Cum compui o ținută din denim completă doar cu piese din blugi feminine: fustă din denim Diesel, cămașă din blugi Liu Jo și pantofi stiletto din denim Replay.
Îmi aduc aminte că prin anii ′90, când eram mică, era foarte cool și trendy printre copii și adolescenți, să ai un soi de… costum din blugi, adică, atât fetele, cât și băieții, aveam câte o pereche de blugi, pe care o purtam cu jachetă din blugi. Erai cel mai tare dacă aveai un astfel de deux-piece din denim. Nu mai vorbesc, în cazul fetelor, de celebra fustiță cu un fel de volănașe, din denim, cu niscaiva broderii florale sau capse, cu șiret în talie și bordură tip dantelă. Ah, ce vremuri! Dar iată că revin. 🙂
Tendințele de primăvară-vară 2017 vizează denimul
Dacă acum câteva luni mă gândeam că ar fi nașpa să combin denim cu denim, să îmi creez o costumație all denim, destul de anostă și boring până nu demult, acum, dacă mă uit mai bine, nu e chiar așa. Chiar deloc. Nu chiar să mai revenim la jacheta de blugi cu jeanșii simpli nu e cazul, dar o ținută feminină din denim nu mai pare chiar atât de imposibilă. Nu în condițiile actuale. Și nu când ne putem numi deja, cu drept deplin, generația în blugi. Și acum, când, la foarte mare purtare, e tendința pentru piese din denim și blugi cu broderii (florale) în mare parte.
În orice caz, ideea e că nu e greu să ajungi deloc la o ținută all denim, dat fiind faptul că mai toate trendurile actuale vizează jeansul: broderiile, volanele, inspirația din anii ′80 și ′90 – de aici și faptul că îmi amintesc de copilăria în care toți purtam „costum” sau salopete de blugi (vezi mai sus descrierea). Așa că vă propun și eu un outfit feminin complet din denim. Nici nu-i greu de realizat, date fiind condițiile actuale, în care vezi blugi pe oriunde. Ba chiar mi-a fost foarte greu să aleg dintre mai multe piese din denim simpatice, în diverse modele.
Ținută feminină completă din denim
Spun din nou, mi-a fost foarte simplu să găsesc piese ca să compun o astfel de ținută completă din denim și care să fie feminină totodată. În același timp, mi-a fost extraordinar de dificil să aleg dintre mai multe piese de blugi, pentru că e plin de ele și toate sunt foarte faine. Așa că aș fi putut compune chiar mai multe ținute feminine complete din blugi. Dar să ne rezumăm doar la una, pe moment, zic.
Când spui ținută feminină, te gândești în primul rând la bluză sau fustă. Combinată cu ceva pantofi cu toc, botine sau sandale, dar cu toc să fie neapărat. 🙂 În partea de sus, cămașă sau jachetă, tot din blugi, evident. Iată ce am ales eu pentru o ținută feminină completă din denim:
[button url=http://profitshare.ro/l/3536405 target=blank size=14 icon=heart-2]Cămașă din denim cu strasuri Liu Jo[/button] [button url=http://profitshare.ro/l/3536395 target=blank size=14 icon=heart-2]Fustă din denim cu inimioare Diesel[/button]
[button url=http://profitshare.ro/l/3541910 target=blank size=14 icon=heart-2]Fustă din denim cu inimioare Diesel[/button]
- fustă din denim Diesel cu imprimeu inimioare – o fustă adorabilă midi cu buzunare cu deschidere mare atât în față, cât și la spate – de culoare bleu cu inimioare albe;
- cămașă din denim albastru cu strasuri Liu Jo – o cămașă din denim albastru, cu strasuri sclipitoare de o parte și de alta a reverelor. E realizată dintr-un denim lejer cu 98% bumbac și 2% elastan, și prezintă buzunare mici la piept.
- pantofi stiletto din denim bleu Replay cu ținte și sclipici – Poate că nu te-ai fi gândit până chiar într-acolo, dar la o ținută all denim, deși n-ai fi crezut, arată foarte bine, în trendurile actuale, inclusiv o pereche de pantofi din denim. Ca să îți iasă o ținută cool complet din denim, inclusiv pantofii sunt o parte indispensabilă. Așa că, dacă ești o fire curajoasă, alege-i pe unii din denim – dacă-s cu toc, cu atât mai bine! Pantofii stiletto Replay pe care ti i-am sugerat sunt perfecți în acest sens, se potrivesc mai ales cu fusta de care ți-am spus mai sus.
După cum vezi, într-o lume în care denimul și jeanșii dictează moda și tendințele, nu doar că nu e chiar așa de greu să le combini chiar și într-o ținută completă din denim, dar e și foarte convenabil. Gândește-te că denimul e un material foarte versatil, iar pieselede de blugi pot fi purtate separat în foarte multe alte combinații, nu neapărat all denim. Ia încearcă oricare piesă recomandată de mine (sau o alta) din blugi și o să ai o infinitate de posibilități de creat ținute – de la casual la elegante sau chiar office!