Șosete plușate moi, călduroase, pufoase, din material tip pluș fin ce imită blănița, șosete pufoase și călduroase lungi, peste gleznă.
A venit sezonul rece și dacă ești o iubitoare a șosetelor și le porți chiar și vara, în varianta mai fină și din materiale subțirele – mai ales când dormi, atunci în perioada aceasta te vei simți în raiul șosetelor cu variantele pufoase și groase pe care vreau să ți le prezint astăzi aici. Și șosetele pe care le-am descoperit recent sunt, într-adevăr, „de vină” (în sensul bun) pentru această postare. Eu m-am îndrăgostit de ele și dacă și pe tine te pasionează șosetele și ai o colecție de asemenea piese, de calitate cât mai bună, ca să te protejeze cât mai bine, din materiale cât mai superioare și încălzitoare, colecția de șosete de brand bun pe care ți-o voi prezenta mai jos te va interesa cu siguranță. Eu chiar m-am îndrăgostit de ele și vreau să îmi iau câteva perechi zdravene ca să trec cu brio peste iarna ce va să vină. 😉
❤️ Citește despre:
Șosete pufoase plușate de firmă bună
Aceste șosete de la L&L sunt cele mai pufoase și fine șosete pe care le-am întâlnit până acum. Această firmă produce, de regulă, pe lângă aceste șosete pufoase, și halate, capoturi – la fel de moi și pufoase, precum și pijamale. De aceea, zic să le acordăm atenție, căci merită cu adevărat. Eu am dat de ele aici.
Sunt moi și pufoase, chiar și după mai multe zile de la purtare și, credeți-mă, la cât îmi plac șosetele călduroase pe timpul rece, chiar le-am purtat deja îndeajuns pe ale mele și ele au văzut destule spălări. Se păstrează așa dacă le întreții și le speli la temperaturi potrivite rufelor mai delicate. Apoi, fiind deosebit de călduroase, am nevoie să le port, căci îmi încălzesc cel mai bine picioarele – dintre toate șosetele încercate până acum (le depășește chiar și pe cele de lână sau de bumbac 100%), au grijă să mențină calde picioarele mele tot timpul. Apoi, mie dacă mi-e frig la picioare, mi-e frig în tot corpul, așadar atenția pe timp de iarnă și frig trebuie mereu să pornească de la nivelul picioarelor. Cu aceste șosete moi și călduroase nu e cazul să-mi mai fie rece la picioare, fiindcă mă protejează, într-adevăr, de frig și au grijă astfel de sănătatea mea. Deși sunt din 100% poliester și nu materiale ca lâna și bumbacul, pielea mea și picioarele se simt foarte bine, protejate și ferite de frig.
[button url=http://profitshare.ro/l/2141220 icon=windows]De AICI poți lua aceste șosete pufoase și călduroase![/button]
Șosete călduroase și confortabile și pentru cei cu probleme de circulație periferică
Aceste șosete pufoase sunt ideale, indiferent de vârstă (inițial, i-am luat mamei o pereche și după ea, m-am decis să îmi iau și mie, mai ales că ea are probleme cu circulația la nivelul picioarelor și, dacă ea se împacă bine cu ele, la mine se rezolvă instant 🙂 ). Nu sunt plictisitoare deloc; dimpotrivă, sunt disponibile într-o mare varietate de nuanțe frumoase de culori, pe gustul oricui – nu sunt doar în acel simplu alb, plictisitor, și au uneori chiar imprimeuri simpatice, precum steluțe, buline sau inimioare. Sunt potrivite, așadar, indiferent de vârstă, mai ales că le găsești în variante destul de potrivite ca mărimi, astfel: de la 36-38 și de la 39-41.
[button url=http://profitshare.ro/l/2141220 icon=windows]AICI se găsesc aceste șosete moi și pufoase, din pluș![/button]
Ce îmi mai place la aceste șosete moi este că sunt construite ca niște „cizmulițe” dintr-un material gros, moale, care imită blănița (de aceea sunt pufoase și supercălduroase), precum vechii șoșoni de pe vremuri, de purtat în casă. Acest lucru le face ușor de acceptat la nivelul gambei, fiind puțin mai lărguțe decît niște șosete clasice, cu elastic în partea de sus. Nu-mi place cele cu elastic acolo, căci uneori producătorii exagerează și, astfel, după prea multe ore de purtat, s-ar putea să strângă prea mult gamba și să deranjeze. Nu e cazul cu aceste șosete, fapt pentru care sunt deosebit de potrivite și celor cu probleme de circulație periferică sau celor care li se umflă picioarele de la statul în picioare sau diverse afecțiuni ori activități. Fiind mai lărguțe în partea superioară, sunt foarte comode și pot fi purtate și cu cizmulițe ori ghetuțe mai largi, la o pereche de pantaloni ori jeans mai lărguți, drepți sau evazați, că tot au revenit în trend. Prin casă, le poți purta ca șoșoni, chiar și pe timp de noapte, dacă ești op fire mai friguroasă, căci sunt comode, confortabile și nu strâng gamba.
Concluzii
Fiind deasupra de gleznă, din material plușat ce imită blănița, călduroase și foarte confortabile deci, într-o varietate de culori frumoase, feminine, unele cu modele drăguțe, le recomand din plin tuturor femeilor, mai ales celor cu probleme de circulație la nivelul picioarelor. Te vor încânta pe măsură. Puțin mai scumpe decât șosetele clasice, însă reflectă un raport calitate-preț foarte bun, ajutându-te să treci peste iarnă cu brio și fiind o investiție, înainte de toate, în propria sănătate. De fapt, prețul e destul de convenabil, dat fiind faptul că sunt ca avantajele oferite îl fac să arate ca un produs de lux pentru picioarele tale. Fiind realizate într-un mod cât mai calitativ, cu atenție, s-ar putea să te ajute în acest sens și iernile următoare! 😉
Și caută să investești în ele cât mai rapid, căci, deși sunt noi, sunt în ediție limitată!