Ce produse cosmetice alegem pentru îngrijirea tenului nostru, de ce nu ar trebui să alegem doar produsele cosmetice de curând lansate cu tehnologii de ulimă generație.

De fiecare dată când se lansează  un nou produs de îngrijire a tenului, nu te lăsa impresionată din prima de prezentarea lui sonoră și bombastică și nu te grăbi la a-l încerca și tu cât mai repede. Înainte orice detaliu, oprește-te și gândește-te puțin dacă acel produs se potrivește cu adevărat tipului tău de ten. Știu, ți-am mai spus despre asta, într-o formă sau alta, în lecția de machiaj despre tipurile de ten, cum afli ce ten ai și cum îl îngrijești în modul cel mai potrivit lui.

Cu acest post însă, aș vrea să continui seria de articole despre îngrijirea tenului de la A la Z, pe care am început-o acum ceva vreme. Constă într-o serie de mici sfaturi despre cum ar fi foarte bine să îți îngrijești tenul, așa cum merită el și i se potrivește cel mai bine. Pentru că tenul tău e foarte important, nu ai cum să îl ascunzi, mai ales când nu se simte bine sau are o problemă mai serioasă, nici chiar sub grame de fond de ten și pudre. 😉 Cel mai bine e să înveți să îl îngrijești cât poți tu de bine.

Așadar, degeaba te hotărăști să folosești un produs cosmetic pentru ten, gata lansat, de ultimă generație, cu ingrediente foarte eficace, dacă acesta nu răspunde nevoilor tenului tău. De exemplu, în general, tenul mixt-gras are nevoie de produse astringente, hidratante, matifiante, care să stopeze secreția glandelor sebacee, responsabile pentru declanșarea coșurilor și a acneei. În schimb, tenul uscat are nevoie de produse soft, care să îngrijească intens, fără alcool, cu efect de hrănire.

Cel mai important lucru pe care îl poți face în acest sens pentru tenul tău este să alegi ceea ce i se potrivește lui cel mai bine și să nu apleci urechea la orice sfat privind îngrijirea lui. Acesta e, de fapt, cel mai bun sfat pe care îl poți primi cu privire la tenul tău: să nu alegi ca îngrijire doar produsele lansate de curând, ci doar testate pe pielea ta, care știi sigur că ți se potrivesc și îți fac bine. 🙂