am citit eu, însă, nu pare să creeze probleme niciunul din ingrediente.

Concluzii pentru șamponul pentru volum Sachajuan Ocean Mist

După cum puteți vedea, sunt un mare fan al acestui șampon. Îmi place mirosul și cum îmi lasă părul super curat. Fără exagerări, m-a făcut din prima să mă simt ca și cum am fost la un salon și mi-am făcut părul, dar… acasă.

De asemenea, în timp, folosindu-l de mai multe ori, am observat că părul meu a devenit mai gros și mai sănătos. Îmi place și că părul meu nu se mai îngrașă așa de repede după spălarea cu el.

șampon pentru volum Sachajuan Ocean Mist_păreri_cum arată părul meu cu volum după prima spălare
Părul meu după prima spălare cu șamponul pentru volum Sachajuan Ocean Mist cu efect de „plajă”

Din toate experiențele mele cu șampon de până acum, nu am văzut niciodată o schimbare atât de drastică pentru părul și scalpul meu, din prima, după o singură spălare, așa cum am văzut cu Sachajuan Ocean Mist.

Dacă vrei să păstrezi efectul de „plajă” și iarna în părul tău, zic să îi dai o șansă șamponului (și nu numai) Sachajuan Ocean Mist. Sincer, arată bine și pe rafturile din baie datorită ambalajului simplu, dar de efect, marin. 🙂

Iată de unde îl poți achiziționa la ofertă bună online (nu e foarte mic ca preț, dar face toți banii):

Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii dacă ai folosit produse de îngrijirea părului Sachajuan până acum și cum ți se pare. Sau scrie-mi ce șampon e preferatul tău și povestește-ne despre experiențele tale. 😉