De fiecare dată când călătoresc, mai ales departe, pe alte continente, regula mea e sa îmi iau și cosmetice din acele locuri, să le testez și să văd ce și cum funcționează „la alții”. Din seria cosmeticelor cu care m-am întors din America, de pildă, dinainte de pandemie, am și Garnier Fructis Anti-Frizz Serum, care e printre top cele mai bune produse de păr pe care le-am folosit vreodată.
Am cercetat puțin treaba să văd dacă (mai) găsesc acest ser anti-frizz de păr Garnier Fructis, cu uleiuri de avocado și caisă, și pe la noi, prin România. În SUA e, oricum, foarte popular… mai ales că îl găsești de la drogherii gen Walgreens până la supermarketuri precum Target. Din ce am văzut, e și foarte lăudat de americance.
Din păcate, cu greu dădeai de el și la noi (acum ce să mai spun), dar asta nu mă împiedică să vă povestesc totuși ce poate acest produs și de ce e preferat de mine. Credeam, inițial, că poate însă îl găsesc sau ajunge și în România într-un final… într-o versiune adaptată, cum se mai întâmplă și cu alte produse bune din SUA.
Anyway, l-am luat pentru că voiam ceva ieftin și bun, și de acolo, pentru părul meu obraznic, care se face repede „măciucă”, de cum dă de umiditate. Adică devine frizzy – cunoașteti conceptul; mai găsiți și pe aici review-uri la produse de genul despre care am scris.
❤️ Citește despre:
Cum se prezintă serul pentru păr Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine
Încă de pe ambalaj, serul pentru păr Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine se laudă cu performanțe dovedite, cum ar fi că:
- Obții păr de 10 ori mai neted*
- Părul rămâne drept timp de 3 zile*
- Eficient chiar și la 97% umiditate*
*Într-un test de pieptănare și un test de încrețire, atunci când utilizezi Garnier Fructis Sleek and Shine System împreună cu un șampon, balsam și ser anti-încrețire, în comparație cu un șampon necondiționant. - Netezește și adaugă strălucire părului încrețit, de necontrolat.
Uite ce mai transmite Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine Serum:
„Vrei un aspect neted și un control al părului frizzy, care să dureze? Obține cel mai elegant stil. Această formulă, cu ulei de argan din Maroc și ulei de caise pătrunde adânc în părul încrețit, uscat și greu de gestionat pentru a netezi fiecare șuviță, lăsându-l moale și foarte plăcut la atingere”.
Aplică o „porție” de un sfert de pumn pe părul umed sau uscat, înainte de coafare sau pieptănare – desigur, cantitatea depinde de lungimea și volumul părului. Utilizează degetele sau un pieptene pentru a distribui pe tot părul. Nu clăti.
Produsul acesta de la Garnier Fructis e perfect pentru utilizarea de zi cu zi. Pentru cel mai elegant aspect, coafează părul cu el folosind perie și uscător.
Pe mine m-a costat în jur de 6$, dar a meritat fiecare cent. Îmi pare rău acum că nu am luat mai multe bucăți. Doar că nu știam cum e și nici timp de citit review-uri despre el, pe loc, nu am avut…
Prețul e excelent, ca raport calitate-preț, e la fel ca multe ale produse bune Garnier Fructis.
O altă chestie interesantă și care îmi place e că ambalajul serului anti-frizz pentru păr Garnier Fructis Sleek & Shine este eco-friendly. E un ambalaj simplu, dar robust și ușor de utilizat.
Sticla ecologică este realizată din material reciclat 30%, este de culoare verde-deschis, transparent, cu o pompă verde-închis.
Pompa poate fi blocată prin mișcări de rotație Close – Open, și, prin urmare, sticla poate fi transportată cu ușurință în timpul oricărei călătorii sau luată după tine în geantă (are, oricum, doar 150 ml un recipient). Pompa trebuie rotită în sensul acelor de ceasornic pentru a o debloca.
Serul este transparent, nu are nicio culoare și are o consistență fluidă, semi-apoasă, lejeră, asemănătoare uleiului, dar unul nu prea dens.
Parfumul acestui ser de păr Garnier Fructis este extraordinar. Are un miros fructat și rămâne în părul meu câteva ore după aplicare.
Cum mi s-a părut mie serul pentru netezirea părului cu ulei de argan și caise Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine
Eu am aplicat foarte puțin pe părul meu – de lungime medie la acea vreme, destul de des și de gros, obraznic și frizzy, greu de așezat. Cu toate astea, făcea minuni.
Cantitatea de produs afișată în fotografie este cantitatea de ser care iese dintr-o singură pompare. Nu se adună în exces și nu arată uleios dacă este utilizat în cantitatea potrivită; se spală și se curăță ușor, oricum.
Îl aplicam mai ales înainte de a-l întinde cu placa, pentru a-l pregăti și a ajuta în proces. Proteja părul excelent.
Serul Garnier Fructis îmi lasă părul moale, neted, strălucitor și cu un miros minunat. De asemenea, mă ajută la descurcarea părului.
Acest produs sigilează vârfurile despicate și lasă vârfurile crestate moi și strălucitoare, cu un aspect vizibil îmbunătățit. E remarcabil de bun rezultatul acesta dat fiind că vorbim de un produs de drogherie.
Este ușor de lucrat cu serul cu uleiuri Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine, mai ales că poate fi folosit pe părul umed sau uscat. Prefer să-l folosesc pe părul umed, deoarece se absoarbe ușor atunci când părul meu este ud.
Pe de altă parte, până se usucă, îngrașă puțin părul și îl îngreunează, atunci când îl folosesc pe părul uscat.
L-am folosit și cu uscătorul meu, când să-mi usuc părul, cu două pompe în loc de una, din punct de vedere cantitate. După uscare, îmi lasă părul neted, strălucitor, cu aspect sănătos și îi conferă efectul acela ca la salon. Efectul rămâne în părul meu timp de 2 zile. Chiar și a doua zi, părul poate arăta neted și strălucitor ca în ziua precedentă. ?
Și ca să vorbesc și de avantajul cu care se laudă chiar din denumire (anti-frizz), să știți că am observat, de asemenea, că reduce și efectul static din părul meu, ceea ce se întâmplă des în timpul iernii.
Serul conține ulei de argan și, sincer, nu văd nicio diferență majoră în calitatea părului meu, dacă e să compar Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine Serum cu mult apreciatul tratament cu ulei de argan Moroccanoil Treatment. E și mai ieftin și, în plus, are și ulei de caise, iar pentru cam aceleași rezultate de moment, sincer, nu văd de ce nu ai apela la un produs mai ieftin, cum propune Garnier Fructis.
Desigur, efectele sunt de moment, repet, e doar un ser anti-frizz, pentru control și coafare, cu un pic de termoprotecție, aș îndrăzni să spun, dar nu repară firele de păr deteriorate (deci nu e pe termen lung magia), așa cum Moroccanoil reușește să o facă.
Efectul serului rămâne doar până la următoarea spălare a părului.
Concluzii după utilizarea serului anti-frizz pentru păr cu ulei de argan și caise Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine
Avantajele serului Garnier Fructis Anti-frizz Sleek & Shine
Dacă e să vorbesc, într-un sumar, despre avantajele serului anti-frizz Garnier Fructis Sleek and Shine cu ulei de argan și de caise, aș sublinia că îmblânzește firele de păr zburlite și care se așază greu (cine are „frizzy hair” știe ce vorbesc, mai ales în condiții de umiditate crescută), iar efectul său durează cam o zi întreagă.
Nu îngreunează părul dacă este folosit în cantitatea potrivită și îl lasă neted și strălucitor.
E ușor de aplicat și de dozat datorită pompiței și are un parfum minunat.
Are un ambalaj prietenos cu mediul, ideal pentru călătorit și ușor de utilizat.
Conține ulei de argan și ulei de caise.
Ușor de spălat, dacă ai exagerat cu el.
Dezavantajele serului anti-încrețire Garnier Fructis Sleek and Shine
Principalul dezavantaj pentru mine, la acest produs, ar fi că nu se găsește în România. 😛 Se găsea o vreme, dar cu greu, la distribuitori care mai importau cosmetice și din SUA. M-am trezit însă târziu, eu cel puțin; acum nu l-am mai văzut pe undeva disponibil. Dar nah, nu e timpul pierdut, poate o să apaă măcar ceva similar. Ori, poate, îl voi găsi în alte țări europene, cine știe.
Un alt inconvenient ar mai fi că îngrașă părul, dacă îl ai gras și aplici mai multă cantitate.
Pe termen lung, nu are nu știu ce efect (de hrănire, hidratare sau reparare, de exemplu) și nu face nicio diferență pentru păr, dar e OK atât timp cât ține sub control pe durata unei zile, două, cât ai nevoie să pună la punct părul obraznic. 😉
Acest ser are un raport calitate/preț excelent. Deoarece cu puțin face multe, această sticlă, deși acum e pe final, a rezistat mult și mă bucur că am luat-o și că m-am putut bucura de ea peste un an (am utilizat-o înțelept, dat fiind că nu am dat de ea în România… :D). Deci clar îmi doresc să o recumpăr, dacă o mai găsesc. Sper din tot sufletul să apară și la noi.
Acest ser face o treabă bună și merită încercat. 😉
Găsești un alt ser de păr bun de la Garnier Fructis, disponibil și în România, cu vitamine pentru întărirea părului și strălucire – Garnier Fructis Vitamin & Strength aici.
Tu ce părere ai? Te tentează un ser anti-frizz Garnier Fructis? Ai avut ocazia să-l testezi? Sau ai vrea să-l încerci? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii. Părerea ta contează.